Noi am fost primii! | episodul 6: „Zi după zi”

Spre finalul unei cariere în care titlurile obţinute cu Reşiţa, cu Venus sau finala de campionat cu „U” erau cele mai de preţ lucruri primite de la Măria Sa, fotbalul, a venit la Braşov. Era anul 1948, imediat după război, iar din romanţele interbelice nu au mai rămas decât fotografii şi amintiri. Era ultimul lui sezon ca profesionist şi a ales aerul tare al muntelui pentru a încheia un drum şi a privi în față spre un altul nou. Era, dacă vreţi, modul său de a da ceva înapoi fotbalului. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, dragi „stegari” din Braşov, din ţară şi din străinătăţi, am onoarea şi plăcerea să vă prezint cel mai mare antrenor din istoria fotbalului braşovean şi, îndrăznesc să afirm, printre primii trei din istoria fotbalului din România, regretatul Silviu Ploeşteanu.

S-a născut pe 28 ianuarie 1913 la Craiova. În acel an FC Braşov nu exista, Transilvania aparţinea Austro-Ungariei, iar campionatul României  avea să fie câştigat de Colentina Bucureşti.

După un periplu scurt prin oraşul natal la FC Craiova pleacă la Reşiţa unde avea să câştige primul său titlu de campion al ţării. Suntem în 1931, când România Mare era o ţară prosperă iar fotbalul se juca cu maxim doi fundaşi şi cu cinci atacanţi. O, tempora! Avea 18 ani. La 19 ani devine vice-campion cu echipa „roş-negrilor” pentru a pleca apoi la Cluj cu treburi fotbalistice şi studenţeşti deopotrivă.

Echipa studenţilor clujeni în 1932. Peste un an au ieşit vice-campionii României. Silviu Ploeşteanu se află în rândul de sus. E cel mai înalt.

Suntem în 1932 iar Campionatul Naţional trece de la sistemul cu turneu final la cel divizionar. Viaţa de student i-a adus un al doilea tricou de vicecampion şi după cei cinci ani cu sigla „U” pe piept ia drumul Bucureştilor pentru a contribui din plin la „zeificarea” Venusului. În 1937, anul primului său titlu ca echipier al „Negrilor din Splai”, Silviu Ploeşteanu avea 24 de ani iar Steagul un an şi debuta în Divizia C. În 1939 şi 1940 ia ultimele sale tricouri de campion al ţării. Avea 26 de ani şi se mai prefigurau încă zece la acelaşi nivel. Începuse însă războiul şi concentrările şi…

„Negrii din Splai” în a doua jumătate a anilor ’30 când aveau să iasă tripli campioni ai ţării. Silviu Ploeşteanu este al treilea de la dreapta spre stânga.

Silviu Ploeşteanu a fost şi om de naţională făcând parte de 11 ori din cvintetul ofenisv al tricolorilor reuşind să marcheze şi un gol. Aici suntem în anul 1939 înainte unui meci cu Anglia. Silviu Ploeşteanu primul în rândul de sus de la stânga la dreapta.

Şi când a văzut cum Venusul este forţat să dispară în anonimat după război ia drumul munţilor şi se opreşte la Braşov. Suntem în anul 1948, Gheorghe Ghiorghiu Dej este conducătorul Republicii Populare Române iar Ripensia Timişoara, aprigul adversar de odinioară, se desfiinţa.

În primul său sezon în tricoul albastru al Uzinei „Astra” Braşov, a îndeplinit dublul rol de antrenor-jucător. Experienţa debutului nu a fost una deloc încurajatoare. În seria a IV-a a Diviziei C, „stegarii” ocupă locul 12 din 13 echipe. Pe locul 11 se afla Venus UCB (fuzionase într-o tentativă disperată de supravieţuire cu Uzinele Comunale Bucureşti). N-a fost nevoie să se pronunţe retrogradarea în judeţ, întrucât desfiinţarea în acel an a Diviziei C, toate echipele, bineînţeles cu excepţia celor de pe locul 1, au căzut în judeţ de unde oricum se putea promova în B.

Un meci al legendelor fotbalului interbelic în primii ani ai comunismului. „Echipa Capitalei” (stânga) vs. „Echipa Provinciei” (dreapta). Silviu Ploeşteanu al doilea de la dreapta la stângă în rândul de sus.

Acela a fost ultimul sezon în care Silviu Ploeşteanu a mai jucat. S-a dedicat apoi exclusiv antrenoratului cu scopul de a face din Steagul una din marile echipe ale fotbalului românesc. În 1950 câştigă campionatul districtului Braşov şi reuşeşte să promoveze în Divizia B. În anul în care Steagul promova în B, o echipă surogat numită Dinamo Braşov promova în A. Nu-i nimic, aveam să-i prindem noi, dar despre asta cu altă ocazie.

Aşadar, suntem în 1950 şi pentru sovietizarea completă a României şi sistemul de desfăşurare trece de la tradiţionalul toamnă-primăvară la primăvară-toamnă.

În primul sezon de B, 1951, reuşim un destul de bun loc 4. Altă viaţă cu 10 victorii într-un sezon şi 24 de puncte. În 1952 şi 1953 urmează un loc 6, iarăşi locul 4 în ’54. Ah, promovarea în elită era aproape dar mereu ne scăpa. Sezonul 1955 ne aduce un dezamăgitor loc 9. După ediţia trecută destul de bună, reculul acesta a zguduit echipa doar în aparenţe. Vine sezonul 1956 şi Steagul mărşăluieşte spre Divizia A cu 75 de goluri marcate şi 13 puncte faţă de locul doi. Primul pas al planului lui Silviu Ploeşteanu se împlinise. Aventura primei promovări în Divizia A are parte și de o poveste fantastică. Spre ultimele etape ale sezonului „stegarii” s-au deplasat la Bacău pentru a juca cu echipa din localitate, Flamura Roşie. Noi aveam 13 puncte avans, băcăuanii aveau nevoie de cele două puncte (atunci o victorie era cotată la două puncte) pentru a se salva. „Stegarii” au fost indulgenţi cu adversarii lor. Mult prea indulgenţi dacă ne luăm după acel 4-0 de la pauză meciului. Ce le-a zis Silviu Ploeşteanu la pauză băieţilor săi? „Ori victorie, ori vă las!”. Nici mai mult nici mai puţin. Ce urmat în repriza a doua? „Stegarii” reuşesc să întoarcă scorul de la 0-4 la 6-4. Set şi meci! Arhiplinul stadion „Municipal” din Bacău era mut dar a găsit puterea să aplaude echipa lui Silviu Ploeşteanu la finalul meciului.

Promovarea în Divizia A a coincis cu revenirea la tradiţionalul sistem de desfăşurare fapt ce însemna că debutul „stegarilor” în prima divizie trebuia să mai aştepte un an.

Vine şi 1957. O mie nouă sute cincizeci şi şapte. Sunt şapte ani de când Braşovului i se mai zice Braşov doar de către curajoşi, oficial numindu-se Oraşul Stalin. Odioasă situaţie! Silviu Ploeşteanu, cel mai mare gentleman al fotbalului nostru a decretat însă din start: „Mie să nu mi se zică „tovarăşe Ploeşteanu”! Eu m-am născut un domn şi aşa o să fiu mereu. Un domn.” V-a gâdilat orgoliul citatul ăsta, aşa e?

No, şi soseşte şi debutul în Divizia A. Data de 18 august 1957 va rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria noastră. A fost 3-1 pe „Tineretului”  pentru ai noştri în meciul cu Progresul Bucureşti. În etapa a 2-a braşovenii merg în Capitală pentru a juca contra Rapidului. În minutul 85 e 3-1 pentru Rapid pentru ca Fusulan cu un hattrick FE-NO-ME-NAL să întoarcă scorul în favoarea braşovenilor. Meciul s-a jucat pe legendarul stadion „Republicii”. În acel prim sezon în elită FC Braşov se numea Energia şi termina sezonul pe locul şapte din 12 echipe cu 23 de puncte. Tot în acel sezon Energia ajunge să joace semifinalele Cupei României. Era prima dată în istoria clubului când atingea această fază. Un meci dramatic cu Ştiinţa Timişoara (Politehnica), în care „stegarii” au revenit de la 0-2 s-a încheiat în final cu victoria cu 3-2 a bănăţenilor.

Împlinea un deceniu de activitate sub Tâmpa iar acest lucru în sine constituia deja o performanţă. În Europa, rivalul său la longevitate în acea perioadă era Matt Busby care preluase pe Manchester United în 1945. Astfel, Silviu Ploeşteanu devenea primul antrenor din istoria fotbalului românesc ce a antrenat timp de zece ani consecutivi acceaşi echipă. Performanţa aceasta nu a fost însă încununată cu un succes şi de echipă. Sezonul 1958-1959 a însemnat tot locul şapte cu 20 de puncte. În 1959 legendarul Bill Shankly acceptă să devină managerul celor de la Liverpool FC. Atunci se aflau în Second Division. Un fel de Divizia C.

Pare-se că fotbaliştii „stegari” aveau o afinitatea pentru surprize. După ce şi-au adormit adversarii cu acel loc şapte, urmează să atingă în ediţia 1959-1960 a Diviziei A treapta cea mai înaltă, locul doi. Visul lui Silviu Ploeşteanu de a face din Steagul Roşu Braşov campioana României se năruise.

Cu toate neşansele ratării titlului în acel an, Silviu Ploeşteanu a ştiut cum să strângă jucătorii laolaltă pentru a-şi aduna forţele şi a porni un asalt  temerar în vederea câştigării primului trofeu din istoria clubului. Sezonul 1960-1961 a însemnat împlinirea acestui ideal. Cupa Balcanică Intercluburi, aflată la prima ediţie, a fost cucerită de „Armada” lui Ploieşteanu ce aflată mereu în urmărirea adversarilor a ştiut când să lovească decisiv pentru glorie.

Silviu Ploeşteanu, în treningul de antrenor, în sezonul cuceririi Cupei Balcanice Intercluburi

Steagul devenea primul club de fotbal al României ce cucerea un trofeu internaţional iar toată această poveste purta amprenta lui Silviu Ploeşteanu. În 1960 a ratat titlul, în 1961 a cucerit Cupa Balcanică. Tot în acest an Guy Roux prelua pe AJ Auxerre ce se aflau printr-o ligă regională a Franţei.

Urma anul 1962 cu dorinţa arzătoare de a câştiga şi pe plan intern. În campionat a fost locul patru astfel încât Cupa rămăsese unicul obiectiv al sezonului. A fost însă un zdrobitor 7-1 pentru Steaua în semifinale, meci de unde avea să se tragă complexul „stelist” al Cupei.

În patru ani Silviu Ploeşteanu a dus Steagul în pragul a patru trofee majore. Doar un prag a fost trecut, din păcate.

Au urmat apoi două sezoane consecutive în care ne-am „logodit” cu locul şase. Al doilea, 1963-1964 avea să rămână în istoria clubului prin prisma calificării în Cupa Oraşelor Târguri (actuala Europa League). Debutul contra bulgarilor de la Lokomotiv Plovdiv nu a fost unul fructuos. Dublă înfrângere în ambele meciuri. Între timp Silviu Ploeşteanu preluase şi Naţionala României, dar despre această nouă premieră puteţi citi pe larg în articolul acesta.

Peste alte două sezoane a urmat o nouă calificare. Competiţia era aceeaşi numai că acum se numea Cupa Europeană a Târgurilor. Experienţa acumulată în ’64 contra vecinilor din Sud s-a dovedit benefică pentru că în calea „stegarilor” au ieşit iugoslavii de la NK Zagreb ce au fost supuşi printr-un 2-2 la Zagreb şi 0-1 la Braşov. Calificarea însemna accederea Braşovului în primăvara europeană. După ce devenise primul antrenor „stegar” ce califica Steagul într-o cupă europeană pentru toate cluburile de pe continent, ajunge să fie şi primul antrenor ce ieşea din iarnă ţinând Steagul sus. În afară de aces aspect reuşise să-l aducă la Braşov de la Baia Mare pe viitorul „chiriaş” al părţii stângi a terenului, Csaba Gyorffy.

Se zice că fiecare club de fotbal are perioada lui de glorie. Fie o trăieşte, fie o iroseşte, fie intră în legendă. Confruntarea cu Espanyol Barcelona a fost momentul acela. Victoria însemna calificarea în sferturile competiţiei. După 3-1 pentru Espanyol în Catalunya a urmat „şocul” de sub Tâmpa. Pe un teren greu „stegarii” revin de la 0-1 şi 1-2 pentru a câştiga cu 4-2 şi a trimite meciul în baraj. Barajul în acelaşi înzăpezit Braşov. La pauză a fost 0-0 dar spaniolii aveau să se impună cu 1-0. În sferturi am fi jucat cu FC Barcelona.

La finalul sezonul 1966-1967 „stegarii” termină pe şapte. Sezonul acesta însemna zece ani la rând pe prima scenă. O altă premieră pentru fotbalul de la noi.

La împlinirea a 20 de ani ca antrenor al Steagului Silviu Ploeşteanu are parte de prima retrogradare din Divizia A. Retrogradare cu cântec sau nu, cert e că un singur punct i-a separat atunci pe „stegari” de salvare. Sezonul 1967-1968 a fost dramă iar şocul imens. Moartea lui Lulu Năftănăilă în august ’67 a făcut ca echipa să pornească sezonul cu cel mai greu handicap posibil: suferinţa pierderii unui prieten extraordinar şi a unui fotbalist pentru care viitorul se anunţa strălucitor.

Rămâne însă antrenorul echipei în continuare ferm convins că poate readuce Braşovul în prima ligă. Începutul în Divizia B a fost ezitant, echipa nereuşind să-şi găsească ritmul în primele etape. După primele opt etape Silviu Ploeşteanu este dat afară de la club. În toamna anului 1968 părăsea Steagul pe care el îl crease din cauza unor conducători obtuzi şi nerecunoscători. Deh, nu că azi ar sta lucrurile altfel. Pentru Domnul Ploeşteanu a fost o lovitură cruntă. Trecuseră 20 de ani de când a venit la Braşov. A încercat să-şi continue viaţa la Tractorul Braşov. Dar viaţa lui însemna Steagul Roşu Braşov. Moare pe 13 aprilie 1969 la vârsta de 56 de ani. Suntem în 1969. Sir Matt Busby se retrăgea după 24 de ani din funcţia de manager de la Manchester United cu toate onorurile.

Faptul că Domnul Silviu Ploeşteanu a construit istoria acestui club nu o poate contesta nimeni. Oricine ar încerca acest lucru nu poate fi acuzat de ignoranţă, ci de blasfemie. Într-o perioadă când fotbalul şi viaţa din România varia între mai multe nuanţe de gri, Silviu Ploeşteanu a reuşit să ofere, cel puţin pentru braşoveni şi pentru cei din împrejurimi, rămăşiţele romanţelor interbelice. A fost un monument al bunului simţ şi fair-play-ului. Ar merita ca o statuie cu el să troneze la intrarea în peluză şi tribuna I. Nu se va întâmpla prea curând acest lucru. Ne rămâne nouă să facem o statuie a amintirilor ce ni le-a lăsat şi a gloriei ce ne-a adus-o. Ori de câte ori vă simţiţi mândri că sunteţi „stegari”, aduceţi-vă aminte de Silviu Ploeşteanu.

Cifrele Domnului Silviu Ploeşteanu:

Divizia A: 275 de meciuri, 113 victorii, 57 de egaluri, 105 înfrângeri, golaveraj 418-374, 283 de puncte

Divizia B: 148 de meciuri, 67 de victorii, 39 de egaluri, 42 de înfrângeri, golaveraj 268-171, 173 de puncte

Divizia C: 12 meciuri, 2 victorii, 3 egaluri, 6 înfrângeri, golaveraj 21-29, 7 puncte

Divizia Judeţeană: datele sunt necunoscute

Cupa României: 30 de meciuri, 15 victorii, 2 egaluri, 13 înfrângeri, golaveraj 54-59, 32 de puncte

Cupa Oraşelor Târguri/Cupa Europeană a Târgurilor: 7 meciuri, 2 victorii, 1 egal, 4 înfrângeri, golaveraj 10-13, 5 puncte

Cupa Balcanică: 12 meciuri, 7 victorii, 3 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 27-13, 17 puncteâ

TOTAL: 484 de meciuri, 206 victorii, 105 egaluri, 172 de înfrângeri, golaveraj 798-659, 517 puncte

Lipsesc, din păcate, datele din sezonul petrecut în Divizia Judeţeană, sezon 1950 în care am obţinut promovarea în Divizia B, precum şi meciurile din Cupă dinaintea fazei şaisprezecimilor. Cu toate astea, cifrele prezentate mai sus reprezintă cea mai exactă statistică existentă până acum referitoare la cei 20 de ani petrecuţi de Silviu Ploeşteanu la Braşov.

Datele statistice au fost realizate cu ajutorul informaţiilor de pe site-urile romaniansoccer.ro şi rsssf.com. De asemenea, volumul 1 al cărţii „Fotbal de la A la Z” mi-a fost de mare ajutor.

Premierele Domnului Silviu Ploeşteanu

În afară de premiera prezentată acum câteva episoade, de a fi primul antrenor din fotbalul nostru ce a antrenat concomitent clubul şi Naţionala, Domnul Silviu Ploeşteanu mai este şi:

– primul antrenor din istoria fotbalului românesc ce rezistă zece ani consecutivi pe banca aceleiaşi echipe (1948-1958)

– primul antrenor din istoria fotbalului românesc ce antrenează zece ani consecutivi în Divizia A aceeaşi echipă (1957-1967)

– primul antrenor din istoria fotbalului românesc ce rezistă 20 de ani consecutivi la aceeaşi echipă (1948-1968)

– primul antrenor din istoria fotbalului românesc ce-şi conduce echipa spre cucerirea unui trofeu internaţional (Cupa Balcanică 1961)

– primul, şi până acum singurul, antrenor din fotbalul românesc ce califică Naţionala României în sferturile Jocurilor Olimpice la fotbal (Tokio 1964)

– primul şi singurul antrenor din istoria Steagului ce califică echipa de două ori în semifinalele Cupei României (1958 şi 1962)

– primul antrenor din istoria Steagului ce termină sezonul pe podiumul Diviziei A (locul 2 în 1959-1960).

– primul şi singurul antrenor din istoria Steagului ce a calificat echipa de două ori în Cupele Europene (COT 1963-1964 şi CET 1965-1966, actuala Europa League)

– primul şi singurul antrenor din istoria Steagului ce a clasat echipa timp de şapte sezoane consecutive în primele şase din campionat.

Într-un top al celor mai longevivi antrenori din istoria fotbalului mondial, Domnul Silviu Ploeşteanu ocupă locul patru.

1. Guy Roux, 44 de ani la AJ Auxerre (1961-2005)

2. Sir Alex Ferguson, 24 de ani la Manchester United (1986-prezent)

3. Sir Matt Busby, 24 de ani la Manchester United (1945-1969)

4. Silviu Ploeşteanu, 20 de ani la Steagul Roşu Braşov (1948-1968)

5. Valeri Lobanovsky, 16 ani la Dinamo Kiev (1974-1990)

6. Bill Shankly, 15 ani la Liverpool FC (1959-1974)

Topul este compus doar din antrenori ce au antrenat minim 15 ani consecutivi aceeaşi echipă.

Ce mai rămâne de făcut? Să ne plecăm capetele în semne de recunoştinţă în faţa unuia din cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc.

2 gânduri despre “Noi am fost primii! | episodul 6: „Zi după zi”

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s