Cea mai tare echipӑ stegarӑ!

Cea mai tare echipӑ stegarӑ!

E o sintagmӑ destul de banalӑ, ca sӑ nu zic extrem de uzatӑ în momentele de dupӑ un rezultat bun al unei echipe de jocuri sportive.

Da, nu pot nega, ştiu cӑ nu sunt original, dar asta e fraza care îmi gravita prin gând sâmbӑtӑ, 23 martie 2019, atunci când fierbeam în tribuna II a stadionului din Turnu Mӑgurele.  Un stadion în care am intrat atunci a doua oarӑ, prima ocazie fiind vizita Steagului din 1984 (1-1) şi în care nu îmi doresc sӑ mai intru vreodatӑ – deşi, dacӑ dacӑ Turris rӑmâne în liga a treia şi Steagul nostru e nevoit sӑ mai încerce o datӑ, sigur nu voi lipsi.

No, hai sӑ povestim. Turris e o echipӑ consideratӑ cu susţinere, SR e o echipӑ consideratӑ de mulţi în colaps. Turris e pe primul loc într-o serie pe care şi Steagu spera, acum câteva luni, sӑ o domine (dar acum sperӑ sӑ nu o pӑrӑseascӑ). Turris e pe primul loc, are prima şansӑ la pariuri şi … joacӑ acasӑ (dupӑ ce ne-a bӑtut, în tur, pe Tineretului în timp ce eu alergam pe DN1 dupӑ BIAS 2018 şi mӑ opream sӑ vӑd pe youtube transmisia meşterului Rӑzvan ori de câte ori gӑseam un pretext). Din toate aceste motive, hotӑrâsem sӑ nu fac deplasarea de la Roşiori la Turnu. Amorul meu propriu de braşovean şi stegoman emigrat în Teleorman risca sӑ sufere o loviturӑ.

Dar se vede cӑ Dumnezeu îşi face calcule. În mod surprinzӑtor, mӑ pomenesc numit într-o comisie de evaluare (Olimpiada judeţeanӑ de Limba Englezӑ) la Alexandria. Asta înseamnӑ cӑ, vrând-nevrând, ies din casӑ şi mӑ aştern la drum cu maşina spre sud. Proba de Olimpiadӑ începe la 0900 hrs, are toate şansele sӑ se termine înainte de ora 14, suficient timp pentru a strӑbate cei 40 de kilometri pânӑ la Turnu. Ce mai, nu am încotro, merg la meci.

Şi am ajuns. Chiar prea devreme, am avut timp şi pentru o escapadӑ pânӑ pe malul Dunӑrii (şi malul şi Dunӑrea sunt tot acolo unde le ştiam din anii trecuţi).

Aşadar, stadionul din Turnu Mӑgurele. Auzisem cӑ a fost renovat recent, iar imaginea stӑ mӑrturie cӑ aşa e, vechea tribunӑ de la şosea fiind acum înlocuitӑ cu una frumoasӑ. Aaa … poate cӑ ar merita sӑ se discute undeva, cândva despre stadioanele din Teleorman, 100% nişte ruine pânӑ nu demult, acum procentul e stricat de frumuseţea din imagine; unii spun cӑ sunt rezultatul sprijinului politic. Chiar aşa fiind, oare de ce teleormӑnenii nu ar avea dreptul sӑ participe la competiţii sportive pe nişte arene moderne, priviţi de spectatorii care ocupӑ loc în nişte tribune moderne?

Ce frumos completeazӑ peisajul autocarul negru, strӑvechiul autocar construit la Steagu!… Caut cel mai bun unghi din care sӑ îmi produc o amintire fotograficӑ a momentului când stegarii le-au fӑcut marea onoare celor de la Turnu sӑ îi viziteze.

Apoi nenea de la casa de bilete mӑ recunoaşte dupӑ ţinutӑ şi îmi dӑ indicaţia preţioasӑ: T 2! (Ştiam deja, îmi spuseserӑ prietenii mei, suporterii veniţi de la Braşov). T2 e lângӑ calea feratӑ, trebuie parcurs un fel de coridor din plasӑ de sârmӑ, prin spatele unei porţi, exact pe lângӑ ai nostri, aflaţi la încӑlzire.

AI NOŞTRI! Ştiam, dupӑ ce citisem cu atenţie toate ştirile publicate în presa braşoveanӑ în legӑturӑ cu Steagu Roşu, cӑ ai nostri sunt un grup de copii. Dar când i-am vӑzut tot am fost surprins. Nu chiar grupa mare de la grӑdiniţӑ, dar totuşi … nişte bӑieţi cam ca elevii mei de la liceu. Ӑştia sunt echipa cea nouӑ?! Şi au venit sӑ se batӑ cu turnenii ӑia, favoriţii la promovare? Aoleo, de ce oare am venit eu la stadion? Sӑ-i vӑd mӑcelӑriţi de mercenarii dunӑreni? Privindu-i slalomând printre jaloanele cӑrate de acasӑ, sub comanda antrenorului Florin Stângӑ  şi parcӑ mânaţi de la urmӑ de “bӑtrânul” Horia Popa, calculam care distanţӑ e mai scurtӑ – pânӑ la tribuna pentru care îmi cumpӑrasem bilet, sau pânӑ la ieşire, sӑ o rup la fugӑ fӑrӑ sӑ mӑ uit înapoi. Totuşi, ceva din tonul pӑrintesc al lui Stângӑ şi din zâmbetul calm al lui Popa, dar şi tonul pedagogic al lui Toto Şanta, când a expus, în douӑ cuvinte, un plan strategic de abordare a jocului, mӑ face sӑ urc în tribunӑ. Mai sunt acolo doi suporteri nelipsiţi, domnişoara Irina (tatӑl ei e încӑ pe culuoarul din spatele porţii) şi veteranul Gelu. Eu sunt al treilea curajos, prietenul meu Robert (turnean la origine, dar a venit sӑ ţinӑ cu ai noştri) va fi al patrulea, iar în continuare gradenele vor mai primi o mulţime de braşoveni, o galerie adevӑratӑ, care se pregӑteşte sӑ îşi încurajeze echipa.

Se apropie ora oficialӑ de începere a partidei (vorba lui Minoiu) şi crainicul stadionului îşi începe tirada. Echipe, arbitri, etc. Iar pe gazon se aliniazӑ grupa noastrӑ mare cu domnprofesorul la  mijloc, faţӑ-n faţӑ cu profesioniştii turneni. De la noi, doar 23 pare mai aproape de talia lor, printre care se remarcӑ 4, lângӑ ai noştri aratӑ ca un Airbus A-380 pe lângӑ un A-320 …

Tabela de marcaj începe sӑ numere, încet-încet, secundele. Aşa de încet … Copiii ӑia se lasӑ fugӑriţi pe teren, galeria de vis-à-vis, dotatӑ cu staţie de amplificare, îşi începe recitalul, Aby Popa, cu spatele la soare, vede bine cum se pregӑteşte bombardamentul, dar nu fuge la adӑpostul antiatomic (oricum, sigur turnenii l-au încuiat) iar mingea aia, mama ei de minge, stӑ, adicӑ nu stӑ, se învârte tot pe lângӑ şi în careul nostru. A mai trecut un minut, se târӑşte şi al treilea, apoi încӑ vreo câteva, iar noi, din tribuna a doua, nu mai vedem nimic, stӑm cu ochii în soare. Pe fond verde, nişte pete galbene se mişcӑ rapid în toate direcţiile, iar zgomotul de minge lovitӑ cu putere e mereu acoperit de pӑrintescul “aşa, copii!”, repetat mereu de antrenorul-jucӑtor. Deodatӑ, balance-ul sunetului se schimbӑ, tribuna de la drum tace iar cea de la calea feratӑ ţipӑ, Horia Popa prinde o minge în careul advers şi … dӑ peste, de la câţiva metri. Dacӑ Horicӑ ar fi fost cu un metru mai în faţӑ …

Mişcarea brownianӑ a tricourilor galbene (o clipӑ de privire în direcţia cealaltӑ mi-a limpezit ochii) se reia. Albaştii iar se înghesuie şi ne înghesuie la poarta dinspre vestiare, un corner, încӑ unul şi încӑ unele, îndemnuri dinspre drum … dar poarta lui Popa rӑmâne încuiatӑ, paznicii ӑia mici rezistӑ. Arbitrul, ca de obicei, ţine cu adversarii, noi îi spunem cӑ greşeşte, dar el nu ne crede, cum nu ne cred nici fetele arbitruasistent – cea de lângӑ noi nu apreciazӑ nici umorul nostru, când îi explicӑm cӑ noi suntem ӑia buni, iar albaştrii ӑia rӑi. Chiar dacӑ nu ne vine sӑ credem, parcӑ a mai trecut un minut, iar tabela aratӑ tot zero minus zero. Mai trece unul, mai trece şi o minge pe lângӑ poarta lui Aby, un spectator în galben dӑ tonul la cântec şi se aude tare de tot “Luptӑ Steagu!”, iar Horia Popa mai dӑ o datӑ peste. Nenorocita aia de poartӑ, de ce nu o fi fost acolo unde s-a dus mingea?

Hai mӑ bӑieţi, hai cӑ mai e puţin şi se sunӑ de recreaţie. Şi, surprinzӑtor, chiar se sunӑ, iar tabela e neschimbatӑ.

Scot telefonul, sӑ îmi anunţ un prieten din Bartolomeu cӑ încӑ suntem vii şi vӑd cӑ un necunoscut mӑ întrebase de scor. Îi rӑspund, dupӑ care îi cercetez profilul: e un craiovean. Oltenii ţin cu noi. Bravo lor, şi noi ţinem tot cu noi, deci suntem de acord mӑcar o datӑ-n viaţӑ.

Apare lupul cel rӑu şi sunӑ de intrare. Noi ne grupӑm la poarta opusӑ tabelei, şi tot acolo se grupeazӑ şi albaştrii. Aproape nimeni nu e în apropierea liniei de centru, sau poate mi s-au dereglat ochelarii şi nu-i vӑd eu. Turnenii fac apel la tot ce au: îndemânare (mӑ rog, îndepiciorare), forţӑ, presiune pe arbitru … Linkar se agitӑ pe lângӑ bancӑ strigӑ la jucӑtorii lui, strigӑ la tuşierӑ (se poate spune aşa acum, când ştampilele sunt automate, nu mai exista cutia aia cu tuş), la central, la jucӑtorii în galben … Ar striga şi la mine, dar ştie cӑ fac urechea bleagӑ. Copiii se bagӑ la toate mingile, îi enerveazӑ pe adulţi, resping în toate direcţiile, în tribune, peste gard, peste orice, albaştrii gӑsesc rapid mingi de rezervӑ, bombardeazӑ ca la 4 aprilie şi 1 august simultan, dar nu se vede nici un fir de fum, semn cӑ bombardamentul e infructuos. Frustrare maximӑ, numӑrul lor 4 face un kotono-gari cu unul dintre cei mai mici de la noi. Arbitrul îl “îngӑlbeneşte” pe loc. Ce sӑ-i faci, galbenul este azi la modӑ! Alte bombe, plus câteva torpile şi niscaiva rachete cu focos nuclear. Un albastru cade în careul nostru, arbitrul îi dӑ şi lui şansa de a intra în graţiile noastre cu cartonaş galben, în spatele tribune doi se aud un fel de clacsoane, de fapt e ţignalul trenului care vine de la Roşiori, un fel de minibus pe şine de fier, iar Horicӑ, al cӑrui loc de muncӑ e chiar lângӑ tribuna noastrӑ pufӑie nemulţumit, spunându-ne ceea ce noi vedeam clar: “Ӑştia micii nu mai pot!” Sunt convins cӑ aşa e, sӑracii picӑ pe jos unul câte unul şi îşi oblojesc reciproc crampele, minibusul feroviar îşi foloseşte di nou ţignalul, pleacӑ înapoi la Roşiori, nu-i place la Turnu, nici mie,  tribuna de vis- à-vis înjurӑ, noi cântӑm, ei ne înjurӑ şi pe noi, noi cântӑm şi mai abitir, ei ne huiduie,… Ce mai, fair-play turnean (Îmi aduc aminte reacţia galeriei stegare la meciul cu Craiova din toamnӑ, când spectatorii olteni cântau iar noi îi aplaudam …). Obosiţii noştri sunt şi mai obosiţi, cineva din tribunӑ îi încurajeazӑ: Hai, cӑ mai sunt zece minute! Are dreptate colegul, mai sunt zece minute pânӑ când vor mai fi zece minute pânӑ la cele 90. Ceasul de pe tabelӑ cred cӑ merge invers, ca în filmul ӑla cu Brad Pitt, a trecut o veşnicie de când arӑta 75 şi acum aratӑ doar 76, iar dedesubt  ) 0 – 0. Câteva crampe mai târziu, Stângӑ scoate un copil şi bagӑ altul, care vine cu entuziasm la fabrica de cârcei, apoi mai trece un minut, mingea mai trece o datӑ prin dreapta porţii, apoi prin stânga, apoi e pusӑ la colţul din depӑrtare, în secunda urmӑtoare pe colţul din apropiere … iar stegarii noştri mai respirӑ o datӑ, pentru cӑ a mai trecut un minut. Unul dintre ei, mai hotӑrât, vede şi mai mult galben, tribuna adversӑ îl înjurӑ cu drag şi recunoştinţӑ, Aby Popa cade pe jos, arbitrul nu are încotro şi dӑ un minut de odihnӑ, înjurӑturile de vis-à-vis se înteţesc, Stângӑ mai face un schimb de copii, jocul porneşte, Aby Popa mai prinde o datӑ, apoi cade din nou, bӑtrânul Horia Popa face loc unui alt copil în teren şi iese, salutând galeria, în urletele adversarilor, ceasul tabelei se opreşte pe 90, arbitrul mai dicteazӑ cinci minute, mai trec vreo opt şi … nimӑnui nu-i vine sӑ creadӑ! Meciul s-a ispravit, iar noi nu am luat bӑtaie. Copiii Braşovului (ştiu cӑ sintagma e inventatӑ de altcineva, dar sunt sigur cӑ Rӑzvan nu se supӑrӑ cӑ-l copiez) au reuşit marea surprizӑ, obţinând o adevӑratӑ victorie. De fapt, mai multe victorii. Şi-au învins necesarul complex de a juca împotriva unei echipe cum e cea de la Turnu, au învins pesimismul suporterilor, au învins aroganţa gazdelor (la un moment dat, la o schimbare, crainicul a greşit numele echipei din Braşov, omiţând chiar sintagma dragӑ nouӑ, “Steagu”, sau mӑcar “SR”), au învins propria lipsӑ de condiţie fizicӑ, au trecut peste toate.

Dialogul de la final cu tribuna ar fi trebuit filmat şi pӑstrat pentru toate generaţiile de stegari din teren şi din galerie. Iar entuziasmul cu care antrenorul îşi felicita elevii-colegi mi-a plӑcut foarte mult.

La urcarea în autocar am reuşit sӑ îi opresc pe câţiva dintre jucӑtori şi sӑ-I felicit. Îmi pare rӑu cӑ încӑ nu ştiu sӑ pun un nume pe fiecare figurӑ, dar le-am spus pӑrerea mea: vor fi mari jucӑtori de fotbal. Sigur cӑ depinde de ei şi de multe circumstanţe, dar … eu aşa cred. Şi pot spune de ce, aşa cum am spus deja şi în tribunӑ cui a vrut sӑ mӑ asculte: pentru cӑ NICIODATӐ NU AM VÂZUT O ECHIPӐ STEAGU ROŞU SӐ LUPTE CU ATÂTA HOTÂRÂRE, CU ATÂTA AMBIŢIE! Probabil cӑ exagerez, din entuziasm, şi sigur cӑ nu am vӑzut toate meciurile jucate de Steagu în istorie, dar, în sfârşit, am vӑzut e echipӑ formatӑ din JUCӐTORI CARE ŢIN CU STEAGU ROŞU ŞI CU BRAŞOVUL.

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.