O zi de stegar

De-a lungul zilei de ieri, vineri, 16 iulie, anul de graţie 2010, s-au întâmplat trei evenimente: primul, în virtutea grandorii sale, a fost aniversarea domnului doctor Laurian Ovidiu Taus. În ce constă grandoarea? Simplu: domnul Taus a împlinit ieri, ţineţi-vă bine, 85 (!) de ani. A fost pe stadion, îmbrăcat cu tricoul său cu FC Braşov care atestă cei 50 de ani de activitate în cadrul clubului, la meciul cu israelienii de la Hapoel Bnei Sakhin. Meciul se constituie ca al doilea eveniment al zilei de vineri. Ne-a fost dat să vedem o faţă a echipei de care ne era foarte dor. După prima repriza, când vizitatorii noştri aveau 1-0, Isăilă i-a motivat pe jucători sub tribuna de beton a ICIM-ului constituită în vestiar de aveam impresia că recită un scenariu de audiţie pentru un viitor blockbuster de Hollywood. S-au văzut în a doua repriză efectele discursului „Naşului”. Băieţii noştri revin în joc şi întorc meciul printr-un fotbal de zile mari. MVP-ul meciului a fost fără îndoială brazilianul Williams. William „Shakespeare” sau Super Willy, spuneţi-i cum vreţi, dar aveam nevoie de un fotbalist care să joace şi pentru plăcerea jocului şi a publicului, nu doar pentru eficacitate.

De amoru’ artei (sportive sau fotografice), vă mai prezint două instantanee de la meciul de ieri.

„Stegari” pe viaţă

Spor de caniculă la locul de muncă

Ziua s-a încheiat cu al treilea eveniment, anume petrecerea de lansare a Ligii Suporterilor Stegari. Febra musculară ce o resimt de la gât până la gambe atestă reuşita petrecerii de azi noapte. Şi mai important însă a fost gestul lui Daniel Isăilă, care s-a întors cu familia sa din drumul spre mare pentru a veni la petrecerea fanilor. Vă las pe voi să trageţi concluziile unui asemenea gest. Că Republicii vibra la scandarea „Isăilă! Naşu’ Isăilă!” şi că acesta a cântat împreună cu suporterii „În oraşul de sub Tâmpa” având ochii în lacrimi… ei bine, astea-s lucruri de povestit nepoţilor. Ca să nu mai spun că tinerii Mateiu şi Chipciu au gustat din ceea ce-i aşteaptă dacă vor continua să fie fair play cu suporterii.

În continuare, vă las cu filmuleţul pregătit pentru petrecerea de lansare. El reprezintă o epopee a vieţii de „stegar”. Celelalte site-uri ale suporterilor, FCBraşovFans.ro, Steagu.ro, Kronsport.ro şi BraşovFans.ro sunt invitate să-l preia pentru a-l populariza cât mai mult. În clip apar oameni simpli, pe care poate i-aţi văzut pe stradă şi nu ştiaţi că sunteţi legaţi de o pasiune comună: FC Braşov!

2 gânduri despre “O zi de stegar

  1. „Şi mai important însă a fost gestul lui Daniel Isăilă, care s-a întors cu familia sa din drumul spre mare pentru a veni la petrecerea fanilor. Vă las pe voi să trageţi concluziile unui asemenea gest. Că Republicii vibra la scandarea “Isăilă! Naşu’ Isăilă!” şi că acesta a cântat împreună cu suporterii “În oraşul de sub Tâmpa” având ochii în lacrimi… ei bine, astea-s lucruri de povestit nepoţilor.”
    Am citit randurile astea de vreo zece ori , si o le mai citesc. Merita tot respectul omul acesta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.