Steagu’ suntem toţi!

Duminică seară, pe „Silviu Ploeşteanu”, la finalul turneului memorial Mihai Ivăncescu. „Stegarii” – suporteri – şi „stegarii” – jucători – într-un meci în care s-a constatat că Alfred Folberth, Vasile Gherghe, Nelu Mandoca sau Ionuţ Pârvu ar putea fi folosiţi ca arme secrete de FC Braşov în viitorul sezon, alături de un Mitel super-extra-hiper motivat de banderola galben-neagră şi de iarba stadionului. Au lipsit doar vuietele tribunei pentru a completa hattrick-ul emoţional, ele fiind rezervate pentru portarul Bamse, ale cărui reflexe şi intervenţii au smuls atât ovaţiile spectatorilor, cât şi admiraţia adversarilor; acesta salvând nu doar goluri ca şi făcute, dar şi onoarea echipei suporterilor.

Şi cu Bamse în echipă de nimeni nu ne e frică!

Tudi admiră gazonul, nevenindu-i să creadă că, în sfârşit!, joacă pe el, Lucanu zâmbeşte ştiind că Bamse va salva (aproape) orice gafă a apărării), iar Vasile Gherghe îşi revede tinereţea în care a marcat 51 de goluri pentru Steagu’, dar nu a putut marca aici, împotriva lui Bamse.

„Bebe” Manciu (159 de meciuri în perioada 1979-1986) şi Adi Hârlab (102 meciuri, 1972-1976) au măturat eficient în faţa porţii lui Adi Măsar (campion la Juniori în 1985), doar Horică propunându-se din partea suporterilor ca o soluţie pentru atacul Steagului în campionatul următor.

Cu Horică pe extremă rezolvăm orice problemă!

Întrebarea e: cum te opreşti din zâmbit după ce ai marcat contra tipilor cu sute de meciuri în tricoul echipei pentru care cânţi, râzi, plângi şi speri săptămână de săptămână? Cercetătorii britanici încă încearcă să afle răspunsul.

Sau cum te opreşti din zâmbit atunci când te uiţi la o întindere verde şi în fiecare fir de iarbă e câte o poveste a celui care ai fost cândva? Amintirile sunt cea mai rapidă şi ieftină vacanţă pe care ne-o putem lua, dar ar fi şi al naibii de trist ca la final doar ele să mai rămână.

Vasile Benţa, Vasile Gherghe, Mugurel Buga, Adrian Hârlab, Constantin Manciu, sau 961 de meciuri şi 153 de goluri.

Golanii ăia.

Din stânca munţilor.

Singurătatea portarului.

Când Buga l-a întâlnit pe Ticea.

Mitel lansându-se în dribling asemeni idolului său „Pele” Buga.

Ani? Care ani?

Capu’ sus, capu’ sus!

Pe bune, chiar ar fi păcat să ne rămână doar amintirile.

#SteaguNuMoare