Aflați la două goluri de primul loc în Seria I a Diviziei B, stegarii oferiseră în pauza de iarnă multiple dovezi că recuperarea diferenței va fi doar o chestiune de timp, cum bine am arătat în încheierea primei părți. „Fotbalul de azi cere efort fizic total, angajament total”, spunea antrenorul principal Valentin Stănescu după una din demonstrațiile de forță, 4-1 cu CSM Sibiu, din Seria a II. (Fotbal, nr. 144/26 februarie 1969, pag. 3)

- pe un Tineretului acoperit de zăpadă și gheață și măturat de rafale reci, stegarii au apărut în testul contra sibienilor purtând vechile tricouri alb-albastre.
„De felul meu nu prea visez obiective minore. Astfel am procedat și la Metalul Târgoviște (n. promovare în Divizia A, în 1961) și la Rapid (câștigarea titlului național în 1967) și tot așa acum la Steagul roșu. Doresc foarte mult ca inaugurarea noului stadion municipal să fie făcută în luna august, cu ocazia primului joc pe care Steagul roșu îl va susține în Divizia A.”
– Valentin Stănescu
Soare cu dinți
Marile așteptări păreau că se confirmă odată cu startul returului, însă după numai trei etape, sfârșitul lunii martie îi pune pe stegari față-n față cu un eșec mult prea drastic, ca scor și ca prestație, pentru a putea fi scuzat doar de băltoace și arbitraj: 0-3 în deplasare cu Metalul București.
Prima înfrângere în campionat din mandatul lui Valentin Stănescu pica în cel mai inoportun moment, stegarii fiind obligați să revină la obiceiuri victorioase chiar contra liderului Politehnica Galați, care pe 6 aprilie 1969 sosea la Brașov cu un avans de două puncte și cu o apărare menită să distrugă orice tentativă stegară de a schimba situația. Natural, doar un șut de la distanță prost negociat de portarul Iorgulescu și savurat apoi de cel mai apropiat atacant, în cazul acesta Nicolae Florescu, putea dezgheța tabela. „Oricît ar părea de paradoxal, dar echipa brașoveană ni s-a părut și mai derutată după deschiderea scorului, fapt care relevă lipsa de personalitate a jucătorilor săi”, tranșau cei de la Drum Nou timida victorie stegară.
Nu fusese festinul ofensiv din meciurile cu Progresul Brăila și Ceahlăul Piatra Neamț (3-0 și numeroase alte ocazii irosite), dar măcar cei aproape 14.000 de spectatori plecau la grătarul de după-amiază – aveau în sfârșit parte de prima zi autentică de primăvară – mulțumiți de faptul că Steagu’ rămânea în cursa promovării. Sfârâitul micilor și clinchetul capacelor de bere aveau să acompanieze toate scenariile posibile croite în jurul celor 10 etape rămase de jucat.

- a fost a zecea reușită stagională a tânărului Nicolae Florescu, care urma să împlinească 20 de ani abia în noiembrie.
Memento Câmpina
Pe 13 aprilie 1969, la jumătatea etapei a 21-a stegarii erau, în sfârșit, pe primul loc în Seria I a Diviziei B; Mișu Ivăncescu scuturase plasa în minutul 15 al meciului de la Câmpina dintr-o indirectă de la zece metri, în vreme ce Politehnica Galați și Ceahlăul uitaseră să marcheze. Dacă în prima repriză „brașovenii au „croștetat” (…) acțiuni de o rară frumusețe, prin care au încercat să redevină acei mesageri ai jocului combinativ” (Drum Nou, 7552/15 aprilie 1969, pag. 2), după pauză, mister. Câmpinenii lansează atac după atac, portarul Papuc și fundașul central Alecu sunt, încă o dată, principalii actori ai rezistenței brașovene, în vreme ce colegii lor „au rămas simpli figuranți în atac”. Egalarea vine în minutul 58, iar o bară târzie i-a cruțat pe galben-negri, însoțiți de câteva sute de suporteri, de o călătorie tristă spre casă. „Orice s-ar spune, dar această răsturnare a valorii, mai ales în condițiile unui start favorabil, ni s-a părut cel puțin ciudată”, consemna cronicarul ziarului brașovean.
În aceeași zi stegarii aveau să afle de moartea fulgerătoare a fostului antrenor Silviu Ploeșteanu, la doar 56 de ani. Plecat după demiterea dureroasă din toamna anului trecut la Tractorul Brașov, în Divizia C, dorea să demonstreze la echipa de pe strada 13 Decembrie că încă mai poate fi util frumosului joc. De altfel, chiar în acea duminică galben-albaștrii bătuseră Torpedo Zărnești cu 4-0 și erau cât se poate implicați în cursa pentru promovare.
Reflectând asupra prematurei despărțiri de Ploaie, antrenorul Ceahlăului și fostul internațional interbelic Petre Steinbach, scria:
O singură consolare stăruie, gîndul că Silviu Ploeșteanu lasă în urmă-i un tulburător testament nescris: iubirea lui statornică și profundă pentru fotbal, pentru jucători și pentru ideea de echipă; și că marele său exemplu poate deveni imitabil și fertil, dacă vom ști să păstrăm în inimile noastre această imagine scumpă.”
– Sportul, 516/16 aprilie 1969, pag. 3
Trecuseră șapte luni de la eșcul de acasă cu Poiana Câmpina (1-4), în urma căruia șefii clubului stegar hotărâseră îndepărtarea lui Silviu Ploeșteanu, care servise Steagul ca nimeni altul vreme de două decenii.
Panta rei
Săptămâna următoare, în derby-ul cu Metrom, început sub un soare primăvăratic și încheiat pe o ninsoare abundentă, galben-negrii au jucat și pentru a onora memoria fostului lor antrenor. Destinul a potrivit ca tocmai Călin Gane, aruncat în focurile primei ligi în urmă cu zece ani chiar de Silviu Ploeșteanu, să-l învingă de două ori pe formidabilul Drăgănoiu, ale cărui interveții au limitat scorul doar la 3-0, insuficient ca stegarii să-i devanseze pe gălățeni la golaveraj, dar îndeajuns pentru a diminua diferența la un singur gol.

- „Gane a deschis scorul în min. 25, reluînd din apropiere balonul revenit din bară la șutul lui Florescu ; tot el l-a majorat cinci minute mai tîrziu printr-un șut cu efect la „păianjen” (a fost un gol de o rară frumusețe, demn de un… abil conducător de joc)…”
- Stegarii au apărut pe teren în vechile tricouri alb-albastre, cu șorturi negre și jambiere albe, pentru a evita confuzia cromatică cu galben-albastrul Metromului.
Duminica următoare, tot acasă, stegarii lui Valentin Stănescu aveau oportunitatea să devină stăpâni pe propria soartă și nu au lăsat-o să le scape. După patru goluri în poarta Dunării Giurgiu și multe ale ocazii ratate, galben-negrii reușeau, în sfârșit, să ajungă în vârful Seriei I, devansându-i cu un punct de studenții gălățeni care reușiseră doar un egal la Suceava.
Drumul spre glorie
Deși era doar etapa a 23-a, se vorbea de promovare ca despre ceva deja realizat, iar cele șapte etape rămase păreau doar niște mici incoveniențe care mai trebuie suportate până la inaugurarea noului stadion Municipal în prima liga. Gloria Bârlad le-a reamintit stegarilor „că drumul spre glorie cere mai multă dăruire și pasiune”. (Drum Nou, 7569/6 mai 1969, pag. 2).
Din cronicile publicate în ziarul local Drum Nou reiese o atitudine extrem de bizară a echipei stegare de-a lungul întregului sezon, al cărei joc s-ar putea caracteriza astfel: lipsit de seriozitate și fluctuant în combativitate. Să pierzi primul loc, pe care l-ai vânat un întreg sezon, pe terenul unei echipe care fuge de retrogradare, iar atacul care a marcat șapte goluri în ultimele două etape să fie „o apă și un pământ” în fața unei apărari vulnerabile, toate aminteau de inconstanța din primele etape ale campionatului, care a dus în cele din urmă la demiterea lui Silviu Ploeșteanu.

- lipsiți de Györffy, accidentat, și apoi, din minutul 7, de Pescaru, galben-negrii n-au reușit să demonstreze profunzimea și prospețimea cerute de provocarea de la Bârlad.
Detronarea Politehnicii Galați, revenită în frunte după succesul la limită în fața echipei de pe locul 3, Portul Constanța, antrenată de fostul mare jucător stegar Emanoil Hașoti, nu se întrevedea prea curând, mai ales că în următoarea etapă gălățenii se deplasau la codașa seriei, Electronica Obor, în vreme ce stegarii aveau de înfruntat la Pașcani altă echipă disperată după punctele care ar putea-o menține în liga secundă.
Din nou fără Pescaru și Györffy dar cu 700 de suporteri inimoși în spate, Adamache, Ivăncescu, Jenei, Alecu, Rusu, Cadar, Balint, Necula Florescu, Gane și Ardeleanu „au răspuns printr-o totală angajare fizică, evoluînd, în special în repriza secundă, la un nivel tehnic demn de o echipă care aspiră la un loc în Divizia națională A.” (Drum Nou, 7575/13 mai 1969, pag. 2).
Suporterii stegarilor merită toată lauda pentru sacrificiul făcut, deplasîndu-se la sute de kilometri pentru a-și susține echipa favorită. Încurajările frenetice, dar civilizate, ale brașovenilor, care i-au uimit pînă și pe înfocații susținători ai localnicilor, s-au transformat, în ultimul sfert de oră, în adevărate ovații.”
Grație celor două goluri marcate în primele șase minute de Balint și Necula – Ardeleanu a ratat „după pauză 4 ocazii clare, după care va plînge tot sezonul” – și a surprinzătoarei înfrângeri gălățene în Capitală (1-2), galben-negrii reveneau încă o dată pe primul loc și de această dată nu aveau să-l mai cedeze până la finalul sezonului.
Într-o duminică ploiasă de 8 iunie 1969, după 90 de minute, 31 de șuturi, o bară și 3 goluri, Steagul Roșu Brașov învingea Flacăra Moreni în penultima etapă și revenea matematic în prima ligă.

- aproape 6000 de spectatori au desconsiderat vremea potrivnică pentru a sărbători promovarea Steagului în tribunele stadionului Tineretului.
„Jucătorii brașoveni, antrenorii și conducerea clubului sportiv Steagul roșu, la cîteva minute după victoria cu Flacăra Moreni”
- rândul de sus, de la stânga spre dreapta: Valentin Stănescu (antrenor principal), Laurian Taus (medic), Mihai Ivăncescu, Nicolae Pescaru, Petru Cadar, Iuliu Jenei, Virgil Grecea, Bálint Ferenc / Francisc Balint, Leon Rusu, Ioan Alecu, Ion Indrei (președinte), Nicolae Proca (antrenor secund)
- rândul de jos: Györffy Csaba, Stere Adamache, Dorin Necula, Călin Gane, Nicolae Florescu, Gheorghe Nicolae, Iordache, Ion Papuc.

„Publicul brașovean”, scria presa locală, „s-a arătat generos cu favoriții lui, uitînd la acest „pahar” de bucurie, toate… păcatele fotbaliștilor de la Steagul roșu.”
Urma prima ligă.
Descoperă mai multe la La Stegaru'
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.