Fotbal şi alcool!

Motto: „Ha! Ha! E minunant, e minunat ce se-ntâmpla la Stere! Ha! Ha! E minunant şi viaţa toată-i o plăcere!”

Reascultând foarte recent melodia „Stere” a celor de la Timpuri Noi, mi-a zburat gândul direct la o poveste pe care Csaba Gyorffy mi-a spus-o când eram în anul 1 de facultate. Se întâmpla prin ’66 sau ’67, n-are mare importanţă, undeva în Bulgaria. Pe la Ruse. Nici asta nu prea contează. E de înţeles oarecum inexactitatea relatării ţinând cont că „Sfânta Treime” – Gyorffy, Pescaru, Stere Adamache – s-a dedat cu o seară înainte de amicalul cu echipa locală la o sesiune prelungită de rummy şi „all-inclusive”.

A doua zi, cu cea mai grea mahmureală atârnând greu de capetele lor, cei trei „stegari” se cam văd puşi într-un impas când Ploeşteanu îi anunţă titulari pentru meciul ce stă să înceapă peste doar zece minute. Stere decide: „Băi, fiţi atenţi. Daţi-le ăstora vreo două-trei goluri până la pauză, ca să stăm liniştiţi în repriza doua”. Gyorffy şi Pescaru se conformează, ajutaţi, bineînţeles, şi de ceilalţi coechipieri. 3-0 la pauză pentru Steagu’ şi Ploeşteanu anunţă schimbările: Adamache, Gyorffy, Pescaru – la odihnă. Cei trei aşteaptă cu un efort supraomenesc ca staff-ul şi coechipierii să părăsească vestiarul, motivând că ei rămân pentru duş. Doar că la duş, nu se mai ştie cine, dă din greşeală drumul robinetul cu apă caldă. Care vine fierbinte. Care creează aburi. Care…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.