Amintiri din ‘010

Articol scris pe 31 decembrie 2010

Ultima zi a primului deceniu din acest mileniu cere o retrospectivă „stegară”. Să vedem mai jos suişurile, coborâşurile, bucuriile şi dezamăgirile anului din care acum a rămas să-i mai numărăm doar orele.

Ianuarie

Moldo-but

Moldo-but supervizând atent pregătirea elevilor săi.

Prima lună a anului 2010 ne prezenta o echipă FC Braşov pe locul 7 în clasamentul primei ligi la finalul turului 2009/10 cu o bancă tehnică stabilă: Viorel Moldovan A1 şi Daniel Isăilă secund. Altfel, băieţii se pregăteau pentru startul returului, având obiectivul de a atinge un loc de cupe europene, dar erau în cărţi şi pentru Cupa României. După 23 de ani eram iarăşi în careul de aşi al competiţiei. Pentru suporteri, era semn bun continuarea iniţiativei cu abonamentele, în special cele la preţ redus în peluză.

Februarie

Coloana "stegară" în drum spre Ploieşti.

Start de retur. Prima etapă reuşim cu chiu cu vai să întoarcem scorul în faţa celor de la Alba Iulia pe terenul nostru. Prima deplasare la sfârşitul lunii, la Ploieşti, pe o vreme anormal de caldă. Astra ne-a pus cu botul pe labe, mai ales că jocul nostru apatic le-a permis din plin acest lucru. Chiar dacă a fost o înfrângere, deplasarea nu a fost lipisită de amintiri frumoase. Tot în februarie, inspiraţi de campania Love is Football a firmei Puma, studenţimea „stegară” a pus în scenă propria sa cântare pentru a arăta că la noi, în România, nu e neapărat necesar să alegi între iubită şi fotbal. Te poţi bucura de toate. Cum au trecut doar două etape din retur, evident că Rui Duarte încă nu se prezentase la lot.

Martie

 

Steagul Roşu

Cum în advertising totul se învârte în cerc, Puma, cei care ne-au inspirat pe noi, s-au văzut şi ei inspiraţi la rândul lor… de noi. Aşa că „Love is Football” a ajuns şi în România (după Anglia şi Italia), de data asta pe bune, nu doar ca o distracţie cântată într-un bar. Cu o zi înainte de Ziua Mamei (sau şi a Femeii?), „stegarii” s-au adunat în Piaţa Sfatului şi au strigat din toată inima „Să nu-mi iei niciodată dragostea”. Cu o săptămână înainte de meciul tur al semifinalei cu FC Vaslui a apărut şi în online acţiunea. Şi pregătirile pentru cel mai important meci din ultimii ani erau în toi. Steagurile erau gata, pânzele vopsite, mai rămânea doar ca şi jucătorii să se ridice la standardele tribunelor. Şi au făcut-o. Victorie cu 1-0 şi pe 25 martie visam cu toţii că în mai vom aduce Cupa sub Tâmpa.

Coregrafia meciului

Aprilie

 

În drum spre Vaslui

Dacă în Cupă echipa se autodepăşea, în campionat totul era pe dos. De la pretenţii europene am ajuns să navigăm la mijlocul clasamentului fără nici un orizont. Dar când aveam la mijlocul lui aprilie meciul vieţilor noastre, returul din Cupă cu Vaslui, parcă am trecut mai uşor peste insuccesele din campionat. Între timp reuşisem să vopsim şi imensul steag de gard cu „BRAŞOV” şi totul era bine. Pe 15 ale lunii, 500 de „stegari” ne-am deplasat joi seara la Vaslui. O ploaie morăcănoasă ne-a întâmpinat, ca un fel de avanpremieră la iadul ce urma. Şi pe care cu toţii, vrem nu vrem, ni-l amintim. O ieşire dureroasă din Cupă, o echipă care nu şi-a respectat deloc suporterii (asta a fost impresia celor prezenţi, nu pun eu etichete gratuite), dar un drum de întoarcere feeric. Sfârşitu’ n-a fost aici!

BRAŞOV: Facerea

Mai

 

Primul său meci cu tata, prima victorie.

Personal, luna mai mi s-a părut ca o ieşire dintr-o temniţă după ani şi ani de detenţie. Să mă ierte

Mihai Mincă parând lovitura de pedeapsă. În total, avea să salveze 4 goluri ca şi făcute.

vasluienii, dar am trăit cea mai horror seară a existenţei mele în oraşul lor. A fost un uşor reviriment în campionat, 3-2 cu Mediaş, meci secondat cu oareşce încăierări cu forţele de „ordine” de la stadion din cauza unui mesaj ce-l ataca pe antrenorul Moldovan. Acuma, ca să mă laud niţel, în această lună, La Stegaru’, l-aţi redescoperit pe „Zeus”-ul mişcării suporterilor „stegari”: Lătrău. Tot în luna florilor, am asistat la meciul de fotbal-tenis cu Gloria Bistriţa. Un 6-0 (toate golurile în second half) care i-a făcut pemulţi să zâmbească. Nu atât scorul în sine, cât faptul că dacă erau puşi pe treabă şi în alte meciuri din retur, poate… Dar, aşa, a trebuit să-i cer iertare lui Mihai Mincă pentru „criticile” (a se citi înjurături severe) pe care i le-am adus (în special la meciul cu Astra din februarie), în urma paradelor fenomenale prin care a menţinut un 0-0 la Iaşi ce a trimis echipa locală practic în liga a doua. Ultimele isprăvi din mai: un 1-1 acasă cu Rapid (Mişu Roman, înger şi demon, forţele de „ordine” dau iarăşi reprezentaţie de exces de zel ) şi un 2-1 pe terenul Timişoarei (Gabi Kacjsa eroul din umbră face tricoul de joc suvenir unui suporter „stegar”). Din nou, poate dacă…

Numai câţiva au înţeles mesajul. Aceia au fost "stegari".

Iunie

A adus sub Tâmpa ploi de vară… haotice. Viorel Moldovan părăeşte echipa, la fel şi Dinu Gheorghe „Vamă”, preşedintele clubului. Cum orice reîntoarcere acasă nu se poate face cu mâinile goale, pe lângă mustaţa vicleană, a mai târât la Rapid şi perelele Coroanei, pe Sabrin Sburleaş  şi Mihai Roman. În cele din urmă şi fundaşii laterali Ezquias şi Rui Duarte. Şi Nicolae Grigore. Şi Dani Coman. Dar pe cei din urmă nu îi regretăm prea mult. Fundaşii centrali titulari (!), Abrudan şi Nuno Diogo au ajuns la Steaua respectiv CFR Cluj, Cătălin Munteanu la Dinamo, Dorel Zaharia undeva prin Grecia şi alţii care au rătăcit prin te miri unde. Fără preşedine, fără jumătate de lot, fără antrenor, mă rog, l-am avut pe Giussepe Materazzi preţ de vreo trei zile, şi fără viziune… tot fotbalul de la noi ne cânta deja oda retrogradatei. Semne bune veneau din partea veteranilor Ilyeş şi Hadnagy care refuzau banii celor de la Târgu Mureş pentru a rămâne sub Tâmpa.

Iulie

 

Isăilă şi Oprea pregătind startul unui sezon de foc.

Petrecere mare de tot sub Tâmpa. Motivul principal a fost lansarea Ligii Suporterilor Stegari, dar şi

Nemuritorul Tata Ucu'

faptul că am reuşit să-l deturnăm din drumul său spre postul de A1 al Steagului pe Marian Rada. Trimis de „Vamă” la Braşov, domnul Rada a refuzat în final postul după ce a constatat că fanii nu-i vor face o primire cu flori. Din contră. În cele din urmă, după doi antrenori eşuaţi într-o vară, postul de A1 i-a revenit secundului Isăilă (care s-a întors cu familia din drumul spre mare pentru a cânta imnul echipei la petrecerea de lansare a ligii), asistat de Dănuţ Oprea, deţinător de Licenţă PRO. Tata Ucu, la cei 84 de ani ai săi împliniţi pe 16, a arătat (încă o dată) că titulatura de „Nemuritorul” ar putea lejer ataşată numelui său. La final de iulie, început cu bine în campionat. Victorie în primul meci al sezonului şi căpitanul Robert Ilyeş atinge 100 de tricouri galben-negre la Târgu Mureş.

Pregătirile de vară au avut rolul de a-i căli pe "stegari" pentru lupta grea ce urma să înceapă. Aici, Peter Majernik ca exemplu.

August

 

"Toată lumea mâinile sus!"

Debut în noul sezon pe propriul teren cu U Cluj. Victorie de senzaţie a noii echipe de sub Tâmpa cu fundaşul lateral Cristi Ionescu marcând deja unul din golurile sezonului. A urmat încă un meci acasă, contra Stelei de această dată. Prilej perfect ca patriotismul local să fie testat la maxim. La penalty-ul din ultimul minut, „Onoarea de a fi Braşovean, ruşinea de a nu ţine cu Steagu’ „ era un mesaj ţinut sus de băieţii din galerie pentru a-l vedea un stadion întreg. Iar Ilyeş marchează pentru fericirea oraşului.

Şi aceea era fericirea...

Septembrie

În inferioritate, efortul trebuie dublat. Cristescu şi Ionescu făcând o demonstraţie.

La Brazi, Trăienel Marc vorbindu-le localnicilor despre cum e cu meseria asta de portar.

Seria confruntărilor de şoc sub Tâmpa continuă cu partida contra „câinilor” lui Dinamo. Stadion arhiplin, o echipă a Braşovului care demonstrează că este în stare de lucruri mare şi un 2-1 făcut în inferioritate numerică. N-a fost victorie pe teren, însă echipa ne-a hrănit speranţele exact când aveam mai mare nevoie. După thriller-ul cu Dinamo, debutam în Cupa României contra echipei de Liga a III-a, Chimia Brazi, ajunsă în şaisprezecimi. Un meci încâlcit pe o căldură sufocantă şi o victorie chinuită. Mergem mai departe şi visăm cu ochii deschişi.

 

Octombrie

Dus-întors cu acceleratul.

CFR-ul clujean ne loveşte direct în moalele capului (cu complimente din partea arbitrului), dar deplasarea rămâne una de neuitat. Practic, era o serie de insuccese ce dăinuia de la meciul cu „U” din august. Bomboanele pe colivă ne-au fost aşezate chiar de către olteni în etapa următoare şi chiar pe terenul nostru. A fost scor de neprezentare însă fanii îşi manifestă sprijinul pentru antrenorul Dani Isăilă. Loialitatea fanilor este răsplătită cu calificarea în sferturile Cupei României, după 2-1 acasă cu „studenţii” clujeni.

Noiembrie

Cristescu, cel care aduce bucuria.

Trupa lui Isăilă îşi depăşeşte condiţia pe 10 şi obţine calificarea în semifinalele Cupei pentru a doua oară consecutiv în urma golului marcat de Cristescu în ultima secundă. Motiv de noapte albă pentru suporteri. Peste trei zile, seceta de succese din campionat care dura din august ia şi ea sfârşit prin victoria contra celor de la Sportul Studenţesc. Pentru ca Noiembrie să fie întru totul luna „stegarilor”, câştigăm de o manieră entuziasmantă partida cu Rapid Bucureşti. Dani Coman executat de fostul său coleg Alex Chipciu (vedeta în continuă ascensiunea a Braşovului), Mihai Roman redus la tăcere de veteranul Voicu (la Steagu’ din 2006), Sburlea inexistent fără plete şi Rui Duarte doar un anonim.

Decembrie

Prima etapă a returului are loc mai mult din cauza unor ambiţii de neînţeles ale mai-marilor fotbalului nostru pe data de 3. „Stegarii” remizează 1-1 cu Târgu Mureş, iar Mihai Stere fostul „stegar” actualul căpitan al mureşenilor, este aplaudat la scenă deschisă. La mijlocul lunii, fanii organizează a doua ediţie a turneului de fotbal în memoria fostului „stegar” Ibrahim Dossey, iar succesul este maxim.

BRAŞOV

Un 2011 mai galben-negru tuturor, stegarilor! La Mulţi Ani!

Un an fain precum o halbă plină!

 

 

7 gânduri despre “Amintiri din ‘010

  1. Acum campania pt semifinale , se va numi ,, Cu totii in Ghencea” . E excelent ca jucam returul acasa, important e sa rezolvam toate problemele ce tin de interiorul peluzei si al clubului. Ma refer strict la faptul ca trebuie sa fim numerosi, dar si calitativi. Vorba ta, iubirea fata de oras, club, culori si tot ce inseamna Brasov , nu neaparat din 1234 de cand a fost atestat orasul, ci din 1936. Sa fim uniti !

    Respectele mele , Razvan pt inca un material cuprinzator si care ,pe mine personal, ma face sa simt ca spiritul brasovean inca nu a murit.

    Multe-au fost, multe s-au dus, multe-au mai ramas de spus !!! Cel mai potrivit nume pt a promova finala cupei intre noi: ,, Impliniti un vis , intr-un oras de vis” , aluzie la decernarea premiului pt orasul Brasov.

    Scuze, daca am batut un pic campii, probabil mi se trage de la revelion de-aseara.

    Numai bine , sa aveti parte de impliniri si bucurii in acest an si sa speram ca ne indeplinim visul frumos, dupa atatea si atatea cosmaruri.

    • E excelent, într-adevăr să sperăm că și jucătorii vor fi conștienți de importanța acestei duble. E vorba de Steaua, care ne-a executat mereu în Cupă. Ei sunt stegarii ce au șansa să schimbe istoria.

      La Mulți Ani tuturor stegarilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.