Sobru, frate. E prea sobru fotbalul ăsta la zilelor noastre. Ultrașii se îmbracă toți în hanorace și geci negre, bătrânii au priviri pierdute, iar microbiști nu mai sunt eroii locali care numără secundele până la terminarea serviciului pentru a-l duce pe ăla mic la meciul „băieţilor”. Nuuu, microbişti sunt acum cei din gloata care pune faima capitalei deasupra mândriei locale, care-şi aleg echipa cu ochii în clasament. Pentru că majoritatea fotbaliştilor sunt doar pentru bani, pentru că patronii, în goana lor după bani, s-au pişat pe palmarese şi tradiţii, pentru că televiziunile i-au susţinut de dragul rating-ului (deci tot pentru bani) pe mercenari şi creditori, tristeţile provinciale sunt acum mai apăsătoare ca niciodată.

Am zis că dacă tot îşi găsesc toţi fericirea în bani, să încerc şi eu să văd ce iese. Aşa că mi-am cumpărat un program de meci mai vechi decât mine. E din prima etapa a sezonului 1986/87, de la meciul cu Dinamo, şi pe prima pagină are fotografia asta cu o parte din suporteri bucurându-se de victoria la limită împotrivă miliţienilor din sezonul trecut. Mi-a adus un zâmbet mare pe faţă. După aceea, am mai dat prin programul care m-a costat 21 de lei şi peste nişte glumiţe cu caricaturile aferente. Chestii faine, nu caterincă de prost gust.

Când ţii cu o echipă de genul Braşovului, trecutul şi toate senzaţiile care vin cu el sunt o viaţă paralelă a fiecărui „stegar”, chiar dacă nu era încă născut.