Era decembrie 2010, o dimineaţă de vineri şi în Braşov cădeau fulgi aşa de groşi şi deşi încât abia vedeai la 10 metri depărtare. Ne pregăteam de ediţia a 2-a a Turneului „Ibrahim Dossey”.
Când am ajuns la ora 8.30 la baza sportivă din parcul „Tractorul” şi am văzut albul imaculat strâns aproape 10 centimetri pe terenul sintetic mi-am zis că totul s-a terminat şi că va trebui să contramandăm turneul. Eram singur, n-aveam nici o lopată şi ninsoarea cădea şi mai veselă. Pe la fără un sfert ajung echipele care erau programate să joace la ora 9. Printre primii sosiţi era şi Florin Iacob, pe atunci un junior de perspectivă al Steagului. „Hai, ce facem, nu-i dăm drumul?”, îmi zice după ce aruncă o scurtă privire terenului înghiţit de zăpadă. „Jucăm şi se bătătoreşte”, continuă el. Şi-a băgat oamenii în vestiar să se schimbe, apoi au ieşit şi au jucat mingea pe terenul ăla până ce zăpada s-a prefăcut în cristale de gheaţă.
Ăsta-i omu’ pe care-l contestaţi, „specialiştilor”, un stegar de-al nostru. La meciul cu Petrolul era noul Adamache, acum nu este încă pregătit pentru prima ligă.
Personal, nu-l consider pe Iacob vinovat cu nimic. E adevărat că la portari se vede şi acea singură eroare, dar această înfrângere nu este de pus în contul lui. Număraţi offside-urile, mai ales pe cele din repriza a doua, număraţi pasele greşite ale jucătorilor de câmp şi cred că vom găsi o explicaţie mai profundă a eşecului de duminică după-amiază. Dacă staff-ul tehnic îl scoate din primul 11 pe „Pensionar” după meciul cu Botoşani înseamnă că nu-s cu nimic mai prejos decât chibiţii de la Piru care fac şi desfac echipe între halbe şi cinzeci.
Orice portar, dar ORICE portar, fie că a fost vorba de Yashin, Adamache, Zoff, Casillas sau Khan a făcut câteva erori de-a lungul carierei. Vreţi vinovaţi pentru situaţia deplorabilă a echipei? Căutaţi-i în alte locuri, dar nu în careul de 16 metri.
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
Au jucat de parca nu vroiau sa castige;dupa egalare nu au aratat ca vor sa castige.Are si Iacob partea lui de vina la gol,dar nu din cauza lui nu a castigat Brasovul.Asta era un meci care trebuia castigat,nu aveam nevoie de egal.Ultima sansa e cu Otelul,daca nu castigam santem in B. Haide Steagu!
frumos articol si mare dreptate are razvan ionut dobrica!!!nu pensionaru a pierdut meciul si nu din cauza lui s a ajuns la locul acela din clasament
din ce am vazut cel mai tare il critica Talnar…. altfel primu pas catre progres e sa-ti recunosti greselile, sau n-ai cum sa le repari!!! Iacob a gresit, a gresit grav, nepermis pentru un portar si cel mai rau a gresit intr-un meci si un moment foarte important…
categoric, conştientizarea greşelii e primul pas, cred că şi el e conştient de asta. dar de aici şi până la „retrogradăm din cauza lui” şi alte inepţii din astea e cale lungă,
OAMENI BUNI …a fost FAULT la portar! Avem jucatori in lot care la un loc au sute de meciuri pe prima scena fotbalistica dar prestatiile lor din teren nu ii recomanda nici pentru liga judeteana…au uitat fotbalul peste noapte? Ar trebui ca experienta lor sa fie imbinata cu talentul si dorinta de afirmare a jucatorilor tineri care sunt in lot (Enceanu, Iacob, Ciocalteu).HAI STEAGU!
poate un alt arbitru dadea fault, sunt acord… oricum e o faza interpretabila si cum nici noi nu putem fi chiar obiectivi nu discut mai mult. dar cert este ca s-a vazut lipsa de experienta (normala in cazul lui), cu siguranta un portar mai in varsta o boxa cat de departe posibil nici nu-i trecea prin cap sa incerce s-o prinda……
Sincer, vazand meciul in direct la TV am vazut fault. Inca ma mai doare gatul, iar pe sotia mea urechile, dupa faza aia. Am mai vazut (sau am crezut ca vad, dar tot aia e) si alte greseli de arbitraj, sau o anumita tendinta … Dar, asa cum se spune mai sus, nu in faza golului infrangerii se rezuma meciul. Ai nostri au facut, dupa parerea mea, un joc bun DOAR in a doua parte a primei reprize (goana dupa egalare), apoi s-au culcat din nou pe amandoua urechile, ca de obicei. Pensionari-nepensionari, jucatorii nostri nu joaca. Daca nu le convine cum sunt platiti (habar n-am ce leafa au si cu ritmicitate o primesc, dar sigur au alti bani decat un profesor, si au chiar si alt statut social) sa faca greva pe fata, sa-si rezolve problemele, daca pot, sau sa lase pe altii. Sigur echipa aia a lui Razvan ar juca cu mai mult suflet. Bun, sa ia bataie, dar macar sa incerce sa castige, si asta din toate puterile fizice si psihice!
Poate vad eu numai conspiratii peste tot, normal, doar sunt subiectiv si tin cu Steagu, nu cu Steaua, ca majoritatea comentatorilor de la televiziunile de sport, dar tot cred ca exista niste interese oculte. Probabil ca Steagu trebuie sa mearga in amintire, acolo unde se afla deja Progresul, U Craiova, UTA si cine mai stie. Nu pot intelege logica, o competitie nu poate exista fara concurenta, ma intreb cat de mult e luata in serios in afara o campioana care castiga ca Steaua, cu sprijin total si multilatereal. Inclusiv al celorlalte echipe din campionat?
Sper ca nu devin o baba care vede numai extraterestri peste tot.
A cam comis-o si la Vaslui,in 6 metri trebuia sa fie mingea lui,se vede ca nu are experienta.Pierdem multe puncte din cauza ca nu avem portar cu experienta;trebuie sa fie si el incurajat si crescut,dar acum pierdem puncte vitale.
Adevărat. Partea bună e că se obişnuieşte mai repede cu meciurile cu miză şi putem avea la anul sau peste doi ani în el un portar fantastic. Eu am încredere în el.