Duminică. Ora prânzului. Meci de Liga a 2-a pe Tineretului. FC Brașov, cu numele cel puțin, revine în circuitul oficial. Intrare liberă, tribune goale, iar pandemia și restricțiile nu sunt o scuză. Totuși, din piepturile a vreo 200 de oameni se aude „În orașul de sub Tâmpa”. Metromul răsună.
În Bartolomeu se aud doar aplauze protocolare, nimeni nu i-a scandat numele lui Petre Cadar, și abia la goluri cei prezenți în tribunele de pe „Tineretului” au reușit să bâlbâie cu jumătate de gură „Steagu’, Steagu’!”, într-o încercare de a se convinge pe ei înșiși că o simplă semnătură poate muta spiritul și identitatea.
Dincolo, pe Metrom, sub același soare arzător, nimeni nu avea nici o îndoială: „Haide, STEAGU’, dă-le gol!”. Însă Codlea, campioana județeană en-titre, a fost echipa care a răspuns îndemnului, și după 12 minute conducea cu 2-0. „Luptă STEAGU’!” , au continuat cei înșirați la gardul despărțitor, și băieții în galben-negru au făcut întocmai. După penalty-ul tras mult peste poartă, același Cenk Firat a fost mai iute la minge aterizată în careu după un corner și a stabilit scorul pauzei, 2-1 pentru Codlea.
Un șut bun la început de repriză secundă a anunțat intențiile „stegarilor” pentru partea a doua, dar la faza următoare un corner codlean a restabilit diferența de două goluri.
Pe live-ul de pe YouTube unii ne felicită pentru verticalitate, alții ne întreabă ce s-a întâmplat de echipă joacă cu sigla FC Brașov pe piept în Bartolomeu, iar alta cu Steagu’ în suflet pe Metrom, și nu au lipsit nici cei care ne-au spus că trebuie să lăsăm orgoliul deoparte și să susținem o singură echipă.
Lucrurile, de fapt, nu sunt atât de complicate pe cât ar vrea să lase impresia arhitecții situației de față. Dacă fostul primar George Scripcaru ar fi făcut ce a făcut vara asta Allen Coliban, atunci tot USR-ul cu Allen în frunte ar fi sărit în apărarea principiilor și a tradiției și ar fi clamat că o astfel de inginerie birocratică nu ar trebui să aibă loc într-o societate care vrea să construiască lucruri sănătoase.
Când nu mai ești pe tușă și descoperi că viața e mai grea și deciziile sunt mai dificile, atunci devii expert în gimnastică mentală și începi să lucrezi și la percepția celorlalți: trebuie apărată investiția făcută în Corona sezonul trecut; dar FC Brașov (în fapt un brand aplicat pe ACS Scotch și care a luat meritul sportiv al Coronei) are un CIS nou și nu mai are nimic de-a face cu ce-a fost; dar de ce nu arătați înțelegere și de ce nu vreți să fiți alături de un proiect comun; noi vrem să vă avem alături, de aceea v-am furat sloganul Steagul Renaște și am lucrat să vă luăm și cei mai reprezentativi jucători; am crezut că poate dacă vă spunem ce mult vă respectăm și apreciem în timp ce vă violăm o să înțelegeți că locul vostru e lângă noi; dacă vă închidem accesul la vestiarul gazdelor și luăm cele mai bune ore de antrenament pe Metrom veți realiza că nu vă vrem decât binele; dar chiar sunteți contra dezvoltării fotbalului brașovean, atunci ce orgolii și interese ascunse aveți?
„Pentru tine, STEAGULE, noi mergem oriunde”, și nu e vorba aici doar de locații geografice. Asta nu ați reușit să înțelegeți. Noi nu suntem genul de oameni pe care-i faceți să-și schimbe valorile și principiile din semnături și ștampile. Noi ne bucurăm să fim alături de STEAGU’ și să-l vedem pe Răchișan reducând din diferență cu Codlea și sperând apoi că o să dăm ochii cu voi în turul 3 al Cupei.