Nu știu câte vieți are echipa asta, dar nici nu-s curios să aflu răspunsul. Bine, într-un fel cred că-l știm: „noi nu avem nici timp, nici loc, și nu cunoaștem moarte”.
Sloganele sunt frumoase, mai ales când le iei direct din poezii, dar agitația și efortul zilnic le dau un sens palpabil. Iată echipa ta ieșind pe gazon și tu cu fularul sau eșarfa deasupra capului cântând, încă o dată, împreună cu „stegarii” tăi că „În orașul de sub Tâmpa este o echipă mare”. Chestie care, sincer, nu credeam că o voi mai face după lunga noapte de la Primărie când s-a discutat și răsdezbătut posibilitatea asocierii SR-ului într-un club care pretinde că readuce la viață FC Brașov, dar nu are vreuna din valorile și aspirațiile cu care noi, suporterii, am pornit la drum în 2017.
Am plecat atunci de acolo împreună cu restul băieților simțindu-ne învinși. Ar fi trebuit să ieșim pe elanul uniunii și împăcării și al altor lăbăreli din astea dezgolite de sens de către cei care în patru ani au stat pe tușă dar recent au găsit tupeul să ne bată obrazul și să se ne educe despre ce e bine, necesar și util.
Dar vinerea trecută am simțit în fumul care mă înconjura, și vedeam în lumina care-l străpungea și auzeam prin vocile celor din jur că, într-adevăr, noi nu avem nici timp, nici loc, și nu cunoaștem moarte.
Ce e bine, necesar și util e să arătăm lumii că speranța și rezistența nu trebuie abandonate doar pentru că așa fac cei mai mulți, ori pentru că ți se tot repetă că asta e calea sau unica soluție. Unica soluție este să te bați până în ultima secundă pentru ceea ce știi că e bine.
Hai, Stegarii!
P.S. când Mela i-a zis „da” lui Suciu fix pe „ca să vadă lumea toată dragoste adevărată”, ei bine, ăstea-s acele momente care te fac să vrei să mergi mai departe.
La Stegaru' 