Suntem galeria echipei brașovene #4

Propun pentru acest ultim episod un contrast între „răutatea” și „căldura” atât de specifice galeriei stegare, ambele izvorâte din pasiunea cu membrii aceștia își înconjurau echipa favorită. În noiembrie 1970, Steagul Roșu primea vizita minerilor de la Jiul Petroșani, pe care-i învingeau cu 1-0 în fața unei asistențe modeste de numai 4000 de spectatori. În…

Old School, madăfacă!

Berarul organizat cu gaşca lui Horaţiu, Vasi şi Coco în vară, după meciul cu AFC Rapid Bucureşti, a fost o binecuvântare şi din simplul fapt că s-a reintrodus în repertoriul tribunei unul din cele mai frumoase cântece de stadion… ever! Spiritul ăsta despre care noi vorbim că se dă mai departe din generaţie în generaţie…

Ultimele veşti despre deplasarea la Lvov

Tocmai ce am vorbit despre participarea unei echipe de suporteri a Steagului la EUROFAN-ul de anul acesta şi iată, probabil, vestea cea mai favorabilă, rămâne ca şi voi să fiţi de aceeaşi părere: 1. Putem participa chiar dacă nu suntem (mai bine zis, sunteţi) 11 în lot. Din câte se ştie până acum, lotul fanilor…

DETALII deplasare la Lvov şi afiş EUROFAN 2011

Am primit de la organizatorul turneului internațional EUROFAN, Vyacheslav Novytskyi, afișul oficial al competiție. Pe afiș se găsesc emblemele celor 24 de echipe participante, inclusiv emblema clubului nostru chiar dacă participarea fanilor stegari nu a fost confirmată încă în mod oficial. Cel târziu luni trebuie transmis un răspuns în acest sens. În ce mă privește,…