Suntem galeria echipei brașovene #4

Propun pentru acest ultim episod un contrast între „răutatea” și „căldura” atât de specifice galeriei stegare, ambele izvorâte din pasiunea cu membrii aceștia își înconjurau echipa favorită.

În noiembrie 1970, Steagul Roșu primea vizita minerilor de la Jiul Petroșani, pe care-i învingeau cu 1-0 în fața unei asistențe modeste de numai 4000 de spectatori. În cronica sa din ziarul Sportul, Romulus Balaban notează: ”Cu toate acestea, spectatori foarte puțini. Iar, pe deasupra, foarte subiectivi și cam răi. De ce?”.

Tot în 1970, după înfrângerea suferită pe teren propriu contra Politehnicii Iași găsim în ziarul Sportul următorul fragment: ”În rest, am consemnat la sfârșitul meciului nemulțumirea totală a publicului care în parte a încercat să și-o reverse pe arbitru – de altfel corect și autoritar – și care n-avea nici o vină că Steagul roșu jucase cu picioare de lut și legat la ochi”.

Referitor la maniera de arbitraj sau cum era aceasta taxată de către galeria Steagului Roșu, merită să amintesc una dintre scandările preferate: ”Unde-i federația, să le taie rația?”.

Meci cu cântec și în noiembrie 1972 contra Universității Craiova. După ce în minutul 70 arbitrul refuză să acorde un penalty Steagului Roșu la scorul de 1-1, ”un spectator pătrunde pe gazon (apoi fiind repede evacuat), jocul devine tot mai nervos, rezultatul se menține, publicul îi fluieră îndelung pe arbitri”.

Gazetarii de la ziarul ”Sportul” au alocat un spațiu însemnat evenimentelor petrecute după meciul Steagul Roșu – Sportul Studențesc 1-1, disputat în aprilie 1973.

În articolul cu titlul ”Un epilog nedorit” puteam citi printre altele:

”De la un timp încoace tot mai mulți sînt suporterii care își urmează echipele favorite atunci când acestea evoluează în alte orașe. Numai că această atitudine de aplaudat se lovește – încă – de împotrivirea NESPORTIVĂ a suporterilor echipei gazdă. Așa s-au petrecut faptele duminică, la Brașov. În timpul jocului nimic de reproșat celor două galerii. Dar după joc, după ce echipele intraseră la vestiare, cîțiva dintre suporterii Steagului roșu, certați cu disciplina și cu normele eticii sportive, neputînd – probabil – accepta ideea că favoriții lor au pierdut un punct pe teren propriu, au căutat să se răzbune pe cîțiva dintre studenții bucureșteni veniți să-și susțină echipa, lovindu-i și fugărindu-i.”

De departe cele mai sumbre evenimente petrecute vreodată în Divizia B pe stadionul Tineretului au fost cele de după meciul cu CS Târgoviște din toamna anului 1976.

Într-adevăr, bilanțul acelor incidente a fost unul neobișnuit și pentru zilele noastre: mai multe autocare și microbuze dâmbovițene cu geamuri sparte și cauciucuri tăiate, câțiva pasageri răniți. Un număr de 20 de stegari au fost atunci reținuți de Miliție.

Îmi povestea cineva că a fost fugărit de Miliție cu câini și că la un moment dat a căzut într-o groapă de var. Alți participanți direcți la episodul Târgoviște au menționat că în timpul meciului au fost sudate ușile unor autocare parcate de oaspeți sub pasajul de la Fartec, fapt ce a făcut confruntarea fizică de după încheierea jocului inevitabilă

Vă redau în cele de mai jos fragmentul cu pricina din articolul din Sportul, intitulat ”Un derby umbrit de manifestări huliganice”, semnat de Mihai Ionescu.

„… Şi acum despre cel de-al treilea principal personaj colectiv al derby-ului de la Braşov – publicul -, care merită a fi evidenţiat pentru prezenţa sa masivă în tribunele stadionului, curajul de a înfrunta asprimea vremii şi entuziasmul cu care şi-a susţinut echipa favorită. Regretabil este, însă, că în mijlocul acestui public, bun cunoscător al fotbalului şi onest în atitudinea sa faţă de ideea de sport, şi-a găsit locul o adunătură de aşa-zişi susţinători ai Steagului Roşu, care, aproape în tot timpul meciului, au huiduit echipa oaspete, proferând expresii jignitoare la adresa antrenorului N. Proca şi a jucătorilor săi, creând astfel o stare de tensiune greu suportabilă în teren. Mai mult decât atât, la sfârşitul meciului, o parte a acestor falşi susţinători ai formaţiei gazdă, considerînd că au de plătit o poliţă de la un meci disputat la Tîrgovişte în campionatul trecut, s-au năpustit într-o manifestare de veritabil vandalism asupra mijloacelor de transport, cu care s-au deplasat suporterii formaţiei oaspete, producându-se grave avarii. Bilanţul acestui act nesăbuit de excepţie: cinci autobuze (31 DB 616, 31 DB 3256, 31 DB 869, 31 DB 2960, 31 DB 2296), un microbuz (31 DB 741) şi alte şapte maşini particulare, cu geamurile sparte de bolovani, cu cauciucurile tăiate, au rămas imobilizate în zona Stadionului Tineretului din Braşov; câţiva pasageri ai acestora au fost răniţi; un număr de aproximativ 20 de huligani au fost reţinuţi de organele de ordine, a căror intervenţie la faţa locului s-a dovedit a fi, totuşi, cam tardivă”.

Dar pe lângă aceste fapte regretabile comise pe stadion și în afara acestuia, mi-a reținut atenția și fragmentul…”considerînd că au de plătit o poliță de la un meci disputat la Tîrgoviște în campionatul trecut….”- pe care nu-l putem ignora.

Căutând prin arhiva personală am dat peste câteva informații care explică în oarecare măsură acea ”poliță” la care autorul face referire. În meciul retur al ediției precedente (1975-1976) Steagul Roșu ceda la Târgoviște în derby-ul seriei a doua, scor 1-2, după ce ai noștri deschiseseră scorul prin Șulea din penalty, și aveau avantaj la pauză.

Dar maniera în care au jucat fotbaliștii echipei gazdă și mijloacele nesportive la care aceștia au recurs, ne face să credem că galeria stegarilor era oarecum îndreptățită să se revanșeze.

Iată câteva exemple extrase din Drum Nou și Cuvîntul Nou, publicate în urma meciului CS Târgoviște – Steagul Roșu din mai 1976. Alexandru Dincă, redactor la Drum Nou:

La capătul unui joc brutal – după cum remarca prof. D. Furnică, secretar al C.J.E.F.S, prezent la joc – avînd protagoniști jucătorii gazde, dirijați de Tătaru și Tănase, ultimul sancționat cu un cartonaș roșu, Steagul roșu a fost nevoită să părăsească învinsă terenul din Tîrgoviște (…) Din nefericire, cu toate că a împărțit 6 cartonașe galbene, arbitru I. Chilibar (Pitești), nu reușește să pună capăt durităților în care gazdele trec de la loviri cu piciorul, la pumni și… palme. Nu mai puțin de 6 jucători sunt accidentați: Naghi, Hîrlab, Pescaru, Paraschivescu, Papuc, Marian (fractură)…”.

Și în cotidianul Cuvîntul Nou, Ștefan Pervulescu a scos în evidență jocul dur al gazdelor.

Cu partida de ieri de la Tîrgoviște a început seria derby-urilor decisive. Păcat însă că, miza mare a jocului și-a pus amprentele mai mult decît se așteptau suporterii celor două echipe. Cei peste 10.000 de spectatori au asistat la o veritabilă coridă în care localnicii au fost indiscutabil vinovații principali. Accidentarea lui Nagy, ca și schimbarea lui Marian Mihail ca urmare a faptului că era veșnic faultat de apărătorii adverși sunt doar două mostre pentru jocul dur practicat de gazde.”

Neavând nici un fel de dovadă scrisă, nu mă pot pronunța dacă, în tribune, galeria stegară a fost tratată cu aceeași violență ca și favoriții ei. Poate își mai amintește cineva, prezent la acel joc.

În etapa următoare meciului de acasă cu Târgoviște, galeria stegarilor a făcut iarăși show, de data aceasta în Capitală la meciul contra Metalului.

Se pare că reținerea celor 20 de huligani la meciul precedent nu i-a impresionat pe înfocații suporteri al galben-negrilor, care și-au revărsat frustrarea cauzată de înfrângerea suferită în fața metalurgiștilor bucureșteni asupra arbitrilor printr-o manieră deloc de lăudat. Aurel Păpădie, trimisul ziarului Sportul la fața locului, ne-a taxat destul de vehement, consemnând în articolul cu titlul ”FALȘII SUPORTERI BRAȘOVENI, DIN NOU… ÎN OFSAID!” următoarele:

În tot timpul partidei, acești suporteri ai stegarilor, care au însoțit echipa la București, au proferat înjurii și cuvinte triviale (în special în repriza a doua), la adresa brigăzii de arbitri piteșteni (I. Chilibar, Gh. Popa, I. Răileanu), care, de altfel, a condus bine acest joc, iar după terminarea partidei ei s-au dedat la manifestări jignind bunul simț și etica sportivă. Acești falși suporteri ai oaspeților nedoriți pe stadioanele noastre după felul cum s-au comportat, au provocat chiar incidente, aruncând cu mere și pungi, conținînd resturi de alimente, în arbitri, atunci cînd aceștia părăseau terenul de joc. De asemenea, ei au adus stricăciuni tribunei și gardului împrejmuitor. Tindem să credem că avem de a face cu aceiași huligani, provocatori ai incidentelor de duminica trecută de la Brașov.”

Jurnalistul sportiv Constantin Alexe consemna în articolul său „CELE 720 DE MINUTE DE CUPĂ ALE STEAGULUI ROȘU”, după ce divizionara secundă de sub Tâmpa ajunsese până în semifinalele competiției, că este „păcat însă că o formație atît de destoinică, înconjurată cu atîta dragoste la Brașov, nu are în toți suporterii săi… suporteri adevărați” – referindu-se atât la „palmaresul” de până atunci al galeriei stegare, cât și la incidentele din semifinala de Cupă cu Steaua, de la Pitești.

Aceiași suporteri, însă, au atras de-a lungul acelui deceniu atenția presei și prin câteva episoade de mare sportivitate arătate adversarilor din teren sau tribune, unele chiar emoționante.

În iulie 1970 Steagul Roșu învingea doar cu 1-0 pe ASA Tg. Mureș, scorul fiind limitat de intervențiilor salutare ale portarului oaspeților, Bai. Legat de acest aspect Pompiliu Vintilă a relatat: ”La pauză, cînd jucătorii s-au îndreptat spre cabine, spectatorii au aplaudat în mod deosebit pe unul dintre mureșeni. Acesta era portarul Bai…”.

Argeșenii au cunoscut și ei aprecierea suporterilor stegari în martie 1971.

”Dacă în această etapă destul de multe meciuri s-au caracterizat printr-o încleștare care adesea au depășit limitele regulamentare, la Brașov – în schimb – partida Steagul roșu – FC Argeș s-a disputat într-o notă de exemplară sportivitate. Felicitări publicului (care i-a aplaudat îndelung pe oaspeți la intrarea pe teren) ca și celor doi antrenori, V. Stănescu și T. Ozon.”

În ultima etapă a turului ediției 1974-1975, când Steagul Roșu a retrogradat, inimoasa galerie stegară și-a însoțit favoriții la meciul din ”Groapă” contra dinamoviștilor bucureșteni. Radu Urziceanu încheia cronica acelui meci cu următoarele rânduri: ”O subliniere pentru deplina corectitudine cu care cele două echipe și-au disputat șansele (mai ales în condițiile unui teren foarte greu), ca și pentru frumoasa ținută sportivă a celor două galerii”.

Apropierea de locurile retrogradabile a făcut ca galeria stegarilor să fie extrem de frenetică în acel sezon, un Steagul Roșu – UTA (2-0) disputat în martie 1975 ieșind în evidență în acest sens. Iată ce scria în Sportul gazetarul Constantin Firănescu:

Galeria brașoveană a dat duminică un veritabil recital la meciul susținut de echipa sa favorită cu U.T.A. Aproape tot timpul ea a condus la victorie pe purtătorii tricourilor ”galben-negru”, i-a încurajat decent, a cântat, i-a aplaudat și pe oaspeți, atunci când au realizat faze de fotbal bun”. Dar, din păcate, a fost și un moment neplăcut în această atmosferă sărbătorească: este vorba de aruncarea cîtorva petarde care au explodat în incinta terenului de joc, gest comis de spectatori nesăbuiți, care, sperăm, vor fi depistați și îndepărtați, în viitor, de pe stadion.”

Mărturisesc că în anii 1975-1979, petrecuți în Divizia B, nu-mi amintesc să fi văzut prea multe galerii ale echipelor oaspete pe stadionul Tineretului. Le-aș putea număra pe degetele de la o mână: Progresul – 1975, CS Târgoviște – 1976 și Gloria Buzău – 1977.

Galeriile rivalelor din județ nu le-am luat în calcul. Dar Nitramonia era însoțită mereu de un grup mare de suporteri inimoși, la fel ca și ICIM. Mi-a rămas în minte cum galeria chimiștilor făgărășeni, la pătrunderea pe teren a favoriților îmbrăcați în roșu-albastru începea să scandeze: ”E ea, e ea, e Nitramonia!” – iar aceste strigăte erau întâmpinate cu aplauze din partea susținătorilor Steagului Roșu.

Când galeriile n-aveau nimic de împărțit între ele, obișnuiau să facă schimb de steaguri înainte de meci, să scandeze din politețe numele celeilalte echipe sau să se aplaude reciproc pentru modul în care își încurajează propria echipă.

În această notă s-a disputat și partida cu Gloria Buzău în toamna anului 1977.

Buzoienii au ocupat un sector destul de mare al peluzei dinspre Fartec. A fost un derby mult așteptat în care ai noștri s-au impus cu 2-1, golul victoriei fiind înscris în minutul 86 de către Moise (sau Bucur, după unele surse).

La ora 10 nu mai găseai un loc pe stadionul Tineretului. Dar să-l lăsăm pe gazetarul C. Brăescu de la Vocea Buzăului să ne povestească:

”Interesul pentru meciul Steagul Roșu – Gloria a fost enorm, de vreme ce cu o oră înainte de începerea partidei stadionul Tineretului era arhiplin, peste 20000 de spectatori, dintre care câteva mii de buzoieni, ocupînd pînă la refuz tribunele arenei brașovene. În prefața meciului – un antrenant și elegant duel al celor două galerii, desfășurat în limitele celei mai curate sportivități: Se face schimb de steaguri, de cîntece”.

Unul din cele mai impresionante momente de sportivitate petrecute vreodată pe stadionul Tineretului a avut loc în 1971, la un meci cu UTA.

La începutul partidei, arădeanul Iosif Lereter a fost sărbătorit pentru bifarea a 300 de prezențe în Divizia A. După relatările lui Romulus Balaban de la ziarul Sportul, evenimentul a fost organizat destul de modest, dar atitudinea publicului brașovean a compensat acest neajuns.

Meciul acesta frumos a avut și un moment de mare poezie sportivă: momentul Lereter. La aproape 39 de ani, Lereter a fost sărbătorit modest (poate prea modest) pentru 300 de partide în divizia națională. Federația i-a trimis prin Angelo Niculescu o cupă, Steagul Roșu i-a oferit un buchet de flori. Publicul brașovean, cel mai dăruit, mai ardent și mai sportiv public din campionatul nostru în acest an a cântat ”Mulți ani trăiască” unui om intrat pe merit în legenda fotbalului nostru”.

Doar dragostea pentru o echipă poate face să coexiste în același univers galben-negru poezia sportivă cu distrugerea unui parc auto.