Ultimele veşti despre deplasarea la Lvov

Tocmai ce am vorbit despre participarea unei echipe de suporteri a Steagului la EUROFAN-ul de anul acesta şi iată, probabil, vestea cea mai favorabilă, rămâne ca şi voi să fiţi de aceeaşi părere:

1. Putem participa chiar dacă nu suntem (mai bine zis, sunteţi) 11 în lot. Din câte se ştie până acum, lotul fanilor FC Braşov ar fi compus din 7-8 jucători. Dacă nu se găsesc 11, localnici din Lvov (suporterii ca şi voi ai echipei locale de acolo) vor completa posturile echipei braşovene până la 11. Personal, mi se pare ok. Drumul cu trenul, contactul cu o ţară străină, oamenii întâlniţi şi participarea în premieră la un astfel de turneu ar fi fără doar şi poate experienţe fantastice şi ar constituit poveşti foarte frumoase.

2. Dacă participaţi, să aveţi tricouri replică ale FC Braşov, sau măcar de aceeaşi culoare, galbenă, cu numere distincte pe spate pentru fiecare. Evident, portarul trebuie să aibă echipament distinct.

3. Taxa de înscriere de 150 de Euro se poate plăti în momentul sosirii la Lvov

Cam astea ar fi ultimele informaţii. Detalii despre costuri găsiţi în articolul precedent. Sper să vă decideţi să mergeţi măcar 6 „stegari” şi, în tandem cu localnicii, să faceţi o figură frumoasă. Turneul nu e despre a câştiga, ci despre modul în care fotbalul poate aduce culturi din toate colţurile Europei laolaltă, să se simtă bine la „o minge” şi o bere.

Lăsaţi aici de veste dacă mergeţi sigur în Ucraină, pentru că mâine după-masă trebuie să dau un răspuns sigur organizatorilor. Să auzim de bine !

3 gânduri despre “Ultimele veşti despre deplasarea la Lvov

  1. I-am contactat eu aseara pe cei de la Lvov ,doar dinamovistii au confirmat ! Merg 50 de insi ,iar noi nu am fost in stare sa ne strangem 11?

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s