Este o dimineață senină de primăvară. Un brașovean își așază pălăria lângă el, pe banca aflată sub umbra castanilor într-o Livadă a Poștei care nicicând nu va mai fi. Aruncă un ochi peste titlurile de pe prima pagină a Gazetei Transilvaniei din acea sâmbătă și trage tacticos din pipa bine alimentată. Ritualul său de dimineață își urmează parcursul firesc, lăsând spătarul băncii să-i sprijine spatele istovit după o săptămână în care a mai astupat și nivelat câteva gropi după bombardamentul din ziua de Paște. Privirea fixată puțin peste rama ochelarilor citește: „Ne vin mereu ziarele înapoi, multe din Brașov, multe din alte orașe ale țării, cu însemnarea factorului poștal pus cu creionul, stângaciu, pe un colț al gazetei: „Casa distrusă la bombardament” sau, mai simplu: „Mort în bombardament”. Zi de zi, cu formula lor tragic-banală, ne revin foile la redacție, identificând după adresele foștilor noștri abonați străzile și cartierele lovite în numele sinistrului bine subt semnul căruia omenirea de mâne dorește pacificarea popoarelor.”
Imaginile, suntele și mirosurile încă vii ale groazei din timpului primului bombardament îl fac pe brașoveanul nostru să ridice ochii spre cer, puțin contemplativ, puțin temător. Doar niște gâze zumzăie timid printre frunzele castanilor, în această dimineață senină de 6 mai 1944.
Plecate din sudul Italiei, de la San Pancrazio, Grottagle, Lecce și Manduria, de la Foggia și Tortorella, 154 de bombardiere americane B-17 Flying Fortress (Fortăreață Zburătoare) și 144 de avioane B-24 Liberator se îndreaptă spre Brașov. Fortărețele grupurilor 2, 97, 99, 301 și 463, care pe 16 aprilie s-au apropiat la 220 de kilometri de oraș, dar au fost obligate de vremea nefavorabilă să abandoneze atacul asupra uzinelor IAR Brașov și aerodromului, sunt hotărâte ca de această dată să-și îndeplinească misiunea. Țintele Liberatoarelor din grupurile 98, 376, 449 și 450 sunt Triajul Gării și Atelierele CFR.
„Totuși, la Brașov, la București, la Ploești, la Turnu Severin”, continuă să citească brașoveanul nostru, „casele se dărâmă ca iluzoriile castele din Spania, cuprinzând subt molozul, bârnele, căpriorii și tăblăria lor o lume ce moare ca într’un cataclism împotriva căruia n’ai cum să lupți. Un asasinat științific, cu nimic inferior în efecte ciumei sau holerei, înafara oricăror legi de războiu sau de omenie”.
Dinspre vechea gară a Brașovului, fluieratul locomotivelor, care trag spre front vagoane cu soldați, arme, muniții și petrolul atât de vital tancurilor și avioanelor care luptă să încetinească ofensiva sovietică din Moldova, colorează liniștea dimineții până în centrul orașului. Câteva vrăbii dau repede din aripi pentru a căuta crengi mai liniștite. Chiar dacă în urmă cu 20 de zile fiarele șinelor și ale trenurilor se amestecau prin grădinile caselor din cartierul Gării, liniile ferate au fost refăcute și traseele restabilite. „Se urmărește, adică, victoria. Nu vrem să spunem că alți beligeranți fac altfel, ci numai că o victorie cu asemenea mijloace obținută – de partea oricui ar fi – are în ea toate elementele care să ne dea dreptul a o stigmatiza, numind-o criminală.”
Avioanele cvadrimotoare, pictate pe fuselaj, pentru moral, cu expresii simpatice sau numele vreunei persoane dragi, ori cu personaje din desene animate sau femei deocheate, au traversat Marea Adriatică într-o armata aeriană formată din puțin peste 670 de bombardiere. Deasupra fostei Iugoslavii, grupurile s-au despărțit spre țintele zilei – triajele CFR de la Craiova și Pitești, rafinăriile de la Câmpina. Cele mai multe avioane, 298 la număr, au intrat în spațiul aerian al României pe la Hinova, sud de Turnu Severin, și acum urcă peste Munții Făgăraș. Se îndreaptă spre punctul inițial de atac, la Șercaia. Vor vira sud-est, către Brașov, moment în care bombardierul fiecarui echipaj va începe armarea bombelor.
Familii și grupuri de prieteni aflate la plimbare prin Parcul Central și pe sub Tâmpa sunt somate de alarma aeriană să-și întrerupă ieșirea la iarbă verde și să caute cel mai apropiat adăpost.
Brașoveanul nostru tresare la auzul sunetului ascuțit și rece al sirenelor, și termină fraza ridicându-se de pe bancă și pornind spre adăposturile recent amenajate de autorități sub Tâmpa. „Da, o victorie criminală de sângele căreia nimeni și nimic nu te mai poate spăla în vecii vecilor, rămânând ea în istorie și ‘n tradiție sinonimă cu prăpădul năvălirilor barbare”. Iuțește pasul cu ziarul rulat sub braț și, când urcă pe actuala stradă Dobrogeanu Gherea, chiar înainte de a coti dreapta, pe alee, spre adăposturi, vede avioanele de vânătoare ale unității de alarmă de la IAR Brașov traversând orașul cu motoarele în plin pentru a-i întâmpina pe americani. Ar vrea să le transmită un salut, poate-poate cineva îl va vedea și va simți o încurajare în plus în focul luptei ce va să vină. Își dă seamă că, în graba clipei, și-a uitat pălăria pe banca din Livadă.
Le face cu mâna și îi însoțește cu privirea pe aviatorii români și germani, până când mașinile lor zburătoare devin puncte mici, negre, pe cerul albastru. Intră apoi într-unul din adăposturi.
Ziua cea mai lungă
Cu 17 minute înaintea amiezii, avioanele B-24 ale Grupului 376 lansează primele bombe asupra Triajului Gării și Atelierelor CFR Brașov. Rezultatele nu sunt cele mai bune, întrucât „cocentrația principală de bombe ale primelor două secțiuni a depășit ușor punctul de vizare. Cele ale ultimei secțiuni au căzut scurt și la dreapta traseului spre țintă”. Bombardierii Grupului 449 sunt mai exacți, iar „din observațiile vizuale ținta părea bine lovită. Zona de țintă a fost acoperită cu fum negru. (…) Fumul a putut fi văzut timp de 20 de minute ridicându-se spre 5.500 metri” (sursa). Și cei din Grupul 450 cosemnau că „zona de țintă a fost lovită puternic și multiple incendii au fost văzute printre vagoanele din triaj”, menționând, totuși, că „ținta era neclară după precedentul bombardament.” (sursa)
Fumul gros care a continuat să se ridice, acoperind orașul și obiectivele bombardierelor americane, va amplifica dificultatea misiunii pentru avioanele Escadrilei 345 din Grupul 98, ultimul val al acestui prim atac, dar și a celor cinci grupuri de Fortărețe Zburătoare care, venind din urmă, căutau prin vizoarele Norden fabrica de avioane IAR, aerodromul și hangarele din nordul aerodromului (care există și astăzi pe fosta platformă Rulmenul).
Grupul 2 este norocos și precis; raportează „o concentrația puternică de bombe asupra zonei fabricii de avioane și extinsă în triajul feroviar de marfă spre SE”. Lucrurile se complică rapid. Grupul 301 observă, printre altele, „multe lovituri împrăștiate printre zonele rezidențiale și alte clădiri la S și SV de triajul de marfă” (zona străzilor Basarabia, Banatului, Moldovei, Dobrogea, Crișana și Munteniei). Pe lângă bombele căzute deasupra țintei, Grupul 97 confirmă de asemenea că sunt „lovituri vizibile în câmp deschis și printre clădiri rezidențiale la Nord de Atelierele de Reparat Vagoane și de Rafinăria de Petrol Prahova.” (cartierul Scriitorilor, spre Craiter). De fapt, este vorba de Rafinăria Vacuum Oil, asupra căreia s-au reorientat avioanele Grupului 463, din cauza lipsei de vizibilitate asupra țintei inițiale: hangarele din nordul aerodromului. Pagubele materiale asupra rafinăriei au fost minime, însă Viorica Popovici, chimistă la Rafinăria Vacuum Oil, este găsită fără suflare printre dărâmături. În altă parte a orașului a fost ucisă și sora ei, Georgeta Popovici. (Universul, nr. 131 / 14 mai 1944)
- stânga: fotografie de analiză a Grupului 2 Bombardament, realizată la ora 11:49, indicând cu puncte albe locația bombelor lansate de acest grup. Spațiul viran de culoare închisă din stânga-jos este aerodromul IAR Brașov. Se observă multitudinea de bombe căzute peste fabrica de avioane IAR încadrată cu un chenar alb, precum și în zona străzilor Independenței, Olteț, Ciocanului sau Octavian Goga (partea de jos), și în zona străzilor Crinului, Toporașului sau Rozelor din cartierul Florilor (sus). Fumul din partea dreaptă rezultă de la atacul Liberatoarelor asupra rețelei feroviare aflată atunci pe locația din prezent a străzilor cuprinse între Hărmanului și Bulevardul Victoriei. / sursa
- dreapta: Grupurile 97, 99 și 301 au continuat atacul condus de Grupul 2. Se văd distinct exploziile bombelor cu fragmentare, menite să facă impracticabil aerodromul și să distrugă avioanele parcate. Raportul Grupului 99 descrie cum „șiruri de bombe cu fragmentare încep de la marginea de vest a aerodromului și continuă nord-centru peste zona de aterizare. Fumul de la bombardamentul Grupurilor anterioare împiedică estimarea pagubelor spre limita de sud”.
- jos: Tâmpa în spatele unui munte de fum. Fotografie realizată de pe Dealul Lempeș, de un elev al Aeroclubului Brașov. (sursa: Horia Stoica)
- undeva în acest morman de praf, fum și explozii a dispărut și medicul sublocotenent Radu Gună (22 ani), de la Institutul Sanitar Militar București, student la medicină în anul IV. Era de serviciu în Gara Brașov. Corpul său nu a mai fost găsit vreodată. (Universul, 16 iunie 1944)
- stânga: fotografia a fost făcută în după-amiaza zilei de 6 mai 1944 din strada Zizinului nr. 58 spre actualele străzi Ioan Slavici (șirurile de case din stânga), Ștefan Cel Mare (centru-dreapta) și Alexandru Vlahuță (extrema dreaptă). În spatele lor se ridică fumul de la vagoanele cu petrol din fosta gară. (sursa)
- dreapta: imagine de analiză efectuată de Forțele Aeriene ale Armatei Americane câteva zile mai târziu pentru evaluarea misiunii. Se observă craterele bombelor căzute în cartierul Scriitorilor și casele distruse sau avariate. În partea de jos a imaginii este strada Zizinului, săgeata fiind trasată peste casele fotografiei din stânga. (sursa, Gruia Hilohi)
- jos: trei instantanee Brașovul altei lumi. Case distruse pe strada B.P. Hașdeu, la fostele numere 10, 18 și 20. (ibidem)
Fără să-și dea seama, echipajul avionului B-24 nr. 42-64365, care la ora 11:45 se afla la 6.500 metri deasupra Brașovului, consemna în raportul misiunii cea mai neașteptată tragedie a acestei zile: „N-am putut observa rezultatele cu acuratețe din cauza acoperirii cu fum a zonei de țintă. Multe lovituri observate în zona împădurită la S de oraș”.
Mai multe bombe căzuseră peste adăposturile anti-aeriene amenajate de autorități sub Tâmpa…
- compilație cu multiple raporturi ale echipajelor din Grupul 98 Bombardament. / sursa
Adăposturile de sub Tâmpa
Peste adăposturile amenajate de autoritățile brașovene sub Tâmpa, în vecinătatea bastioanelor Cojocarilor, Postăvarilor și a turnului Lemnarilor, au căzut în acea dimineață de primăvară trei din cele 20 de bombe lansate eronat în zonă. „Majoritatea victimelor au fost strivite de suflul exploziilor, care a păstruns în tranşeele rudimentare, acoperite doar cu lemn şi pământ.” (sursa: arh. Gruia Hilohi). Din totalul celor 154 de persoane ucise în timpul bombardamentului de pe 6 mai 1944, „se estimează că 60 și-au găsit sfârșitul chiar în adăposturile oficiale”.
Cine a văzut în ziua de 4 Mai, la apusul soarelui, reflexul luminii pe munții Brașovului, îl va ține minte cât va trăi. Începând cu Tâmpa, tot lanțul de munți ce împrejmuiesc, ca pereții unei căldări, partea de sus orașului, purtau pe crestele lor coroane de foc și de sânge. (…) Era măreață priveliștea, dar un fior te străbătea privind-o. (…) Bătrâni, gârboviți de ani, au clătinat din cap: Oameni buni, acesta e semn rău. (…) N’au trecut atunci, de la săvârșirea acestui semn, decât o zi întreagă, ziua de cinci Mai, căci cea următoare a fost poate cea mai nenorocită zi ce-a trăit orașul acesta. (…) De la Pietrele lui Solomon, de-a-lungul lanțului verde, au curs bombele scormonind pământul din grădinile cu pomii înfloriți, s’au înfipt în pieptul stâncos al pădurii desrădăcinând copaci seculari și deschizând morminte adânci pentru oamenii pașnici ce s’au refugiat acolo să-și mântuie vieața. În linie dreaptă grindina ucigașă căzu cu nemiluita, însemnând o groasă dâră de sânge, amestecat cu pământ proaspăt, cu crengi înflorite și trupuri sfârticate de copii nevinovați, de bătrâni și tineri în floarea vieții. (…) Subt Tâmpa a fost prăpădul cel mai mare. Aici s’a deslănțuit furtună de iad. De-asupra acestui larg cimitir, c’o zi înainte lucea mai puternic, mai limpede enorma piatră de rubin ce-a aninat-o apusul de soare în coroana de pe fruntea muntelui. Aici, subt Tâmpa.”
Gazeta Transilvaniei, nr. 34, 20 mai 1944
- stânga: fumul ridicându-se deasupra Tâmpei și cartierului Blumăna în timpul bombardamentului.
- dreapta: imagine de analiză făcută de Aliați la câteva zile după misiune, punctele galbene marcând zonele de impact. Cercurile roșii, adăugate în prezent, reprezintă bombele căzute peste adăposturile anti-aeriene. / FOTO: Gruia Hilohi
- jos: interpretarea artistului grafic Crișan Petru cu momentul căderii bombelor sub Tâmpa, văzut din intersecția străzilor Michael Weiss cu Republicii.
Între victime s-a aflat și întreaga familie a lui Achile Stroini, funcționar la Poșta Brașov, care a pierdut-o pe soția sa Mimi și cei doi copii, Ducu și Mișu Stroini. Într-un mesaj emoționant publicat în ziarul național Curentul, în care anunța parastasul de cinci săptămâni de la pierderea celor dragi, Achile Stroini își exprima dragostea eternă pentru fosta lui soție.
Soția mea dragă, iartă-mă, iartă-mă, că te-am lăsat singură. Chipul tău va rămâne neșters din sufletul meu. Nici o ființă nu se va apropia de mine atât cât ai fost tu și nimeni nu te va putea înlocui vreodată. Aștept clipa revederii ca o supremă fericire și deslegare a blestemului. Micul tău drag.
Curentul, nr. 5876 / 26 iunie 1944
Doar una din multele familii lovite de doliu în acea zi. Oameni simpli, a căror viață s-a sfârșit în adăposturile neconforme ridicate în pripă de autoritățile care ar fi trebuit să-i protejeze.
Cei feriți de tragedie au putut fi recunoscători atât providenței cât și piloților de vânătoare ai Forțelor Aeriene Regale Române și ai Luftwaffe. Deși rândurile acestora s-au tot subțiat de la 4 aprilie 1944, ziua începerii războiului aerian deasupra României, iar șansele nu au fost nicidată de partea lor, ei au continuat să se ridice și să lupte, fiecare bombardier lovit însemnând o șansă în plus pentru cei de jos.
Cavalerii din ceruri
Deși inferioare la mare altitudine din punct de vedere al vitezei și manevrabilității în confruntările cu avioanele de vânătoare americane P-38 Lightning și P-51 Mustang, care escortau bombardierele, avioanele românești IAR-81 puteau fi încă fatale Fortărețelor Zburătoare și Liberatoarele grație celor două tunuri Ikaria (pe 81B) și Mauser (pe 81C) de calibru 20 mm, care completau mitralierele Browning de 7.92 mm.
În jurul orei 10:30 – 11:00, zece avioane IAR-81C, aparținând uzinelor IAR și Școlii de Vânătoare Brașov, împreună cu patru Messerschmitt-109F, pilotate de instructorii germani ai Școlii de Vânătoare, decolaseră de pe aerodromul peste care astăzi există cartierul și mall-ul Coresi. Paisprezece vânători contra a 298 de bombardiere și escorta lor aproape la fel de numeroasă. Evitarea luptei era în afara oricărei discuții.
Sublocotenentul aviator Dan Chincovici, din Escadrila 44 a Școlii de Vânătoare, trăise periculos și cu o zi înainte, când a decolat împreună cu coechipierii săi pentru a întâmpina bombardierele americane în misiune spre rafinăriile din jurul Ploieștilor. Mustangurile l-au doborât, dar nu i-au putut frânge aripile, Chincovici fiind iarăși în aer peste mai puțin de 24 de ore. Căpitanul aviator Nicolae Pătrăulea, pilot de încercare al uzinelor IAR Brașov, și slt. av. Mihai Berbecaru, de la Școala de Vânătoare, nu au fost la fel de norocoși, avioanele P-51 doborându-i. Un gând, un discurs de adio și un pahar de vin în memoria celor căzuți, iar viața trebuia continuată.
Pe 6 mai 1944, piloții Luftwaffe au angajat lupta cu Mustangurile americane la nord de Făgăraș, lucru ce le-a permis IAR-urilor să ia în colimator bombardierele. Sublocotenentul aviator Constantin Baltă, din Escadrila 44 a Școlii de Vânătoare Brașov, își amintește.
Noi, cei din patrula I-a (n. cpt. av. Ion Bocșan, slt. av. Dan Chincovici, slt. av. Dumitru Guță și slt. av. Constantin Baltă) atacăm prin răsturnare de la 7000 m, sunt lovite două Liberatoare, care au câte un motor în flăcări. Prind în vizor ampenajul unui Liberator și deschid focul de la circa 100m, atacul a surprins mitraliorii (…) În degajare am fost încadrat de rafalele concentrate ale mitraliorilor. Cpt. Bocșan și Slt. Chincovici îmi fac protecție și revenim la atac pe verticală la 4500m, asupra altui Liberator. De această dată vizez zona motorului interior de pe partea dreaptă și declanșez focul cu toate armele de bord, aripa izbucnește în flăcări iar bombardierul se desprinde din formație.”
Vânătorul IAR 80, Istoria unui erou necunoscut – Dan Antoniu și George Cicoș, Modelism, 2000, p. 186
Cel de-al doilea atac era să-i fie fatal și sublocotenentului aviator Baltă. „Am simțit că mâna stânga ce era pe maneta de gaze a fost aruncată în sus”, continuă el remorarea acelei zile, „iar în secunda următoare un proiectil explodează în carlingă, în zona superioară a capului meu, o schijă îmi lovește casca de zbor iar sângele a început să curgă peste sprânceana ochiului drept”. În ciuda rănilor și a problemelor tehnice, Constantin Baltă a reușit să aterizeze pe aerodromul de la Ghimbav (astăzi, Aeroportul Internațional Brașov), cel de la Brașov-fabrică fiind lovit de bombe. „Nu am simțit durerea în timpul luptei aeriene”, concluziona aviatorul originar din Bucovina.
Slt. av. Tiberiu Radu, tot din Escadrila 44 a Școlii de Vânătoare Brașov, a atacat împreună cu căpitaul Mircea Stoian un alt grup de bombardiere, senzația fiind că „trage cu praștia într-un zid de beton” (Inimi cât să cuprindă cerul patriei, Cornel Marandiuc, Dacia, 1985, p. 96). N-au avut timp să observe efectele, Mustangurile întâmpinându-i prompt. Tiberiu Radu s-a prăbușit cu o trenă neagră de fum în coadă IAR-81-ului său undeva în apropiere de satul Hârseni, județul Brașov.
„Idiotule, dacă ți-e frică, de ce ai mai decolat!?”*
Alexandru Dudu Frim, pilotul șef de încercare al uzinelor IAR Brașov, al căror angajat era din 1936, a realizat gravitatea situației abia când se afla la 6.000 – 6.500 metri deasupra Bucegilor. Era singur, ceilalți trei piloți de încercare ai fabricii decolând înainte de sosirea lui Frim la aerodrom dintr-o inspecție. De îndată ce a observat una din formațiile masive de bombardiere americane „prima reacție a fost să reduc gazele ca să ajung mai greu la ei. Ce să spun? Mi-a fost frică! Mi-am revenit imediat și m-am certat zicând că dacă mi-a fost frică de ce am decolat?” (Aventurile unui B24 Liberator, ing. Dudu Alexandru Frim, Modelism, 2009, p. 91).
*într-o scrisoare din 7 februarie 1983, Alexandru Dudu Frim îi descrie lui Cornel Marandiuc, autorul cărții „Inimi cât să cuprindă cerul patriei”, cuvintele exacte cu care s-a certat în momentul întâlnirii bombardierelor.
Cei șase mitraliori ai fiecărui B-24 Liberator păreau să aibă o țintă lejeră în IAR-81-ul solitar, însă inginerul aviator Dudu Frim s-a simțit eliberat de orice sentiment negativ. „Vedeam proiectilele trasoare trecând pe lângă mine și culmea este că nu-mi mai era frică, mă emoționa mai puțin decât bulgării de zăpadă din bătăile copilăriei mele.”
Dudu Frim și-a golit toată muniția trăgând în multiple avioane, unul din ele înclinându-se decisiv spre sol. Coborât la 2.000 metri, pentru a nu le oferi letalelor Mustanguri o victorie facilă, Frim a privit din aer „groaznicul bombardament” cauzat de valurile de avioane ce păreau infinite.
- Dudu Frim a fost pasionat și de sporturile de iarnă, în special de bob. Echipajul Frim-Vasile Dumitrescu a câștigat în 1934 medalia de aur la Campionatul Mondial de la Engelberg, din Elveția. Inginerul Frim și clubul IAR Brașov vor domina campionatele naționale de bob de două și de patru persoane din prima jumătate a anilor 1940.
Piloții de vânătoare români și germani au făcut în acele luni de primăvară și de vară ale anului 1944 tot ce era omenește posibil, mulți mergând până la sacrificiul suprem. Sufocantul dezechilibru tehnologic și mai ales numeric dintre avioanele de vânătoare americane și cele românești și germane, a transformat supraviețuirea într-un joc al șansei. Indiferent de experiență și de talentul la manșă, ziua căderii devenise doar o chestiune de timp.
Dar se mai întâmplau și miracole. Căpitanul Nicolae Pătrăulea și sublocotenentul Tiberiu Radu au revenit după câteva zile de spitalizare la Brașov, când coechipierii și familiile îndurerate deja își luaseră rămas bun de la cei doi aviatori. Amintindu-și de căpitanul Pătrăulea, care pe 5 mai 1944 reușise să doboare un B-24, înainte ca cele șase mitraliere de 12,7 mm ale unui Mustang să-l lase fără un picior, Dudu Frim scria în memoriile sale că „astăzi (…) este pensioar, conduce mașina și chiar dansează.” (p. 80)
Pentru Tiberiu Radu, totul parcă avusese loc ieri.
Măi copile, noi doisprezece (n. aviatorii Școlii de Vânătoare) parcă eram apostolii lui Iisus, ei vreo două sute de vînători pe Mustang-uri nu pe sufocatele noastre de I.A.R.-uri! Ce-ai fi vrut să iasă din combinația asta? Sigură că am fost lovit, din motor a țîșnit spumă de uleim, mie mucii!”
Și aterizam cuminți cu soarele în față, Cornel Marandiuc, azBest Publishing, 2014, p. 37
- stânga: avioane IAR-81C și Messerschmitt-109F revenite pe aerodromul Industriei Aeronautice Române. Tot ce mai pot face acum piloții români și germani, extenuați după înfruntarea cu sutele de bombardiere și avioane de vânătoare americane, este să privească fumul care se ridică deasupra orașului. / FOTO: –
- dreapta: portretul pilotului de vânătoare la tinerețe, Tiberiu Radu. / FOTO: Și aterizam cuminți cu soarele în față, Cornel Marandiuc, azBest Publishing, 2014, p. 43
Liniștea de la finalul zilei
„Încă o călătorie lungă”, nota în jurnalul său Pat Walling, membru al unui echipaj din Grupul 376 Bombardament, odihnindu-se din nou în patul său din tabăra de la San Pancrazio. Dincolo de Adriatică, de Serbia și de Munții Făgărașului, la sud-est de Șercaia, o bucată de hârtie vântură pe străzile Brașovului printre cărămizile, cioburile de sticlă și grinzile de lemn și beton ale caselor, atelierelor și fabricilor, peste pământul răscolit de bombe. Cineva îi oprește pribegia cu vârful pantofului și, curios, citește aproape singurele cuvinte neatinse de foc: „… să ne judece toate veacurile care vor urma, dacă felul nostru de a gândi, în clipa această când privim cerul de unde așteptăm și moartea, și îndurarea, e numai sentimentalism fără valoare, sau reprezintă un colectiv protest al celor ce altceva așteptau dela civilizația și cultura secolului al XX-lea”. În colțul de sus al hârtiei arse se distinge încă ziua și data – Sâmbătă 6 Mai 1944.
Următorul număr al Gazetei Transilvaniei a apărut peste o săptămână, pe 13 mai, o zi când în România a fost liniște. Valeriu Branisce scria următoarele în editorialul „Bombe și oameni”.
Din văzduh plouă foc și pucioasă. De abia se înseninează și păsări uriașe de oțel spintecă cerul României. Fiecare zi înscriu alte nume de orașe lovite. Gropi adânci se deschid în mijloc de străzi, mormane de moloz indică locul fostelor așezări omenești, țiglele zboară, sticla sfărâmată scârțâe subt picioare, praful și fumul îți iau vederea și apoi de odată se lasă liniștea. Liniștea cea mare. Vieți nevinovate zac amuțite pe vecie. Supraviețuitorii, năuciți, nu mai zic nimic. N’au ce să spună. Ici, colo se aude un vaet, un scâncet și vieața își reia ritmul. Încă o zi ce ne pare dăruită.”
Nu va fi ultima…
La Stegaru' 