Steagu’ în culori

La Stegaru’ nu doar scriem despre istoria clubului, ci îi dăm şi culoare. La propriu!

După ce am terminat de bibilit o fotografie de la un amical Steagu’ – Zimbru Chişinău din 1956 (mai multe despre acest clasic al anilor 1950 într-un articol viitor), m-am gândit că mi-aş mai putea încerca mâna şi ochii pe încă vreo câteva fotografii. Şi chiar unele la rezoluţie mai bună, ca să pară fotografia cât mai fotografie, nu un desen colorat. Aşa c-am continuat să colorez. Iată rezultatele în ordinea numerelor de pe tricou, în paralel cu versiunea lor alb-negru, ca să aveţi o perspectivă mai clară a lucrurilor.

Anii 1940

Benjamin Szurd – unul dintre străbunicii clubului, fundaş de bază în echipa Uzinelor Astra Braşov (UAB) de după finalul celui de-al Doilea Război Mondial, care în sezonul 1946-1947 se clasează pe locul 3 în Seria a XII-a a Divizie C. Benjamin (se pronunţă Beniamin) Szurd a fost totodată şi multiplu campion naţional cu echipa de atletism a Uzinelor Astra.

Anii 1950

Fotografia de la care a început toată treaba asta. A apărut în ziarul local Drum Nou din 8 noiembrie 1956 şi îl prezintă pe atacantul „stegar” Nicolae Proca marcând un gol contra echipei Burevestnik (actuala Zimbru Chişinău), într-un amical jucat pe „Tineretului” cu două zile mai devreme. Faptul că fotografia din ziar are o nuanţă gri-albăstruie a făcut procesul de colorizare extrem de anevoios. Rezultatul nu este unul prea strălucit, dat fiind că era şi prima fotografie pe care am încercat vreodată să o colorez. Dar am ţinut s-o termin de colorat doar de dragul de a avea o idee a nuanţelor acelor ani.

Gheorghe Fusulan – fotografie realizată probabil cu ocazia promovării echipei în Divizia A la finalul sezonului 1956. Atacantul Gh. Fusulan avea să devină în chiar etapa a 2-a a sezonului de debut în Divizia A primul „stegar” din istorie care reuşeşte un hattrick (în deplasarea de la Rapid, victorie braşoveană cu 4-3, de la 1-3 în minutul 85!). Era „stegar” încă din 1949, a căpitănit echipa spre succesul din Cupa Balcanică în 1961, iar când s-a retras în 1962 avea 36 de goluri marcate pentru Steagu’ în primul eşalon.

Emanoil Haşoti – tras în poză probabil cu aceeaşi ocazie a promovării din 1956. Observaţi gulerul elegant al tricoului. Apropo de tricou, machidonul a purtat tricoul cu numărul 7 unşpe sezoane la rând în aproape 200 de meciuri, marcând cel puţin 35 de goluri.

Anii 1960

Steagul Roşu Braşov 1964 – probabil una dintre cele mai multiculturale echipe din istoria fotbalului românesc postbelic. Cum aşa? Prahoveanul Nicolae Pescaru, al 2-lea în rândul de sus la stânga spre dreapta este flancat de fundaşii Eugen Nagy şi Iuliu Jenei. Mai departe, moldoveanul din Galaţi Stere Adamache stă umăr la umăr cu ungurul din Galaţi Ioan Szigety. Lângă ei este Nicolae Campo, bucureşteanul al cărui tată era emigrant italian. Carol Haidu era sas din Râşnov, iar lângă el zâmbea evreul Dumitru Filimon. Rândul de jos este de asemenea un festival al multiculturalităţii. Erau într-o echipă un machidon, un ţigan şi un profesor de română seamănă cu începutul unui banc, doar că aceştia erau trei dintre oamenii care compuneau linia de atac a Steagului în acea perioadă – Emanoil Haşoti (machidon din Kavarna, Bulgaria), Iuliu Năftănăilă (ţigan din Făgăraş) şi Călin Gane (fiul profesorului Gane de la colegiul Meşotă şi proaspăt absolvent al Facultăţii de Litere din Cluj). Braşovenii Vasile Szeredai, Nicolae Selymesi şi Dorin Necula îi ţineau companie târgmureşanului Alexandru Meszaros (al 6-lea de la stânga spre dreapta).

Alcătuirea echipei era practic o oglindă a oraşului în sine. Dar despre cum s-a reflectat dinamică demografică a Braşovului de-a lungul istoriei în componenţa echipei de fotbal Steagul Roşu într-un articol viitor.

Csaba Györffy – faptul că maghiara era a doua limbă oficială în cadrul clubului a facilitat transferul lui Györffy în februarie 1966 de la Târgu Mureş. După cum a declarat el însuşi, nu ştia aproape deloc română, dar a ales să vină la Steagu’ datorită etnicilor maghiari, în special la insistenţele lui Alexandru Meszaroş, care i-a fost şi profesor de română. Faptul că în imnul clubului se cântă „Şi cu Györffy pe extremă, rezolvăm orice problemă” face irelevantă orice altă prezentare a ce a însemnat el ulterior pentru Steagu’.

Steagul Roşu Braşov 1967-1968 – probabil printre ultimele fotografii de grup în care Silviu Ploeşteanu, antrenorul clubului din 1948, apare alături de jucătorii săi. Era pauză de iarnă a sezonului, iar generaţia care ajunsese din Campionatul Districtual pe culmile Balcanilor şi la porţile titlurilor naţionale începea să dea semne de oboseală. La finalul acelui campionat Steagu’ va retrograda pentru prima dată în istoria sa din Divizia A, iar antrenorul Silviu Ploeşteanu va fi demis, murind la scurt timp după aceea (13 aprilie 1969), zice-se de inimă rea pentru felul în care conducătorii clubului au ales să-l îndepărteze.

Fiul lui Nicolae Campo, Nicolae Campo jr., ne-a ajutat cu identificarea tuturor celor prezenţi în fotografie. Aşadar, de la stânga la dreapta: Csaba Györffy, Vasile Iordache, Ion Vasile, Ion Alecu, Csutak, Nicolae Campo, Silviu Ploeşteanu, Iuliu Jenei, Nicolae Florescu, Marcel Goran, Ion Papuc (portar), Cheală Toderaşcu, Dorin Necula, Leonard Rusu.

Lipsesc din fotografie Călin Gane, care era accidentat, iar Nicolae Pescaru, Mihai Ivăncescu şi Stere Adamache erau în pregătire la lotul naţional al României.

Anii 1970

Steagul Roşu Braşov 1970-1971 – în al doilea sezon de la revenirea în prima ligă, echipa avea să se claseze pe locul 5, cu 33 de puncte, ratând podiumul doar pentru că Steaua şi UTA avuseseră un atac mai percutant, marcând 46 şi respectiv 49 de goluri, faţă de cele doar 32 (medie de un gol pe meci) ale Steagului. De altfel ediţia 1970-1971 a Diviziei A a fost în una extrem de strânsă, doar trei puncte separând Steagu’ Roşu de titlu, în timp ce între Farul, ocupanta locului 11, şi Dinamo, campioana, diferenţa a fost de şase puncte.

Iată şi nişte nume pentru feţele care apar în fotografie, rândul de sus de la stânga spre dreapta: Mihai Ivăncescu, Iuliu Jenei, Marin Olteanu, Stere Adamache, Mircea Albu, Petru Cadar, Francisc Bálint, Nicolae Florescu; rândul de jos: Alexandru Gergely, Dorin Necula, Emil Dumitriu, Nicolae Pescaru, Liviu Drăgoi, Csaba Györffy, Leonard Rusu şi Octavian Cojocaru.

Puterea apărării avea să fie marca înregistrată a acestei echipe, care a avut în următoatele patru sezoane cea mai bună defensivă din campionat.

Petru Cadar – un fiul al oraşului, cunoscut mai bine ca tipul care a dat startul revenirii din meciul cu Beşiktaş din 1974, în Cupa UEFA. Din 1966, când a trecut de la juniori la echipa mare, sub comanda lui Silviu Ploeşteanu, a jucat neîntrerupt pentru Steagu’ până în 1977, adunând puţin peste 250 de meciuri şi marcând 14 goluri. Fotografia asta a fost realizată înainte de startul ediţiei 1971-1972 a Diviziei A.

dă click pe imagine ca să o vezi mai mare

Steagu’ – Dinamo Bucureşti, 1972 – fază din meciul jucat la Braşov pe 19 martie, în ediţia 1971-1972 a Diviziei A, în care „stegarii” revin de la 0-1 şi bat cu 2-1 prin golurile înscrise chiar de cei care apar în această fotografie: Csaba Györffy, în minutul 58 din pasa lui Pescaru, şi Nicolae Pescaru, în minutul 71 din pasa lui Györffy.

Anii 1980

dă click pe imagine ca să o vezi mai mare

Nicolae Pescaru – „stegarul” absolut, care pe 23 septembrie 1962, contra Universităţii Cluj, juca primul său meci din viitoarele aproape 560 pentru Steagu’. Fotografia este de la meciul de retragere, amicalul contra Corvinului Hunedoara din 28 februarie 1981 – cu o lună înainte ca Nicolae Pescaru să împlinească 38 de ani. Meciul s-a jucat pe fostul stadion Municipal, în faţa a zece mii de spectatori.

Anii 1990

Ioan Drăgan – născut şi crescut în Braşov, fundaşul stânga a fost unul din oamenii de bază în echipa anilor 1990, jucând în intervalul 1990-1997 (până la retrogradarea din acel an) 169 de meciuri pentru Steagu’ şi marcând două goluri.

În lipsa surselor de informare, pentru fotografia asta pur şi simplu am dat cu banul când a venit vorba de culorile echipamentului alternativ din sezonul 1993-1994 (cel principal era compus din şorturi negre şi tricouri galbene cu sponsorul Fartec pe piept). După cum se vede în filmarea meciului cu Electroputere, „stegarii” au purtat şi în sezonul 1994-1995 combinaţia albastru-negru, de aceea am ales să o folosesc şi eu aici. Dacă e vreun suporter care mai ţine minte modelul ăsta de la Umbro şi culorile, să lase un comentariu şi voi face corecţiile.

De încheiere

Zic c-a ieşit bine. Or avea fotografiile alb-negru farmecul lor, da uneori mai vrei şi-un cheesburger la doişpe noaptea.

2 gânduri despre “Steagu’ în culori

  1. Te-ai apucat de colorizare, fain!
    Păcat ca nu ai Facebook, iti recomandam un tip foarte bun care se ocupa cu asa ceva si care da sfaturi cu mare drag.
    Spor la mai multe!

    • Doar de distracţie şi imaginaţie, n-o să fac carieră din asta. Cu siguranţă un colorist (colorizator?) profesionist scotea miezul din ele.

      Cius!

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s