Din Harghita până-n Steagu’

Zona Harghitei a contribuit din plin la gloria „stegară”. Despre doi dintre fotbaliştii originari din zonă, Csaba Gyorffy şi Alexandru Gergely (ambii din Cristuru Secuiesc) am mai scris cu altă ocazie. Pe un al treilea, Balint Ferenc (sau Francisc Balint, cum apare el în statisticile anilor ’70), nu vi l-aş fi putut prezenta dacă n-ar fi existat două lucruri: un articol amplu apărut în această vară, în publicaţia online www.uh.ro (din Odorheiul Secuiesc), şi un traducător: Szabo Aron. Mulţam fain!

Mai jos, voi reda articolul despre Balint Ferenc aproape în totalitate, cu mici intervenţii personale acolo unde acestea se cer.

Balint Ferenc, la anii bătrâneţilor, dar îmbrăcat tot în galben-negru şi cu fanionul "FCM-ului" alături. sursa foto: uh.ro

Balint Ferenc, legendara extremă stânga

Unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului din Odorheiu Secuiesc, e fără îndoială Bálint Ferenc. Mijlocaş stânga, antrenor-jucător, apoi antrenor – evocăm cariera lui nea Bálint bogată în succese şi eşecuri.

În oraşul de sub Tâmpa este o echipă mare,

Steagul Roşu este ea

Şi noi ne mândrim cu ea!

Cu Paraschivescu (n.a. mai mult ca sigur este vorba, de fapt, despre Pescaru) în echipă

De nimeni nu ne e frică!

Şi cu Gyorffy pe extremă

Rezolvăm orice problemă!”

Acest cântec scris şi cântat (în româna) de către suporteri a răsunat de foarte multe ori la sfârşitul anilor ’70 pe stadionul braşovean – în acel stadion/pe acel teren, a jucat, cu numărul zece, un tânăr destul de talentat (originar) din Odorheiu Secuiesc, care a fost coleg cu cei doi jucători mai sus menţionaţi în cântecul suporterilor. Dar pâna atunci multe s-au întâmplat în regiunea de lângă Târnava Mare – pe terenul de lângă malul pârâului nişte puşti jucându-se cu mingea. Fostul jucător extremă stânga, care a mai jucat, pe lângă  echipa oraşului său natal, şi la alte echipe din zonă de primă divizie dar şi secundă, acum e pensionar şi povesteşte cu drag despre vremurile vechi.

Steagul Roşu Braşov, sezonul 1969/70. Rândul de sus, stânga la dreapta: Ivăncescu, Jenei, Olteanu, Adamache, Albu, Cadar, Balint, Florescu. Rândul de jos: Gergely, Necula, Dumitriu II, Pescaru, Drăgoi, Gyorffy, Rusu, Cojocaru. sursa: uh.ro

Dragostea pentru minge şi primile goluri

Conform arhivelor, primul meci de fotbal cu public în Odorheiu Secuiesc a avut loc la 19 iunie 1921, după amiaza de la ora 4, în Kollégium-kert (Grădina Colegiului) – de la acea dată contorizăm istoria fotbalului din Odorhei, deci în acest an (n.a. articolul fiind scris 11. 06. 2011) se aniversează 90 de ani de la acel meci. Adversarul a fost Székelyekeresztúri Atlétikai Klub (Clubul Atletic din Cristuru Secuiesc), scorul fiind 3-0 pentru cei de la Odorhei. Din echipa Hargita Testedző Egylet (HTE)a făcut parte şi Papp Zakor Endre, el fiind cel care a adus prima minge de fotbal în oraş cu zece ani înainte de data de mai sus.

Domnul Papp Zakor a fost primul antrenor al lui Bálint Ferenc (născut la 4 august 1944), acesta din urmă, la 17 ani, ajungând la echipa de juniori a Udvarhelyi Munkás Testedző Egylet (Asociaţia de Educaţie Fizică a Muncitorilor  din Odorhei). Mai apoi, Kiss Árpád a devenit antrenorul echipei, Bálint fiind deja om de bază. „Terenul nostru fiind suspendat, am pierdut în faţa celor de la IRA Târgu-Mureş în deplasare cu 2-1, am câştigat la Cristuru Secuiesc cu 3-1, iar în cel de al treilea meci, în Gheorgheni, am fost bătuţi cu 1-0” – evocă Bálint Ferenc meciurile echipei mari.

În acele vremuri a jucat şi la Naţionala de juniori a României sub conducerea lui Gheorghe Ola. „Am fost pe placul lui Nea Ola, că ştia ceva maghiară, şi putea să vorbescă cu mine în maghiară. A fost în echipă şi Szatmári, cel care a fost numit mai târziu Sătmăreanu, ca să joace şi la echipa mare.” Echipa de juniori a fost ca o trambulină pentru tânărul Ferenc, fiindcă a ajuns la Mureşul Târgu Mureş, pe atunci în liga secundă, jucând un an (1961-62) pe malul Mureşului, fiind coechipier, printre alții, şi cu Bálint Andor (născut tot în Odorheiu Secuiesc), care înainte a jucat la Rapid Bucureşti.

Györffi Csaba din Cristuru Secuiesc a fost şi el jucătorul acestei echipe. „Pe atunci nu jucam 4-4-2 sau 4-3-3, ci 3-2-5” – povesteşte nea Bálint, referindu-se la tactica de pe vremuri: acesta a fost stilul de joc dus până la perfecţiune de către echipa de aur a Ungariei din anii ’50. Însă mulţi din echipă au intrat în conflict cu unul dintre antrenori, Bálint Ferenc fiind suspendat. A ajuns acasă la Odorhei, dar nu a putut să joace, ci doar să antreneze. După un an de suspendare a revenit pe teren, dar între timp s-au schimbat multe la echipa din Târgu Mureş, aceasta fiind preluată de Armată (devenind astfel ASA, adică Asociaţia Sportivă a Armatei). Bálint a primit ordin de încorporare în armată, dar nu a reuşit să aranjeze astfel încât să ajungă la ASA.

Armata, apoi Braşov – vârful carierei

Urmau alte vremuri pentru tânărul fotbalist: a ajuns în armată la Pucioasa, unde din fericire pentru el, unitatea avea echipă de fotbal. Deşi se știa că Bálint joacă fotbal, nu a fost chemat să joace în echipa locală de divizia a treia, ba chiar a fost refuzat. Însă a fost dorit în echipa celor de la Cimentul din Fieni, care l-au legitimat, şi la primul meci amical contra echipei din Pucioasa au câştigat cu 4-1. Aşa cum se întâmplă în astfel de ocazii a venit timpul răzbunării, Bálint marcând de trei ori în poarta celor care l-au refuzat.

După meci a fost rechemat la Pucioasa, dar până la iarnă a rămas la Fieni. A venit iarna şi tânărul fotbalist-soldat a fost „ordonat” la Gloria Bârlad, ajutând echipa în divizia judeţeană cu o grămadă de goluri, reuşind să câştige campionatul. A fost chemat de către Szatmári (Sătmăreanu) la Steaua unde ar fi fost obligatoriu să ajungă. După demobilizare, însă, nu a rămas la Gloria ci a mers acasă, şi a început să lucreze la Tehnoutilaj, a jucat la UMTE (Udvarhelyi Munkás Testedző Egylet – Asociaţia de Educaţie Fizică a Muncitorilor din Odorhei), mai apoi la Fások („Pădurarii”).

Chiar şi Ceahlăul Piatra Neamţ, pe atunci în liga secundă, l-a vrut în echipă, dar Ferenc a rămas acasă la Odorhei. În faptul că a ajuns sub Tâmpa a avut un rol considerabil şi fostul său coechipier şi bunul prieten Györfi Csaba (care între timp s-a transferat de la Târgu Mureş la Steagul Roşu). Extrema stângă a echipei din Braşov, Năftănăilă, a murit în vara anului 1967 într-un accident rutier, astfel că Györffi şi o parte din conducerea clubului au mers după el la Odorhei.

Secvenţă dintr-un Steagul Roşu-CFR Cluj, cu Balint Ferenc în centru imaginii. sursa: uh.ro

Echipa braşoveană juca în liga secundă, fiind antrenată de către Valentin Stănescu şi Nicolae Proca. Steagul a fost o echipă destul de puternică, câştigând Liga a 2-a şi reuşind promovarea, mai apoi redevenind o echipă de top şi în primul eşalon. Acesta a fost vârful carierei lui Bálint Ferenc.

6 noiembrie 1971. Balint în Steagul Roşu-Dinamo Bucureşti 3-1. Balint Ferenc a jucat patru sezoane la rând pentru "stegari" (1969-1973). În 1969/70, acesta a pus umărul la revenirea Braşovului în Liga 1, pentru ca în următoarele trei sezoane de "A", să îmbrace de 74 de ori tricoul galben-negru şi să marcheze cinci goluri.

„Eu nu am fost niciodată rezervă, nu puteam lipsi din acea echipă. Am fost iubit şi de către coechipieri, dar a mers şi jocul foarte bine.”

Bálint Ferenc, Steagul Roşu Braşov

Un meci de tenis cu piciorul la antrenament. Şerbănoiu (nr. 15), Drăgoi (dreapta) şi Balint (centru) simţind fotbalul cu un alt puls. sursa: uh.ro

Liga Secundă cu Odorhei şi ce a urmat

Echipa Textil Odorheiu Secuiesc a promovat în liga secundă în anul 1973, iar Bálint Ferenc a hotărât să revină acasă. „Am împlinit 29 de ani, şi mulţi m-au chemat acasă. Atunci Divizia B era foarte tare, chiar şi eu m-am gândit că mai pot să joc câţiva ani. Condiţia mea fizică a fost bună, pe plan naţional am fost primul la testul Cooper, nu am ştiut ce înseamnă oboseală.”

Echipa a pornit cât se poate de bine în liga secundă, generaţia mai bătrână din Odorhei își aminteşte cu siguranţă acea perioadă: în prima etapă, Textilul a bătut cu 2-1 pe Corvinul Hunedoara – la acel meci a debutat la nici 18 ani tânărul Szávuj Attila, cel care a dat primul gol, cel de-al doilea a fost înscris de László László. A urmat o victorie în deplasare la Cugir cu 1-0, apoi înfrângerea (0-1) de acasă cu Satu Mare.

La Arad echipa a condus cu 2-0, dar în ultimele şapte minute au primit trei goluri… Concurenţa a fost acerbă, în toamnă echipa din Odorhei aflându-se pe locul 10. A venit primăvara şi lucrurile nu s-au desfăşurat aşa cum cei de la Textil își doreau. „Penultima etapă am jucat în delpasare împotriva CFR-ului din Timişoara, apoi în ultima cu Lugoj acasă. Concurenţa fiind acerbă chiar şi cu un egal la Timişoara am fi scăpat de retrogradare, dar din păcate nu a fost să fie, am pierdut cu 2-1.”

Antrenorul şi descoperirile sale

Între timp s-a născut fiul său (în anii ’90, Bálint Ferenc jr. a jucat la Harghita Odorheiu Secuiesc şi la FC Budvar) astfel că nea Bálint s-a hotărât să continuie la Gheorgheni ca antrenor-jucător. Jocul a mers cât se poate de bine, au fost pe primul loc şi echipa a promovat în liga secundă, dar totuşi Bálint a fost îndepărtat. În acea perioada l-a descoperit pe Dezső László, care a jucat după aceea mulţi ani la Udvarhelyi Haladás (Progresul Odorhei), dar a murit în anii ’90 în circumstanţe tragice.

„Lacika (n.a. alintul pentru László) era un copil descurcăreţ, l-am chemat văzându-l jucând în grădină, a locuit chiar lângă terenul de fotbal. Băi, copile, nu vrei să joci fotbal? Atunci aveam nevoie de un libero, care să oprească conducătorul de joc, şi am văzut că roşcovanul e puternic şi tare. A venit. La antrenamente îl sfătuiam să-l ţină pe ‘Best’ (un jucător destul de bun pe nume Balázs) să nu-l lase să atingă mingea. Sfatul a fost ascultat şi executat cum trebuie, după aceea Lacika nu a mai ieşit din echipă. A venit şi la Odorhei, jucând aici ani buni”, îşi aminteşte Bálint Ferenc despre fostul său elev.

Balint Ferenc a păstrat frânturi din ziarele care amintesc despre promovarea echipei, cu el antrenor, din Liga a 3-a în liga secundă. sursa: uh.ro

A urmat experienţa de la Miercurea Ciuc, cu echipa Constructorul, în liga judeţeană. După un an a revenit acasă la Odorhei, renunţând parţial la fotbal pentru a intra în învăţământ, fiind cadru didactic de practică industrială şi tehnologie. Nu a putut şi nici nu a vrut să lase fotbalul deoparte, pentru că a fost chemat la Vlăhiţa: a devenit antrenorul echipei care în 1987 juca în Divizia Judeţeană. În al doilea an au reuşit să câştige campionatul neînvinşi şi au fost la un pas de a accede în Divizia C, în dauna Laminorului Roman, dar conducerea a decis astfel: „Lasă nea Feri nu ne trebuie Divizia C”, şi cu asta a fost rezolvată problema rămânerii în divizia inferioară.

„A venit schimbarea şi eu am revenit acasă. Am început să lucrez la Clubul Sportiv Şcolar, şi am fost antrenorul echipei de atunci – Harghita – de două ori între 1991-95 împreună cu Péter József. În general am jucat cu echipe din regiunea Moldova şi am avut o echipa foarte bună: Chiraţcu, Lăcătuş, Ábrahám, Lőrinczi András, Dusinszki, Kis Lajos, Veres László, cei doi Kovács, Csifó, portarul a fost Nemes (nu Nemeş – Áron), Gál Győző, ciucanul Ilyés Róbert (n.a. exact, este vorba despre fostul nr. 10 de pe „Silviu Ploeşteanu”). De multe ori nu am ştiut cum să alcătuiesc echipa, atât de mulţi jucători de valoare am avut la dispoziţie!”

„Nici până astăzi nu m-am obişnuit cu anii ăştia de pensie, mi-e dor de terenul de fotbal şi de condus antrenamente. Copiii zilelor noastre, însă, sunt răsfăţaţi, sunt copii de părinţi bogaţi, vorbesc la telefon în timpul antrenamentelor etc. Şi în acele momente devin foarte nervos.”

Bálint Ferenc

Hehe, nea Feri, alte vremuri, alte moravuri. Noroc cu fotbalul zilelor dvs. şi cu amintirile ce ni le-aţi lăsat. No, şi cu regretul lui Bálint Ferenc că fotbalul nu mai e ce-a fost cândva se încheie articolul preluat de pe www.uh.ro.

Noi, însă, mai continuăm puţin. Mai întâi, cu o fotografie înfăţişându-i pe cei doi buni prieteni, Gyorffy şi Balint.

Csaba Gyorffy şi Bálint Ferenc, prieteni buni atât pe teren cât şi în afară. sursa: arhivă Csaba Gyorffy

Nu în ultimul rând, aş dori să închei această aducere aminte despre fostul „stegar” Bálint Ferenc cu următorul detaliu interesant: din totalul celor cinci goluri înscrise de el în Divizia A (actuala Liga 1), pentru Steagul, trei au fost reușite în poarta echipei FC Argeș. În timp ce primele două goluri au contribuit la proporțiile scorului (un 3-0 în 1971 și un 3-1 în 1972), cel de-al treilea a însemnat obținerea unui punct în fieful echipei lui Trivale..

4 gânduri despre “Din Harghita până-n Steagu’

  1. Si din sacele pana-n steagu :))) trb sa adaptam imnu..neaprat..ptr aportul fanilor destul de numerosi de-a lungul anilor ..(inclusiv eu ) :))) glumesc

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s