Poate o să vă mire, dar victoria uluitoare a „stegarilor” a avut parte de relatări diferite în presa epocii. În vreme ce Radu Cosaşu, alias Belphegor, elogia în ziarul „Sportul” exuberanţa braşoveană printr-un editorial intitulat „Basmul de la Braşov”, acelaşi ziar „Sportul” găzduia şi analiza mai puţin plastică a lui Gheorghe Nertea, numită „Să nu uităm deficienţele!”. Înainte de a citi cele două articole, iată cronica meciului, aşa cum a fost redată prin telefon, imediat după finalul meciului, redacţiei ziarului „Sportul”.

„Patru minute de aur ale braşovenilor”

Braşov, 2 (prin telefon). Rar se poate vedea într-o partidă de o asemenea miză care urma să decidă calificarea în turul al doilea al Cupei U.E.F.A., ceea ce s-a văzut la Braşov în partida retur între Steagul roşu şi Beşiktaş! Jucătorii braşoveni au intrat pe teren hotărîţi să refacă handicapul. 86 de minute stegarii au luptat din răsputeri, au dominat autoritar, supunându-şi adversarul la o apărare disperată. Dar în tot acest răstimp ei nu au găsit cele mai bune soluţii pentru a perfora poarta apărată de Sabri. Dar în finalul meciului, cînd unii dintre cei aproximativ 10 000 de spectatori braşoveni se îndreptau dezamăgiţi spre ieşiri, iar cei cîteva de suporteri turci savurau succesul formaţiei lor, imprevizibilul s-a produs! A venit minutul 87 cînd Cadar a şutat cu sete de la 25 m, mingea a şters capul fundaşului Zekeria şi apoi s-a oprit sus, la vinclu, în poartă! 1-0. În acea clipă stadionului Tineretului a erupt ca un vulcan! Dar încă nimeni nu putea bănui ce surprize mai rezervă ultimele 100 de secunde… Nu a trecut decât un minut şi Şerbănoiu, a expediat puternic balonul, din interiorul careului, şi acesta s-a oprit pentru a doua oară în poarta lui Sabri. Era 2-0, în min. 88, şi parcă nimănui nu-i venea să creadă că, într-adevăr, Steagul egalase scorul general şi toată lumea aştepta cu sufletul la gură, eventualele prelungiri. Mai erau câteva secunde de joc, arbitrul Tchokov îşi controla cronometrul cînd Iambor a fost faultat de Luttu. Tot el a executat rapid lovitura liberă, apărătorii lui Beşiktaş au ezitat să intervină şi Şerbănoiu a profitat reluînd din apropiere în plasă, înscriind „golul de aur” care a asigurat scorul de 3-0 şi calificarea echipei Steagu roşu în turul al doilea al Cupei U.E.F.A.

A condus foarte bine brigada de arbitri din Bulgaria, avîndu-l la centru pe Mîtko Tchokov, ajutat la linie de Bogdan Ducev şi Ntoian Topov, următoarele formaţii:

STEAGUL ROŞU: Adamache – Hîrlab, Naghi, Mihăilescu, Mateescu – Şerbănoiu, Cadar, Ghergheli – Papuc (min. 57 Iambor), Pescaru, Gyorfi.

BEŞIKTAŞ: Sabri – Ahmed, Niko, Lutfu, Zekeria – Vedat, Miliei (min. 28 Sanli), Kahraman – Sinan, Tezgean, Turul (min. 80 Mesut).

Gheorghe NERTEA

Sub influenţa euforiei generată de primele două goluri şi a nebuniei de pe stadion, cronicarul l-a confundat pe Pescaru cu Iambor, în filmarea meciului putându-se vedea clar că Pescaru e cel care este faultat în două rânduri şi că centrarea a fost executată de Gyorffy. Dar, aşa cum ziceam, punem aceste scăpări pe seama freneziei din final.

„Să nu uităm deficienţele!”

Miercuri seară, după meciul Steagul roşu – Beşiktaş, suporterii braşoveni trăiau în continuare marea bucurie a calificării.

Performanţa braşovenilor se adaugă acelui 4-3 de la Bucureşti într-un meci disputat cu ani în urmă, cînd în ultimele 5 minute, Steagul roşu, condusă cu 3-1 de Rapid, a înscris prin Fusulan trei goluri, finalul partidei încheindu-se cu o victorie nesperată a echipei în care juca şi Nicolae Proca, actualul antrenor al băieţilor care, miercuri, au izbutit ceea ce nimeni nu mai credea! Victoria jucătorilor braşoveni, chiar dacă s-a realizat în ceasul al 12-lea, este pe deplin meritată, toţi, fără excepţie, făcînd eforturi deosebite, dăruindu-se într-un mod exemplar culorilor clubului, abordînd partida cu o abnegaţie fără rezerve.

Şi dacă succesul calificării a venit atît de tîrziu, dar a venit, aceasta se datoreşte şi unor erori tactice comise în cele 86 de minute; dar considerăm că totul s-a întîmplat din cauza mizei jocului, stării de nervozitate a jucătorilor braşoveni. Au fost momente în care şi Gyorfi a uitat că joacă extremă stîngă, trecînd pe centru, înghesuind astfel jocul şi dînd posibilitatea fundaşilor lui Beşiktaş să se grupeze în preajma careului şi să anihileze încercările de pătrundere ale stegarilor. N-am fi crezut că un jucător cu atîta experienţă şi îndelungată activitate la clubul braşovean, cum este Pescaru să devină atît de irascibil, atît pe teren cît şi la pauză, situaţie care a amplificat starea de nervozitate a tuturor echipierilor.

Apreciind meritele jucătorilor braşoveni nu putem uita greşelile tactice săvârşite care, sperăm, vor fi remediate pe parcurs, în aşa fel încît în turul al doilea al competiţiei echipa braşoveană să abordeze întîlnirea cu un potenţial mai ridicat. Mai cu seamă că următorul adversar va fi – probabil – şi mai puternic decît cel din primul tur.

Gheorghe NERTEA

„Basmul de la Braşov”

… La urma urmei, de ce n-am fi meritat acest basm transmis de la Braşov, nostim ca o glumă bună, patetic ca o poveste de pe vremuri, cu un „The end” pe care nu ar îndrăzni să-l scrie nici un scenarist din lume, de teamă să nu fie socotit prea schematic şi idilic? Doar pe vremea cînd jucam fotbal cu nasturi, singur, şi transmiteam simultan cu voce tare, nu în cap, Venus – Ripensia şi Rapid – Ferencvaros, mai găsisem un asemenea final aranjat, cu ochi şi cu sprâncene: trei goluri în ultimele cinci minute, acele trei goluri care îţi asigură calificarea. De ce nu am merita şi noi, oameni mari şi încruntaţi la orice poveste cu cai verzi pe pereţi, veghind cu mîna pe halebardă la paza atîtor noţiuni severe, ca jocul în viteză pe spaţii mici, tehnică în regim de viteză, pasă decisivă şi altele, de ce nu am înghiţi şi noi o pastilă năzdrăvană, care să ne facă să izbucnim în rîs de plăcere şi simultan să ne dea şi nouă lacrimi de emoţie pentru glasul de pe altă al lui Proca, la sfârşitul poveştii? Meritam o asemenea lecţie de copilările şi suprarealism. Meritam o asemenea drastică şi veselă atenţionare că viaţa – inclusiv în fotbal – nu se desfăşoară numai ca în cărţile pesimiste şi rele. Există nervi, desigur, dar mai există şi zâmbete, şi happy-end, să nu fim toată ziua unilaterali, ca atunci, cum-necum vine şi câte un basm ca acesta de la Braşov, care te sileşte să rîzi de tine însuţi. Şi nu se poate să nu surîzi! 85 de minute, centrări, centrări, centrări din care ştim cu toţii ce iese. Driblinguri încolăcite în opt din care nu rămâne decît gaura covrigului. 85 de minute ştiute şi cunoscute, din atâtea filme ale genului. 85 de minute scrise ca la cartea cea mai neagră şi ştiinţifică a jocului. Ce mai puteai spune? Ţopescu se amuza că antrenorul turc striga de pe tuşă de parcă ar fi fost finala Campionatului Mondial. Eu am trecut la enumerarea succeselor din viaţa lui Beşiktaş din 1903 încoace, asta ca să ştim cum stăm şi ce bătaie luăm. După aceea prin minutul 60 am trecut la resemnare şi, ca şi Ţopescu, ne-am încredinţat întâmplării, cui alta? ca basmul să fie basm. Şi cînd am atins penultima treaptă, un, doi, trei, am încălecat pe-o şa, s-a înscris din trei centrări în cinci minute, o situaţie care se ştie, din 999 de cazuri că nu se mai întoarce pe dos. Antrenorul turc a amuţit. Ţopescu a atins acutele finalei handbalistice de la Paris. Şerbănoiu atinsese delirul lui Gerd Muller în finala cu Cruyff. Proca nu mai avea puterea să vorbească. Iar noi, noi sărutam pereţii ca pe Cupa Jules Rimet. Puteţi să nu râdeţi, preacinstite şi prea severe feţe? Ooo, da! Toate acestea nu se petrec în fiecare zi. Ei, şi? „Rezultatul este definitiv” cum se zice la Ploieşti.