Am fost la Muzeul Olimpia – ce mi-a plăcut și ce m-a dezamăgit puțin

Biletul la Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan costă 10 lei pentru un adult (diverse reduceri pentru alte categorii) și îți permite să parcurgi istoria sportului brașovean de pe la anii 1800 până la căderea regimului comunist.

Am fost într-o extrem de călduroasă zi de joi, iar spațiul bine ventilat și exponatele m-au făcut să petrec aproape două ore prin muzeu.

Cea mai fascinantă parte a expoziției mi s-a părut a fi cea dedicată perioadei de început a sporturilor în această zonă – cu multe exponate originale extrem de vechi, textul succint complementându-le pentru a explica tranziția de la aspectul utilitar al mișcării în aer liber sau săli de gimnastică, la cel de recreere și divertisement.

textul și exponatele sunt completate cu proiecții video care înfățișează concursuri de călărie pe stadionul Olimpia de sub Tâmpa sau exerciții de schi în Poiană și Predeal.
panoul dedicat scrimei are și o componentă interactivă, vizitatorii putând admira o videogramă cu lupta dintre doi sportivi, printr-o fereastră care simulează masca de scrimă

Ca pasionat de istoria fotbalului, am găsit prezentarea acestui sport în cadrul muzeului oarecum incompletă. Lipsește, momentan, orice referire la Brașovia, una din primele echipe brașovene de fotbal înființate după Primul Război Mondial, semifinalistă națională în 1925, din eforturile căreia s-a construit primul stadion de fotbal al Brașovului, în parcul central.

Panoul dedicat istoriei fotbalului brașovean de la începuturile sale și prin perioada interbelică este destul de sărac. M-a surprins lipsa acestei fotografii cu echipa de fotbal a școlilor române de la 1913, pentru a ilustra anii premergători Primului Război Mondial. Totodată, textul care descrie cele două meciuri jucate de elevii români în mai 1913 este puțin inexact: comercialiștii și gimnaziștii, sub conducerea profesorului Ioan Baciu, au format două echipe, a I-a și a II-a, amândouă având jucători de la ambele școli, care astăzi sunt Colegiul Național Andrei Bârseanu și Colegiul Național Andrei Șaguna. Cele trei trofee aparțin altor sporturi.
Vorbind de mici inexactități, și mențiunea despre primul campionat național de hochei din România, din secția dedicată sporturilor de iarnă, plasează eronat desfășurarea competiției pe patinoarul de la Olimpia. Meciurile de hochei din ianuarie 1924 s-au jucat pe fostul stadion din parcul central, amenajat de Brașovia.
grație arhivei digitale Arcanum am reușit să mai identific în ultimul an câteva fotografii inedite despre fotbalul brașovean – cu o echipă de la 1911, alte din 1922, de la un meci Brașovia – CFR Cluj care a inaugurat fostul stadion din parc, sau o poză de grup cu jucătorii echipelor Colțea și Wiener AC, din 1928. Loc pe panouri ar fi.

De asemenea, din sala dedicată marilor sportivi născuți sub Tâmpa lipsește Iuliu Bodola, atacantul Naționalei României în perioada interbelică, care până în 1997 a deținut cu cele 31 de goluri ale sale recordul de reușite pentru România, fiind depășit doar de Hagi și Mutu.

Sala dedicată marilor sportivi brașoveni are câteva absențe notabile: Iuliu Bodola – golgeterul României în perioada interbelică, Ovidiu Puiu – cvadruplu campion național la motocross în perioada comunistă sau Ludovic Balint – multiplu campion național la raliu în anii 1970-1980 – ca să numesc numai doi dintre remarcabilii motocicliști și șoferi brașoveni din acea epocă.

Probabil că toate aceste nume vor beneficia de atenția cuvenită în viitoare expoziții temporare, deși cred că menționarea lor în expoziția generală ar fi fost necesară. Mă gândesc ca și spațiul a constituit o provocare.

Ce pot vedea stegarii?

Fanii galben-negrilor pot admira o vitrină dedicată cele mai iubite echipe brașovene în sala marilor sportivi, ea fiind legată de Marius Lăcătuș. Cele mai impresionate exponate din istoria stegară sunt fanioanele cu AEK Atena și Fenerbahçe, primite în cadrul Cupei Balcanice din 1961, trofeul primit din partea turcilor cu ocazia meciului tur de la Ankara (a nu se confunda cu trofeul Balcanic în sine, ridicat în noiembrie acel an), și o cupă din 1945, când echipa se numea Uzinele Astra Brașov și a concurat la mai multe sporturi cu trei echipe bucureștene, câștigând meciul de fotbal cu selecționata acestora.

Din păcate, trebuie să remarc și aici o inacuratețe: scorul meciului tur dintre Espanyol Barcelona și Steagul Roșu Brașov, din ianuarie 1966, a fost 3-1 pentru spanioli, nu 3-2. Dacă stegarii ar fi pierdut la numai un gol, atunci victoria de la Brașov cu 4-2 din retur ar fi asigurat calificarea în sferturile Cupei Orașelor Târguri – actuala Europa League.

Strict la nivel de gust, lângă meciul Steagul – Beșiktaș din 1974 aș fi preferat un video cu rezumatul meciului România – URSS de la Cupa Mondială din 1990, în care Lăcătuș a marcat o dublă, în loc de penalty-urile din Steaua București – FC Barcelona. Momentul Italia 90 transcende simpatiile pentru un club sau altul. Mă gândesc că meciul cu URSS depășea perioada comunistă, motiv pentru care, în final, s-a făcut alegerea pentru finala Cupei Campionilor Europeni din 1986.

asemenea proiecțiilor pe ecrane mai mari din celelalte perioade istorice, mi-ar fi plăcut să văd mai multe imagini de arhivă ale stegarilor pe un ecran similar ca dimensiune.

Merită să vizitați Muzeul Olimpia?

110%. Observațiile făcute mai sus nu sunt menite să vă descurajeze. Staff-ul care s-a ocupat cu amenajarea acestui muzeu a depus o muncă titanică colecționând și restaurând artefactele, volumul de muncă și de informație a fost imens, iar impreciziile notate sunt ușor de ajustat. Sunt convins că cel mai tânăr muzeu din România ne va oferi și mai multe atracții în viitor.

Cel mai important, după cele aproape două ore petrecute prin muzeu, veți ieși dornici de o drumeție, de a bate o minge, de a face ceva mișcare. Dacă doamne în rochii și domni la costum puteau străbate crestele înzăpezite pe schiuri, parcă o tură măcar până pe Tâmpa pare floare la ureche.