Cu un lot și mai subțiat față de sezonul precedent (au plecat Șerbănoiu, Gergely, Mateescu), Steagul Roșu ataca primul sezon de divizia B cu visul unei reîntoarceri rapide în primul eșalon fotbalistic.
Dar deja primul meci avea să ne aducă cu picioarele pe pământ. Cedăm cu 2-0 în fața lui Dinamo Slatina, care îl avea în rândurile ei pe Țarălungă.
Nici continuarea nu a fost prea fericită, 2-2 acasă cu Nitramonia, apoi un 1-0 chinuit (tot acasă) ci Chimia Tr. Măgurele, apoi 0-2 cu Electroputere la Craiova, pentru ca în etapa a cincea să primim vizita rivalilor concitadini de la Tractorul. Interes deosebit, stadion umplut până la refuz. Rezultatul? Tot un 2-2, fiind egalați în minutul 89 de Gherghe (care avea să ajungă stegar peste un an) la o gravă greșeală a nebunaticului portar Szalad. De altfel acest talentat goalkeeper Ioșka s-a transferat peste câteva luni la Nitramonia Făgăraș, unde a apărat vreo 6-7 ani. Dar la acel meci cu Tractorul, după golul cu pricina tot stadionul a început să-l huiduie, la care el a recurs la un gest a’ la Andone, arâtându-le suporterilor bărbăția.
Atașez articolele din ziarul Sportul respectiv Drum Nou cu privire la această partidă, de unde veți putea afla că pe banca Steagului Roșu a stat tot N. Proca, iar tractoriștii erau antrenați de Alex. Meszaros. dacă cineva are dubii în ceea ce privește data disputării meciului, poate consulta partea de jos a paginii din ziarul Sportul, rubrica Loto-Pronosport. Prefer să înlocuiesc fraza anterioară, scrisă parcă prea la cald, cu o scandare a galeriei din acea ediție de campionat: ”Proca și echipa sa….va intra din nou în A”.
După acest meci Steagul Roșu ocpua un dezastruos loc 14-15 în clasament cu 4 puncte după 5 etape.
Apoi echipa și-a mai revenit, obținând 4 victorii consecutive. Sfârșitul turului îi găsește pe stegari pe locul 4 în clasament.
În stagiul de pregătire din februarie 1976, stegarii priveau cu optimism returul, în ziarul Sportul fiind publicat un articol cu titlul ” Steagul Roșu își propune revenirea în divizia A”, dar antrenorul Nicolae Proca este pe cât de optimist, pe atât de obiectiv, spunând că va fi o luptă în 3, Progresul, CS Târgoviște și Steagul Roșu.
În final Progresul s-a dovedit cea mai bună, cu câteva etape înainte de încheierea campionatului spulberându-ne orice șansă după acel 3-1 din Parcul cu platani.
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
in primul rand felicitari pentru remember. in al doilea rand cred ca rc brasov va evita retrogradarea
Frumos remember. As completa cu cateva amanunte interesante:
1. Nu stiu daca a mai fost un caz asemanator in lume cand o echipa de prima liga retrogradeaza cu golaveraj pozitiv si in acelasi timp cea mai buna aparare.
2. Si totusi parasirea primei scene apare cat se poate de fireasca daca ne gandim ca, intr-un asingur an, Steagul Rosu a pierdut jucatori atat de multi si valorosi, incat numai cu acestia ar fi putut sa alcatuiasca o echipa cu care sa mearga la titlu : PURCARU (ADAMACHE) – ANGHELINI, JENEI, M.OLTEANU, MATEESCU (RUSU) – SERBANOIU, CIUGARIN,GERGELY – ANGHEL, FLORESCU,RADU.
Presa vremii sublinia faptul ca in orasul de la poalele Tampei nu exista o unificare a fortelor pe plan fotbalistic, fiecare institutie importanta vrand sa aiba echipa ei (parca se repeta istoria), ca la la Brasov studentii sunt si fotbalisti si nu invers cum se intampla in celelalte centre universitare.
In primul an in „B” intradevar cum zicea si sasu67, NICOLAE PROCA a fost antrenorul echipei. In acel an a avut probleme medicale , poate ca a lipsit de la cateva partide dar oficial el era antrenorul principal. In urmatoarea editie de campionat pleaca la Targoviste unde reuseste promovarea in dauna fostei echipe. (acel rusinos 0-7, care a fost pus pe seama lui Adamache.)
Dintre cei pe care i-ai enumerat, Jenei s-a retras după turul 1974-1975 pe motiv că nu prea mai era utilizat (avea totuşi 35 de ani împliniţi), iar Rusu (30 de ani) nu ştiu să se fi dus la altă echipă. Adamache s-a transferat pentru acel sezon 1975-1976 la Metrom, echipă pe care Steagu a învins-o cu 1-0 atât în tur, cât şi în retur, goluri Gyorffy respectiv Papuc. Dacă Proca ar fi plecat după retrogradare, în mod sigur Sterică ar fi rămas la galben-negri. Se cunoaşte relaţia nu tocmai caldă existentă între cei doi în decursul ediţiei de campionat 1974-1975, când Adamache a fost scos temporar din lot pe motiv de indisciplină sportivă şi înlocuit cu debutantul Gicu Clipa.
In sezonul 1975-76 au mai jucat, pentru o perioada de timp si Jenei si Adamache. Nu stiu exact, chiar pana la sfarsitul turului. Verificati mai bine. Cu tot respectul…
Bună ziua…sunteți cumva Mihail Marian (Cuchi), cel care a evoluat în sezonul 1975-1976 pentru Steagul roșu? Dacă da, sunteți amabil să-mi dați o adresă de email sau un nr. de telefon?