În meciuri de genul acesta, în care realizezi, încet dar sigur, că lumea e rea cu tine şi ai tăi, se vede caracterul unui om. Eu am un caracter slab. La 2-2 l-am arătat din plin gratulându-i pe suporterii vizitatori cu fel şi fel de ironii şi vorbe nelalocul lor. Desigur, e prea puţin probabil ca în vulcanul de duminică seară ei să mă fi auzit. Dar gestul în sine, care dă apă la moară celor ce văd fotbalul un „sport de gentlemeni practicat de huligani”, rămâne. Singura vină a oaspeţilor din tribună era că au aceleaşi culori cu cei care pe teren erau vădit împinşi de arbitru. Însă nu fanii l-au îmbunat pe arbitru să vadă lucruri doar de el închipuite. Aşa că, mea culpa.

Prefer însă să păstrez în memorie după meciul de duminică seară atmosfera frumoasă de pe stadion, splendidul devotament arătat de fotbaliştii noştri şi cele trei instantanee de mai jos.

Mă îndoiesc însă că cei din conducerea clubului vor înţelege ceva din ele.