Pas în doi | Prima Parte

La sfârşitul antrenamentului, antrenorul ne spune în vestiar: „diseară vă aştept pe toţi la meci, joacă Steagu’ şi Forex în Cupă”. Şi ăsta a fost începutul. Era 7 septembrie 2005 şi primul duel dintre echipa galben-neagră şi cea alb-verde îşi numără orele până la începere.

„Stegarii” bat cu 3-2 pe terenul „pădurarilor” şi se califică mai departe. A fost, poate, cel mai liniştit „derby braşovean” din istorie. Era o atmosferă de amiciţie în tribune, nimeni preconizând vreun alt rezultat decât victoria „stegarilor”. Viitoarele şase dueluri dintre echipa din Tractorul şi cea din Bartolomeu s-au dat însă la baionetă, fie că a fost vorba de promovarea în Liga 1 sau, pur şi simplu, de orgoliu. Cum s-a reflectat „derby-ul braşovean” în presa vremii? Ei bine, asta vom vedea în cele ce urmează, dar mai întâi câteva cuvinte despre situaţia celor două rivale înainte de primul lor meci direct.

DRUMUL SPRE ABIS

Arman Karamyan marcând în singura victorie din returul 2004/05 a "stegarilor", 3-1 pe terenul Craiovei.

FC Braşov tocmai retrogradase în Divizia B la finalul campionatului 2004-2005, după un retur în care nu reuşise să câştige nici un meci pe propriu teren (!). Mai mult, la finalul sezonului „stegarii” sunt părăsiţi de o mulţime de jucători de bază, Balint, Surdu sau Miclăuş, însă rămân veteranii Bodea, Șandor, Isăilă sau Dossey. Obiectivul fixat de către conducerea clubului pentru sezonul următor este promovarea.

DRUMUL SPRE ÎNALTA SOCIETATE

Forex Braşov luase fiinţă în anul 2002 (3 octombrie mai exact), atunci când omul de afaceri Nicolae Ţucunel a cumpărat şi modernizat baza sportivă din Tractorul. La nici un an după înfiinţare, echipa de fotbal a clubului Forex, antrenată de fostul „stegar” Eugen Moldovan, fuzionează cu câştigătoarea Diviziei D (Judeţ) din Covasna, fapt ce îi conferă dreptul de a participa la viitoarea ediţie a Diviziei C. Din păcate, Divizia C a reprezentat o competiţie mult prea dură pentru nou-înfiinţatul club, astfel că la finalul sezonului 2003/04, Forex retrogradează. DAR! O nouă fuziune prin absorbţie este realizată de club, de această dată cu cei de la Romradiatoare Braşov, fapt ce le permite „pădurarilor” să evolueze şi anul următor în liga a treia. Reorganizaţi la nivel de conducere tehnică, fiind acum antrenaţi de fostul mare „stegar” Adi Hârlab, Forex-ul reuşeşte în 2005 promovarea în Divizia B. Cealaltă echipă braşoveană, FC Braşov, îi aştepta pentru a stabili cine este vioara întâi a oraşului.

Fotografie de grup a "pădurarilor" înainte de debutul în Divizia B. Se regăsesc aici câţiva foşti "stegari, cum ar fi Florin Stângă (rândul de sus, al doilea de la stânga la dreapta), Ioan Coman (rândul de sus, primul din dreapta), Florin Anghel (rândul din mijloc, al patrulea de la stânga la dreapta), antrenorul Adrian Hârlab (rândul de mijloc, al treila de la dreapta la stângă) şi Iuliu Paris Andraşi (rândul de jos, al doilea de la dreapta la stânga). Patronul Forexului, Nicolae Ţucunel, este tipul cu părul cărunt de lângă Adi Hârlab.

Prima „ciocnire” în campionat

După înfruntarea din Cupa României, ambele echipe se pregăteau pentru lupta din tranşeele ligii secunde. În vreme ce „stegarii” erau setaţi pe realizarea promovării din primul sezon, „pădurarii” sperau doar să facă o figură onorabilă şi să nu plece prea repede în eşalonul al treilea.

Ambele echipe au parte de un start de sezon dezastruos, pierzând meciurile inaugurale. Ceahlăul Piatra-Neamţ s-a impus în scurt timp ca favorită a seriei, măturând totul în cale şi campând linişită pe primul loc. Astfel, duelul pentru locul doi, cel care ducea la barajul de promovare, urma să se dea între FC Braşov şi… Forex. Forţa „outsiderului” coraborată cu ieşirile în decor „stegare” au făcut ca în noiembrie, pe stadionul „Tractorul”, Forex şi FC Braşov să se înfrunte într-un meci decisiv pentru locul de baraj.

Trăiesc emoţiile încleştării în fiecare dimineaţă. Aştept cu nerăbdare momentul jocului. Noi, ca şi FC Braşov, reprezentăm acest oraş şi dorim să avem o comportare care să ne facă cinste. La FC Forex toţi jucătorii sunt braşoveni, pe când la FC Braşov sunt mai mulţi «stranieri».

Nicolae Ţucunel, patron Forex, Transilvania Expres, nr. 3733, 18 nov. 2005

Într-adevăr, lotul Forexului era format preponderent din jucători locali, în vreme ce FC Braşov efectuase o mulţime de transferuri, aducând jucători din toate cele patru zări pentru atingerea obiectivului imediat: promovarea.

În oraş era atmosferă de meci de mare. De la partida din toamnă, din Cupă, s-au schimbat cu 180 de grade datele problemei. Acum, Forexul prinsese un excelent culoar de afirmare, iar FC Braşov se afla pe acest culoar, în calea „pădurarilor”, niciuna dintre echipe fiind dispusă să facă vreo concesie în favoarea celeilalte. Mai mult, ascensiunea rapidă Forexului şi valul de simpatie cu care s-a înconjurat această echipă, atât din partea presei cât şi din partea braşovenilor, îi făcea pe „pădurari” să se-ntrebe ce-ar fi dacă ar fi ei echipa numărul 1 a oraşului? La urma urmei, ei erau „the new best thing” în vreme ce „stegarii”, deşi ţineau aproape în lupta pentru promovare, jucau cu tribunele mai mult goale.

Galben-negru versus Alb-verde

Oricum ar fi, în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2005, la orele 11, 3000 de spectatori au umplut stadionul „Tractorul” pentru a vedea pe viu care-i starea de fapt a fotbalului braşovean. Este FC Braşov o fantomă a marii echipe ce era odată şi Forex va fi noul port-drapel al oraşului? Sau va reuşi Steagu’ să învie din propria cenuşă? Atâtea întrebări a căror răspunsuri urmau a fi date în următoarele 90 de minute. Pe un vânt şi o ninsoare viscolită, meciul începe cu „stegarii” marcând primii prin Ciprian Prodan, cap din şase metri în minutul 7. În minutul 23, „pădurarul” Apostol face 1-1 după ce apărarea „stegară” bâlbâie o minge în careu spre bucuria alb-verzilor. Forex-ul prinde tot mai mult curaj şi este aproape de a întoarce scorul încă din prima repriză, însă Florin Anghel (fost-stegar) se pierde în duelul unu la unu cu regretatul Dossey, permiţându-i celui din urmă să reţină mingea. Tot „pădurarilor” le aparţine şi următoarea mare ocazie, Apostol trimiţând spre poartă un şut, respins însă de pe linie de către Vasile Tatarciuc. Finalul primei reprize le-ar fi putut aparţine „stegarilor” dacă Vasiliu reuşea finalizarea după ce croşetase doi apărători alb-verzi. După pauză, tot „pădurarii” se arată mai incisivi, însă Dossey reuşeşte să reţină şutul lui Popa. În minutul 73, Florin Anghel face rost de o minge undeva la 20 de metri de poarta lui Dossey şi expediază un şut care trece peste portarul „stegar” şi intră sub transversală, direct în poartă. În vreme ce „pădurarii” sunt în extaz pentru avantajul ce tocmai l-au obţinut, în tribune reacţiile sunt împărţite, braşovenii neştiind, practic, ce să facă, pentru cine să se bucure. Nemaiîntâlnindu-se până acum cu această

Duel aerian în Forex - FC Braşvo 3-2. sursa: ultrasport.ro

situaţie. După gol, „pădurarii” se retrag iar „stegarii” atacă măcar pentru a reuşi golul de 2 la 2. În minutul 88 reuşesc să obţină un penalty după ce Marian Cristescu este faultat în careu. Ciprian Prodan, cel care deschisese scorul, îşi ia inima în dinţi şi printre fulgii de zăpadă trage pentru 2-2 în minutul 89. Jumătate din stadion exultă, iar meciul pare a se încheia remiză. De la marginea se arată trei minute de prelungiri. Un atac steril al „pădurarilor” este transformat în asediu în urma faultului inutil făcut de Poverlovici undeva în marginea terenului. Ambele echipe sunt comasate în careul de 16 metri „stegar”. Manea centrează adânc în careu, iar Marşavela loveşte mingea cu capul trimiţând-o în plasa lui Dossey. Caruselul agoniei şi extazului fusese suprasolicitat în acele ultime minute din meci, găsindu-i însă pe „pădurari” pe linia fericirii în vreme ce „stegarii” se prăbuşeau pe gazonul îngheţat.

Oferise oare aceste 90 de minute răspunsurile mult căutate înainte de meci de către braşoveni? Nu, din contră, se năştea acum o întrebare şi mai fundamentală: chiar aşa să fie oare? Steagu’ jos şi Forex în linia întâi?

S-a dovedit că Forex este cea mai bună formaţie din Braşov. Fiecare jucator care este din oraş aduce spectatori la meci. La FC Braşov, pentru cine să vină lumea la stadion?

Adrian Hârlab, antrenor Forex, fostă legendă a FC Braşov, TEx, nr. 3735, 21 nov. 2005

Dacă ar fi să judecăm strict obiectiv, lăsând orice sentiment deoparte, nu lipsite de adevăr cuvintele din finalul meciului ale domnului Adrian Hârlab. O echipă formată în mare parte din localnici era pe calea de a da marea lovitură, promovarea în Divizia A, în vreme ce echipa oraşului se afla parcă în conflict cu toată lumea: proprii suporteri, fostele glorii şi, nu în ultimul rând, ea însăşi.

Care pe care?

27 mai 2006. Trecuseră şase luni de la thriller-ul din cartierul Tractorul, iar cele două echipe au mers cap la cap în retur, totul urmând să se decidă pe terenul „stegarilor”, în penultima etapă a sezonului.

Ecuaţia, şi de o parte şi de alta, era foarte simplă: dacă bat, „stegarii” au locul de baraj asigurat, indiferent de rezultatul ultimei etape. „Pădurarilor”, în schimb, le ajunge şi un egal, dat fiind că în ultima etapă joacă acasă cu Precizia Săcele. Oraşul fierbe în aşteptarea confruntării de pe „Silviu Ploeşteanu”. La orele 11, arbitrul fluieră şi meciul începe. Plouă din ce în ce mai tare însă fularul pus pe cap îmi creează iluzia că sunt imun stropilor de ploaie. E 0-0 şi „pădurarii” sunt cei care par mai aproape de a marca, însă faţa portarului Posteucă se opune unui gol care ar fi îngropat cu totul moralul şi sansele galben-negre. Măcinaţi de presiunea golului pe care sunt obligaţi să-l înscrie, „stegarii” joacă un fotbal disperat, respingerea mingilor fiind o îndeletnicire relaxantă pentru linia de apărători a Forexului. Ploaia se opreşte. 0 la 0. În ultima etapă, „stegarii” bat cu 4-2 la Portul Constanţa şi speră la o minune din partea Preciziei pe „Tractorul”. Minunea schiţează doar un zâmbet atunci când roş-negrii deschid scorul în faţa tribunelor înmărmurite ale „pădurarilor”, însă aceeaşi minune se evaporă repede sub vijelia celor patru goluri care asigurau Forexului locul la baraj.

Regret că, prin rezultatele şi comportarea noastră, am creat multe invidii în oraş”

Adrian Hârlab, antrenor Forex, TEX, nr. 3894, 2 iunie 2006, înainte de meciul cu Precizia

Cine este adevărata echipă a Braşovului se întreba toată lumea? Forex sau FC Braşov? Personal, mi s-a părut o blasfemie această întrebare. E drept, Forex reprezenta cu adevărat prototipul unei „echipe a oraşului”, cu jucători locali, staff local, la naiba, până şi verdele de pe tricourile lor amintea de Tâmpa. Însă Steagu’, lăsând deoparte performanţele sale fotbalistice de-a lungul anilor, nu mai avusese niciodată această aparenţă de echipă străină printre ai ei. Iar situaţia era cu atât mai dramatică, cu cât nici „stegarii” nu duceau lipsă de legiunea lor de localnici, cum ar fi Poverlovici, Isăilă, Tatarciuc, Pintea sau Vasiliu, însă se crease acea emulaţie în jurul Forexului, cum că ei ar fi într-adevăr o echipă din popor, care reuşise să pună la respect marele Steagu’, iar lumea, oameni simpli sau presă locală, savura din plin această aventură. Însă uşurinţa cu care unii au întors spatele Steagului în ora sa de suferinţe, pentru a gusta din cupa succesului alături de Forex am considerat-o atunci, şi o consider şi acum, o blasfemie. Nu vreau să se creadă că mă duc în extreme sau că fac un caz din treaba asta, însă, la sfârşitul zilei, e pur şi simplu vorba de principii şi loialitate. Atât, nimic mai mult!

La barajul din Capitală, de pe fostul stadion Naţional, Forex învinge pe FC Bihor cu 2-0 şi urma să joace meciul decisiv contra Unirii Urziceni. Era marea şansă a lui Adi Hârlab de a le demonstra celor din conducerea Steagului că au greşit atunci când l-au văzut ca pe un simplu „secund”, „manta de vremea rea”, şi nimic mai mult. Dar „pădurarii” pierd cu 0-1 meciul cu echipa din Bărăgan şi se văd nevoiţi a mai aştepta, la fel ca şi „stegarii”, cel puţin încă un an pentru a ajunge în elită.

Curiozităţi şi alte chestii interesante

9 jucători care în trecut au evoluat şi făcut carieră pentru Steagu’, au jucat în sezonul între 2003 şi 2005 pentru Forex Braşov. Aceştia sunt: Iuliu Andraşi, Ionuţ Cazangiu, Cristi Vasc, Ioan Gnadt, Ioan Coman, Ionuţ Vasiliu, Florin Stângă, Florin Anghel, Gabriel Kacjsa. Dintre aceştia, doar doi, Florin Stângă şi Florin Anghel, fiind pe teren la meciul din noiembrie 2005, în vreme ce Gabi Kajcsa a fost rezervă de portar, iar Ioan Coman accidentat. Andraşi II, Cazangiu, Vasc şi Gnadt s-au retras între timp, Ionuţ Vasiliu a revenit la FC Braşov. În prezent, Florin Stângă joacă pentru Steagu’.

La meciul din mai 2006, Tribuna a Doua a stadionului „Silviu Ploeşteanu” a fost înţesată de susţinători ai Forexului. La finalul meciului, aceştia au încercat să schiţeze o sărbătoare, însă au fost repede potoliţi de suporterii „stegari”.

Intervievat cu privire la rivalitatea dintre cele două echipe, Marius Lăcătuş se întreba, mai mult sau mai puţin retoric, cum de echipele braşovene se bat la baionetă unele cu altele, în vreme ce în Moldova, Ceahlăul Piatra Neamţ, aproape promovată în Liga I, avea totul aranjat pentru vizite fără surprize.

În pauza de iarnă, primarului oraşului Braşov, Gheorghe Scripcaru, declara următoarele cu privire la şansele de promovare ale Steagului.

Eu pot să fac pariu acum cu voi, ziariştii, că echipa va ajunge în prima ligă. Sunt sigur 51%.”

Gheorghe Scripcaru, primar Braşov, TEx, nr. 3782, ianuarie 2006

Mda, pline de înţelepciune vorbele edilului şef al urbei de sub Tâmpa. Dânsul credea, probabil, că fotbalul e precum politica, unde ai nevoie 50+1.

Poate că la nivelul suporterilor nu se putea vorbi despre cine ştie ce rivalitate. La urma urmei, nişte trompetişti plătiţi să „facă atmosferă”  nu se puteau compara niciodată cu cei care au plâns şi râs alături de Steagu’. La nivelul jucătorilor, însă, era altă pâine de mâncat. Codruţ Catană, unul dintre cei mai buni jucători ai Forexului din acea perioadă, făcuse junioratul la… FC Braşov. Însă odată cu începerea sezonului 2005/06, acesta a fost uitat în tribună, antrenorul Gigi Mulţescu aducând la echipă proprii săi jucători. Astfel, Catană a fost împrumutat la Forex pentru an, iar odată cu intrarea în ultimele 6 luni de contract, era aştept la sediul FC Braşov pentru a semna cu „stegarii”. Însă, acesta declara în săptămânalul UltraSport că nici nu se gândeşte să semneze pentru galben-negri. Motivul?

Sincer, conducerea de la FC Braşov, fiindcă e neserioasă, iar interesele personale ale celor de acolo sunt mai presus de cele sportive!”

Codruţ Catană, jucător Forex, UltraSport, 10 ianuarie 2006

Cum aţi trăit voi aceste prime încleştări dintre „stegari” şi „pădurari”?

5 gânduri despre “Pas în doi | Prima Parte

  1. In anii aceia, ca si acum, traiam departe de Brasov. Disputa dintre Steagu si Forex a fost mai putin evidenta de la 300 km. Sincer, atunci, ca si inainte, ca si acum, eram stegoman, dar in momentul barajului cu Urziceni, pe care l-am vazut la TV, eram cel mai aprins padurar. In fond, Forex era o echipa brasoveana, eu eram un emigrant din Brasov, decat zero, mi se parea perfect ca Forex sa promoveze, daca, deja, Steagu era out. Iar la finalul jocului, care imi amintesc ca a fost destul de echilibrat, desi Unirea aparea mai puternica prin relatiile de joc, am fost extrem de dezamagit. De fapt … ce-ar fi fost sa aiba Brasovul nostru doua echipe in A? S-ar fi batut suporterii pe strazii ca la Cluj sau Ploiesti? Ma indoiesc. Poate s-ar incontrat in tribune, dar atat.
    Eu imi amintesc de anii cand orasul colcaia de echipe de fotbal. In fiecare cartier era cate o echipa de divizia B (chiar, de unde atatia jucatori in anii aia?). Si eu am fost in tribune pe toate stadioanele din oras, am tipat pentru Steagu, alaturi de ceilalti suporteri, am vazut si galeria adversarilor facand zgomot si … gata. Dupa meci oamenii se duceau acasa, comentand fazele, dar fara sa isi dea foc la fulare sau sa isi sparga sticle in cap. Si sa nu ziceti ca inca nu se inventase incendierea fularelor, pentru ca i-am vazut cu ochelarii mei pe cei cativa brasoveni veniti cu echipa la Alexandria pentru un meci cu Rulmentul (de la care au luat bataie) si care, refuzati de antrenorul Steagului, Stefan Coidum parca era, cand l-au rugat sa-i si pe ei acasa cu autocarul echipei, au folosit brichetele …
    Aaa … ce mai face Forex? aici nu se mai aude de ei.
    Razvan, tu ca om informat, afla si spune ceva despre sezonul 83-84. Steagu era in B, alaturi de echipele din Teleorman. Am fost la toate cele trei meciuri din judetul asta, la Alexandria, la Chimia Turnu Magurele (1-1) si la Rosiori, 1-0 pentru Rova. Echipa de atunci cuprindea niste nume noi, printre care Lacatus, Vaidean, Stangaciu … iar Rova nume vechi, precum Tint sau Sames. Scorul de atunci mi-a prilejuit mie mult „luat la misto” de catre elevi si colegi profesori, pe care l-am indurat cu stoicism de stegoman, mai ales ca eu cred ca l-am meritat dupa felul cum toata apararea Steagului s-a dat la o parte cand a incercat Tint un sut de la extrem de mare distanta (golul victoriei)
    Sa mai adaug ca presedintele de atunci al Rovei se numea Szasz, frate cu un fost membru CPEx, brasoveni de fel, cu fiul caruia (al activistului) eu am fost coleg de scoala generala (nr. 5, pe Cantacuzino), iar in acel sezon toate meciurile Rova/vs/echipe brasovene (mai putin Steagu – Rova din tur, 4-0 pentru ai nostri) s-au incheiat in favoarea Rovei (care a picat atunci in C).

  2. Ceea ce a incercat Tucunel a fost o marlanie de ultima speta, el a vrut sa dispara iubirea pentru Steagu’ a brasovenilor. Eu eram in vacanta in Spania atunci cand mizeriile olteanului au pierdut meciul de baraj cu Unirea. Bun, si la rezultat egal tot ialomitenii ar fi promovat. Pentru mine a fost un motiv de sarbatoare acel rezultat!
    Le detest pana si memoria, mi-e sila de fostii stegari care au facut pactul cu diavolul si am tot dispretul pt. cei deveniti fani ai clubului-fantoma. Mai mult, acest articol mi se pare complet aiurea!

    Mihai, si eu tot la 5 am terminat generala, dar multi ani dupa tine, probabil in jur de 10. In sezonul ”83-’84 noi nu am avut adversara la promovare, poate si acesta este motivul pt. care ne-am permis sa tratam mai usor unele meciuri. Eu am fost in acel an in deplasarea de la Turnu Magurele („minunat” oras), in cea de la Sibiu (1-1 cu Soimii), in cea de la Marsa (tot 1-1), probabil si in multe altele… In fine, pupeze din tei…

  3. Nu a exista nicio rivalitate,din frustrarea unora s-a nascut un mic razboi cu 3-4 lupte din care nimeni nu a castigat nimic…Din pacate vorbele lui Codrut Catana sunt si azi in 2011 la fel de adevarate si probabil si in urmatorii ani vor fi la fel…E un adevar pe care-l stim cu toti, dar in continuare nu facem alceva decat sa intretinem cangrena…

  4. Forex a fost o echipa trecatoare,stim prea bine ca lumea mergea la meciuri sa vada adversarii care aveau sa joace cu Steagu peste cateva etape;in timpul ala Fc Brasov avea meci in deplasare si nu multi se trezeau cu noaptea in cap sa plece la meci pe cine stie ce coclauri.
    Si sa revenim la meciuri:disputa dintre cele doua echipe era catalogata doar de cei din mass-media ca fiind un derby,suporterii brasoveni nu recunosteau decat o echipa in oras si aia era Steagu’.

  5. nu am tinut nici o data cu sforex.apropo de acel baraj pe care lau jucat ia ganditiva cate mii de stegari erau la acel meci daca jucam noi baraju.stegarii la meciurile foarte importante stiu sa se mobilizeze sa nu uitam meciul din cupa de pe dinamo cu cfr,meciul acela de la craiova de care pe care cu o gramada de autocare in spre oltenia ,acele meciuri din „B” cu astra, in cupa la buzau cu dinamo in cupa …ce vremuri imi este dor!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.