Recent mi-a intrat în posesie un program de meci care inaugura sezonul 1982/83 al Steagului. Patru foi, alb-negru, nimic spectaculos ca şi conţinut. Adică sunt chestiile standard – mesajul de întâmpinare pe prima pagină, formaţiile probabile şi cărţile de vizită ale echipelor (FCM Braşov şi Dinamo Bucureşti) la a doua pagină; un banc, un scurt articol în care Eusebio îşi exprimă încrederea „în revenirea la fotbalul-spectacol” şi o rubrică numită „Caleidoscop” de unde aflăm, printre altele, că Lee Iacoca, preşedintele Chrysler „a iniţiat o colectă de fonduri pentru renovarea statuii din Golful New York, dăruită Statelor Unite de către Franţa, în 1886”. E vorba despre Statuia Libertăţii. Mi se pare amuzant faptul că se evită folosirea numelui statuii. Prietenii ştiu de ce.

În fine. Şi când speranţa că o să dau peste ceva cu adevărat inedit în programul ăsta era în moarte clinică ajung la pagina patru. Aici avem „LOTUL ECHIPEI „F.C.M. BRAŞOV, PENTRU CAMPIONATUL 1982-1983”. Şi ce-i aşa spectaculos în asta?, probabil unii dintre voi se întreabă. E spectaculos din mai multe motive:

1. Ne pune în oglindă lotul de acum 30 de ani cu cel din prezent, prilej de a constata că în echipa de atunci, din 22 de fotbalişti, numai 9 erau din afara… Transilvaniei. Vasile Ştefan – Mărunţişu, jud. Buzău, Ion Anghel, Smeeni, idem, Mihai Panache – Podgoria, idem, Vasile Gherghe – Smeeni, idem. Aceştia erau fundaşi. Oltenia era reprezentată de Luţă Ciobanu (Băileşti, jud. Dolj), Moldova de Constantin Spirea (Iaşi) şi Constantin Popa (Comăneşti, jud. Bacău), iar Capitala de Constantin Popescu şi Ion Batacliu. În rest, unul mai ardelean decât celălalt. Şapte localnici – Gicu Clipa, Ştefan Bălan, Valer Şulea, Ion Mandoca, Vasile Benţea, Marius Lăcătuş şi Leonard Boriceanu; doi din împrejurimi – Constantin Manciu (Victoria) şi Marian Paraschivescu (Rodbav); Nelu Naghi din Corvineşti, jud. Bistriţa-Năsăud, Ioan Hintea din Reghin, Gheorghe Chioreanu din Morău, jud. Cluj şi Ion Hans Kramer din Sighişoara. Câţi de-ai locului avem în echipa de acum? Evident, întrebarea e una retorică. Nu se vrea a fi nici un agresivă, pentru că sunt conştient evoluţia (?) fotbalului zilelor noastre şi că treaba cu echipe bazate pe elemente locale nu prea mai ţine. Athletico Bilbao e un moft iar FCM Bacău, echipa ce-am văzut-o jucând la TV cu Farul, format aproape numai din moldoveni, se zbate la mijlocul clasamentului ligii secunde. Dar să nu deviem.

2. Al doilea motiv pentru care tabelul de pe ultima pagina a programului de meci este spectaculos/interesant, este acela că ne oferă şi informaţii privind profesia jucătorilor de la Steagu’. „Cum, dom’le, păi fotbalistul nu era profesie?”. Nţ, pe vremea vechiului regim bătutul mingii nu se considera o activitate suficientă pentru a primi un salariu, trebuia să faci ceva cu adevărat important în folosul statului. Vorba aia „proletari din toate ţările, uniţi-vă!”. Sau măcar să te faci că faci.Astfel, având statut semi-profesionist, fotbaliştii prestau diverse munci extra-fotbalistice, majoritatea dintre ei fiind încadraţi ca muncitori la Uzina Steagul Roşu unde trebuiau să treacă vreo câteva zile pe săptămână, să strângă nişte ore „la muncă”. Din tot lotul muncitoresc al Braşovului anului 1982 se remarca şi doi intelectuali: Kramer – student, Batacliu – profesor. Lăcătuş era electrician, Paraschivescu inginer, portarul Popa era op. chimist (asta sună şmecher) iarVasile  Gherghe era maistru. Pentru lista completă, vezi foto-documentul de mai jos.

Un ultim amănunt: programul a fost tipărit în 15 mii de exemplare la Întreprinderea Poligrafică Braşov şi costa 3 lei.