Nu e glumă, nu e amăgire, nu-s vorbe-n vânt, nu-s planuri, sunt certitudini! Pe 11 mai, la returul cu Steaua din Cupa României, fiecare suporter prezent la stadion va primi un DVD „Steagul Roşu Braşov – Anii de glorie”, care este inclus în preţul biletului (valabil şi pentru abonaţi). După aceea, DVD-ul va putea fi cumpărat de la magazinul oficial al clubului din Eliana Mall.
Iată că asta pare într-adevăr să fie primăvara „stegarilor”. Fotbal de calitate sub Tâmpa, apropiere de împlinirea viselor şi un DVD care cuprinde cele mai frumoase momente braşovene din anii ’60 şi până spre sfârşitul anilor ’70, înainte ca echipa să-şi schimbe numele din Steagul Roşu în FCM Braşov. Fentele lui Pescaru, cursele lui Gyorffy, paradele lui Adamache şi tacklingurile lui Ivăncescu, în meciuri de legendă din campionat sau din Europa, vin acum pe DVD.
Se anunţă o lucrare de colecţie ce NU trebuie să lipsească din casa nimănui care se mândreşte că e „stegar”. Plus de asta, de acum, ori de câte ori vă vin în vizită prieteni cu nasu’ pe sus şi vă tachinează pentru că ei susţin echipe blindate cu trofee, îi aşezaţi în fotoliu, îi serviţi cu o cafea, şi le daţi play la „Steagul Roşu Braşov – Anii de glorie”. Ce mod mai bun de a le explica că nu contează numărul de trofee ci onoarea şi loialitatea?
Aşadar, iată un motiv în plus ca pe 11 mai 2011, să veniţi la stadionul „Silviu Ploeşteanu” pentru meciul FC Braşov – Steaua, returul Cupei României la fotbal. După 0-0 în tur, „stegarii” au nevoie de susţinerea întregului oraş pentru ca visul unor generaţii să se împlinească. Hai Steagu’ !
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
Foarte faina veste!
Ar mai fi de rezolvat inregistrarea imnului intr-un studio! Si, daca galeria vrea neaparat sa ramana in peluza, atunci este esential ca intreaga peluza sa fie rezervata galeriei stegare, sa dispara acel gard, iar voi sa stati la mijlocul ei, acum, cand inca sunteti putini! Kovacs e un tip deschis la minte, cred ca v-ar intelege. Iar daca pretul abonamentelor la peluza ar fi modic campionatul viitor(cel putin la inceput), in timp peluza s-ar umple din nou la capacitatea maxima. Suporterii echivelor adverse vor putea sta la ultimul sector dinspre Fartec al T1. Altfel, daca ramaneti voi izolati in acel colt de peluza, exista riscul ca fondul sonor sa fie dominat de oaspeti.
O zi frumoasa!:)
Asta cu galeria adversa la ultimul sector din T1 nu e deloc o idee rea.
As dori sa cumpar si eu cd cu STEAGUL ROSU BRASOV nmr meu de tlf 0742014932
Am lăsat nr-ul dvs. de telefon unui prieten care știu că avea câteva dvd-uri, să ia legătura cu dvs.
Abia astept sa vad dvd-ul.
Într-adevăr, mutarea oaspeţilor în colţul dinspre Fartec al T1 ar fi soluţia cea mai bună şi nu e nici grea de pus în aplicare. S-ar evita pe viitor alte incidente, precum cele de la meciul cu Oţelul, şi şi noi, galeria „stegară”, putem sta aşa cum trebuie, pe centrul peluzei, nu exilaţi.
Să sperăm că după DVD va urma înregistrarea imnului într-un studio şi nu „compunerea” unui cântec nou cu pretenţia de imn. Deşi, ţinând cont de faptul că imnul nu conţie în versuri niciunde numele de „FC Braşov”, s-ar putea să fie problematic. Totuşi, dacă cei din conducere vor să arate că într-adevăr le pasă de cultura şi istoria clubului nu vor renunţa la bătrânul imn. Personal, nici nu vreau să aud de posibile inepţii precum „imnul vechi” şi „imnul oficial”. Avem un singur imn, „În oraşul de sub Tâmpa” îi spune şi cu asta basta. Să vedem ce va fi.
da , nu stiu ce sa zic , suna foarte bine ideea dvd-ului , dar stau sa ma gandesc : chiar o sa fie date peste 6500 de DVD-uri ? imi vine greu sa cred asta , in plus poate eu cum ma duc cu abonament mai repede la meci cu vreo 1 ora jumate 2 , ma trezesc ca nu primesc dvd-ul ca n-au venit aia inca sa il imprastie:|
Eu cred că DVD-urile vor fi din timp la stadion pt ca oamenii să le primească. Și vor fi destule. Sunt făcute pt fani și nu se fac doar câteva sute, asta e clar. Iar dacă nu faci rost de el la meci, ți-l cumperi de la magazinul clubului și tot o să-l ai.
in sfarsit avem si noi o conducere care se preocupa de suporteri si care face ceva si pentru club pe viitor ar fi bine sa se mai improspateze si gama de produse de la magazin un fular daca se poate nu esarfe
meciul asta o sa fie si un succes de casa pentru club
o ideie ce nu poate decat sa fie bine venita.daca ar mai diversifica si la magazinul oficial modelele de tricouri,nu trebuie sa fie tot numai cu puma ar putea sa faca si ei un model de polouri negre(GALBENE) si cu sigla mica pe piept eu zic ca ar vinde cateva sute bune.din punctul meu de vedere se face o mica greseala de catre club preturile sunt mari si de inteles pentru ca sunt”puma” dar eu vreau un produs fc brasov nu puma.
Am citit stirea asta cu zambetul pe buze.
http://fcbrasov.ro/bilete/153-bilete-fc-brasov-steaua
Mdea, probabil te întrebi şi tu la fel ca mine: „da’ abonaţii cum fac cu DVD-ul?”. Tare mi-s curios.
Da, ma intreb, desi eu oricum o sa am DVD ca ma duc sa iau bilete pentru niste amici care nu sunt neaparat prea pasionati.
Apropo iti scriu aici maine daca am timp sa ne intalnim inainte de meci prin autogara sa iti dau abonamentul ala din 2004.