
Emanoil Haşoti (alb) priveşte deznădăjduit cum portarul Ştiinţei prinde mingea. Pentru Steagul Roşu a fost prima din cele 7 semifinale de Cupă din istoria clubului. sursa: forum.druckeria.ro
„Stegarii” încep furtunos sezonul de Cupă 1958, eliminând în aprilie Corvinul (3-2) şi Jiul Petroşani (2-0), ambele jocuri având loc pe terenul neutru de la Sibiu. În luna mai, duelul se mută la Bucureşti, unde braşovenii înfruntă Petrolul Ploieşti, finalistă în 1952 şi viitoare campioană a României la finalul sezonului 1957/58. Steagu’ învinge cu 2-1 şi se pregăteşte să revină în Capitală spre finalul lunii iunie, atunci fiind programat meciul din semifinale contra echipei Ştiinţa Timişoara (Poli).
Timişorenii (semifinalişti în 1951) scoseseră din competiţie până la meciul cu noi echipele Metalul Reşiţa, Minerul Lupeni (UDR şi Jiul s-au numit în interbelic) şi Dinamo Cluj. Pe 29 iunie 1958, la Bucureşti, Ştiinţa Timişoara înfrunta Steagul Roşu Braşov, în vreme ce la Braşov Progresul Bucureşti juca împotriva CS Oradea. Timişorenii suferiseră cu doar 3 zile mai devreme un dezastru de proporţii pe terenul progresiştilor bucureşteni, înfrângerea cu 0-7 dându-le peste cap golaverajul fotbaliştilor de pe Bega, care se vedeau scoşi astfel din lupta pentru titlu. În Cupă, „studenţii” conduc la pauza cu 2-0, dar „stegarii” revin în partea a doua şi restabilesc egalitatea, pierzând însă la final prima lor semifinală de Cupă cu 2-3, acelaşi scor cu care se impuseseră în noiembrie 1957 pe terenul Timişoarei în campionatul Categoriei I (numele de atunci al Ligii 1).
În ce-i priveşte pe timişoreni, aceştia aveau să câştige Cupa, învingând cu 1-0 tocmai pe Progresul, la începutul lunii iulie. Din păcate pentru Braşov, nici următoarele şase semifinale nu aveau să aibă parte de un deznodământ mai fericit.
Pingback: Moartea presei se întoarce | alphablog.ro