Când mi-am renovat apartamentul acum câţiva ani, pentru dormitorul meu am ales nişte culori cumva atipice. Oricât de comune ar fi galbenul şi albul, am ridicat sprâncenele tuturor vecinilor cu a treia opţiune cromatică: negru. Orice referire la „negru” pe pereţi va trezi mirare indiferent de banalitatea celorlalte culori pe care le vei folosi. „Şi doar o dungă neagră pe tavan, de jur împrejurul camerei”. Nu, nu e de vreun folos. Majoritatea tot va da din cap şi va spune „na, dacă ţie aşa-i place”.

Dar nu-i despre dormitorul meu acest articol.

Unii ridică mizele.  Dacă eu am optat pentru minalism, Scamă a repus pe perete expresionismul. Stema Braşovului între etaje!

Pentru că aşa-i şi Steagu’, nu? Între sublim şi agonie? Un purgatoriu pe Terra? Uau, ce filme!

Secretul? Să nu depăşeşti contururile, să ţii bine pensula şi să porţi tricoul cu FC Braşov. Sau fularul, dacă nu ţi-ai permis un tricou. 

Et, voila! Aproape zici că te uiţi la Casa Sfatului.

Vorbeam azi cu un prieten în drum spre centru că FC Braşov a ajuns echipa nimănui, numai o mână de fanatici dintr-un ditai judeţu’ de juma’ de milion de cetăţeni se mai consideră reprezentaţi de clubul ăsta. Şi, la o eventuală desfiinţare sau cădere în hăurile fotbalului românesc, maxim 200 de inşi vor defila prin oraş cu un mesaj pe care scrie „Salvaţi Steagu’ !” şi 3/4 din cei ce vor vedea pânza nu vor ştii despre ce e vorba.

Da’ io încă sper că o să fi bine. Mai ales când vă asemenea fotografii şi ştiu că nu e singura dovadă că Steagu’ încă mai înseamnă ceva.