Titlul l-am derivat din „one hit wonders” care se referă, de regulă, la muzicanţii ce au dat lumii o singură melodie demnă de ţinut minte. Au luminat pentru o scurtă perioadă cerul muzicii cu hit-ul lor, apoi au revenit printre muritori. Mă rog, ce-i demn de ţinut minte şi ce zboară la gunoi stabilesc după propriile criterii revistele de specialitate, dar sunt sigur că nici voi n-aţi putea spune pe loc o melodie a celor de la Los del Rio care să nu cheme Macarena.

Însă, pentru că ăsta e un blog cu fotbal şi alte năstruşnicii, avem metode mai exacte pentru a face un top al „stegarilor” care au fost one seson wonders. Mecanismu-i simplu: au ajuns la Braşov, au jucat maxim un sezon, au impresionat tribunele şi au plecat apoi spre alte zări, strălucind mai departe sau pierind anonimatului. O să vedeţi că ne vom referi aici mai mult la perioada post 1990, când practic orice jucător mai de Doamne-ajută făcea suporterul „stegar” să se-ntrebe cum e o posibil ca ăsta să joace pentru noi?

[later edit] Locul 5 – Viorel Gheorghe

Acest nume le este cunoscut doar fanilor care au frecventat stadionul în cel mai depresiv sezon din istoria clubului, 2006/07, al doilea la rând în Divizia B, după retrogradarea din 2005. De ce îl înclud pe această listă? Motivul este unul cum nu se poate mai simplu: fără 4 din totalul de 10 goluri marcate de el în acel campionat, FC Braşov ar fi retrogradat în Divizia C! Practic, cele 4 goluri decisive au îmbunătăţit linia de clasamant a echipei cu 10 puncte, fără de care Steagu’ ar fi încheiat sezonul cu 37 de puncte şi nu scăpa. Ultima echipă retrogradată în acel an, Cetatea Suceava, a avut 40 de puncte.

Dacă nu mă credeţi, iată:

– gol de 2-1 la Chimia Brazi în ’73

– gol de 1-1 la CS Otopeni în ’83

– gol de 3-1 cu FC Săcele în ’75 din 11m, Săcele a redus în ’93

– gol de 2-0 la FCM Bacău în ’64 din 11m, Bacăul a redus în ’92

Cine ştie, poate dacă în retur nu venea antrenor Mihai Stoica (în tur au fost Aurel Şunda şi Gabi Stan), Viorel Gheorghe ar fi reuşit să mai contribuie cu câteva goluri, ajutând la o clasare superioară. Însă în mandatul lui Stoica a prins primul unsprezece doar de două ori, intrând de alte cinci ori ca rezervă, acumulând un total de 24 de meciuri în tricoul Steagului.

Eu ştiu? Trag tare la antrenamente, marchez, dar nu ştiu. E nebun, nimeni nu ştie ce are în cap!”

24 martie 2007, după meciul de acasă cu Sportul Studenţesc (1-1), Viorel Gheorghe le explică fanilor filosofia antrenorului Mihai Stoica. Golgeterul „stegar” jucase doar 28 de minute în primele patru etape ale returului.

Un jucător de care mie mi-a plăcut foarte mult, cu un stil elegant şi foarte eficace, care în mod sigur putea face mult mai multe sub galben-negru. Nu a fost păstrat de Răzvan Lucescu în lotul sezonului următor, continuându-şi cariera în Divizia B, nereuşind să mai ajungă la forma din toamna lui 2006.

Locul 4 – Sabin Ilie

Ca să continuăm paralela muzică-fotbal, Sabin Ilie e ca piesa aia pe care o ştii, pentru că ai auzit-o de atâtea şi atâtea ori, dar habar n-ai cine o cântă. Adică, cine naiba mai ştie că fratele mai mic al lui Adrian Ilie a jucat pentru FC Braşov? Abia pusese pe el de vreo 4 ori tricoul Electroputerii Craiova în sezonul 1993/94 al Diviziei A, când în ediţia următoare, la 19 ani, ajung în oraşul sub Tâmpa. Face tuşa în prima parte a campionatului, debutează în finalul turului, iar în a doua etapă din retur înscrie primul său gol, în „clasicul” Gloria Bistriţa – FC Braşov, încheiat atunci 2-1.

„Băi, boşorogule, văd că numai poţi! Ia să treci la echipa a doua, că de mâine eu sunt titular!

sursa

Cică aşa ar fi făcut cunoştinţă Sabin Ilie cu celălalt om din atacul galben-negru, Leondard Strizu. Probabil nu doar vârsta l-a recomandat pe Ilie ca un rezident permanent al băncii de rezervă în tur.

Dar, pentru că echipa se afla într-o situaţia de rahat şi pentru că puştiul arătase fler, vremea animozităţilor trecuse. Etapa următoare, pe 18 martie 1995, puştiul şi „boşorogul” (Strizu avea 27 de ani la acel moment) aduc victoria cu FC Argeş, 2-1, golul decisiv aparţinându-i lui Sabin Ilie, fiind marcat în ’74. În Maramureş, contra echipei locale, acesta marchează în a treia etapă consecutivă, şi de această dată golul său având statut hotărâtor, întrucât reuşita din ’62 aducea echipei un punct. Până la finalul campionatului a mai înscris încă două goluri, într-o înfrângere la Oţelul cu 2-3 şi în celebrul 4-1 cu Electroputere din 14 iunie, care asigura salvarea echipei de la retrogradare. Sabin Ilie a majorat atunci scorul la 2-0 în ’36.

Cele 5 goluri înscrise în 19 jocuri au atras atenţia conducătorilor clubului Steaua Bucureşti, aşa că Sabin Ilie îşi face bagajele pentru Capitală. A fost începutul unei cariere petrecută pe la vreo 20 de cluburi, nereuşind să prindă rădăcini în vreun loc şi să-şi facă cu adevărat un nume, deşi fusese considerat mai talentat decât fratele său.

Locul 3 – Ioan Constantin Marcu

Mi s-a spus că urmează să fiu împrumutat pentru un an de zile de la Dinamo la Braşov. Am jucat un sezon sub Tâmpa, apoi am vrut să revin în Ştefan cel Mare. Paşcu mi-a spus însă că acest lucru nu se poate, fiindcă eu aparţin definitiv Braşovului. Stupefiat, am mers la Federaţie pentru a verifica adevărul şi am aflat că, deşi eu semnasem pentru un împrumut, în acte eram transferat definitiv. Mai târziu am înţeles ce se întâmplase: când am fost pus să semnez, sub prima foaie era un indigo, iar dedesubt se afla contractul care stipula cedarea mea definitivă.

Ioan Constantin Marcu despre cum a ajuns să joace pentru FC Braşov

Unicul său sezon petrecut sub galben-negru (1991/92) a fost, de fapt, printre cele mai bune din toată cariera lui Marcu. Originar din Oţelu-Roşu, judeţul Caraş-Severin, acesta promovase în prima ligă cu Victoria Bucureşti, evoluase apoi timp de patru sezoane pentru Flacăra Moreni ( 21 de goluri în 105 meciuri), iar în anul dinaintea sosirii pe „Tineretului” înscrisese de 8 ori pentru Dinamo Bucureşti în 29 de meciuri.

Pentru FC Braşov, Ioan Constantin Marcu a intrat în istoria clubului ca al 2-lea jucător ce înscria 15 goluri într-un singur sezon (a jucat 25 de meciuri), terminând campionatul pe locul 4 la golgeteri. Deşi aerul de munte părea să-i priască, tertipul folosit de preşedintele de atunci al clubului, Romeo Paşcu, la semnarea contractului îl determină pe Marcu să ia calea Israelului. După un început furtunos la Hapoel Zifririm Holon (16 goluri în 32 de meciuri) şi un scurt popas la Hapoel Tel-Aviv, cariera lui Marcu o ia cu viteză în jos.

În 1996 încearcă să se reinventeze la FC Braşov, dar nu poate mai mult de-un singur gol în cele 15 meciuri din turul acelui sezon. Golul său de 2-1 din ’78 al meciului de acasă cu Dinamo Bucureşti a fost ultima reuşită „stegară” pentru Marcu.

Locul 2 – Gabor Gerstenmajer

După un început de carieră în Divizia B, la Olimpia Satu-Mare şi Victoria Carei, Gabor Gerstenmajer soseşte la Braşov în chiar primul sezon de existenţă a FC Braşov, 1990/91. Debutează în prima etapă a acelui campionat (12 august), în victoria 3-0 cu Inter Sibiu, fiind autorul unuia dintre goluri, de fapt chiar al primului gol înscris de „stegari” sub noua denumire.

Aşa şi-a început Gerstenmajer numărătoarea, care avea să se oprească la numărul 15. Acest total nu însemna doar locul 3 la golgeteri, ci şi depăşirea unui record al clubului care data din 1973 şi era deţinut de emblematicul Nicolae Pescaru: cele mai mult goluri reuşite într-un singur sezon.

Pentru că preşedinte al clubului era un anume Romeo Paşcu, Gerstenmajer ajunge în Capitală, la Dinamo, unde anul următor devine golgeter absolut cu 21 de goluri şi om decisiv al fostei echipe a Securităţii în cupele europene. Cariera lui fotbalistică s-a stins încetul cu încetul în Elveţia.

Locul 1 – „Super” Mario Felgueiras

Poate o să fiţi surprinşi de prezenţa pe primul loc a unui portar, mai ales că tocmai aţi citit despre doi atacanţi extrem de eficienţi, care au menţinut clubul pe linia de plutire cu golurile lor. Ce pot să spun? Am o afinitate pentru portari.

Mario Felgueiras a ajuns la Braşov la începutul sezonului 2011/12, la recomandarea antrenorului de atunci, Antonio Conceicao. Chiar dacă „Toni” a fost în scurt timp dat afară, Mario a rămas să apere buturile braşovene, jucând toate minutele acelei ediţii de campionat, plus două tururi de 120 de minute fiecare în Cupa României. Aşadar, cel care avea să fie supranumit de suporterii „stegari” Super Mario, după personajul din jocul omonim, a strâns în unicul său sezon la poalele Tâmpei 36 de meciuri ca integralist, menţinând poarta intactă în 13 (11 în campionat) dintre acestea, destul cât să fie desemnat cel mai bun portar al sezonului şi cel mai bun stranier din Liga 1.

Impotenţa managerială a clubului a făcut imposibilă prelungirea prezenţei lui Super Mario între barele noastre, acesta ajungând la CFR Cluj, unde a fost la fel de constant în evoluţii.

Mario Felgueiras a fost fără îndoială unul dintre cei mai buni portari ai ultimilor ani pentru noi, iar faptul că numele său este scandat de suporteri la orice revenire a acestuia pe „Silviu Ploeşteanu” ca adversar arată că este şi unul dintre cei mai apreciaţi oameni.

---