Scriu foarte pe fugă despre ştirea din Monitorul Expres, care anunţă interesul companiei Meridian Taxi de a cumpără FC Braşov.
Adi Szabo ar putea fi Silviu Ploeşteanu al secolului XXI dacă ar fi lăsat în pace să-şi facă treaba. Andone, cel care intermediază negocierile între Meridian şi Neculaie ar fi de dorit să-şi îndrepte atenţia spre alte proiecte, asta în cazul în care negocierile vor fi reuşite şi el va fi numit manager sub noul patronaj. Fără să sun nesimţit, dar numele lui Adrian Falub nu îmi spune nimic. Adică, am auzit de el, dar mi se pare doar unul din acele nume veşnic prezente pe panoul antrenorilor din Liga 1, la care poţi apela oricând. Scuzată-mi fie ignoranţa în caz de argumente contrare. Astfel, ar putea fi şi pentru Neculaie o ieşire din scenă onorabilă dacă ar insista că vinde clubul cu condiţia păstrării lui Adrian Szabo în funcţia de antrenor principal al echipei. Domnul Szabo ştie ce face, jucătorii îl apreciază, fanii îl apreciază, şi dacă aprecierile sunt inutile în această lume avidă după rezultate şi cifre seci, atunci priviţi clasamentul.
În încheiere, cred că schimbul acesta de patronaj ar putea fi cel mai important moment din istoria clubului din ultimii 15 ani. Bineînţeles, cu condiţia ca băieţii aceia de la Meridian să-şi dorească să ridice cu adevărat echipa, nu doar să sifoneze bani. Apropo de patronii companiei, sunt originari din Nord-Estul Moldovei. Heh, nişte moldoveni preluând FC Braşov. Presupun că era doar o chestiune de timp după ce au preluat şi oraşul 😀
szabo este un antrenor bun, ar fi pacat sa fie indepartat
Apropo, taxiuri și moldoveni……Prin 1996 sau 1997 a apărut în Brașov o companie de taximetrie băcăuană, încercând să-și impună supremația în domeniu la poalele Tâmpei. E vorba de CCB, cu celebrele Daewoo-Cielo de culoare albă, dar ulterior au fost alungați din oraș de firmele autohtone Tod, Martax, Bratax etc.
E doar o pură coincidență, evident că oricine e binevenit să preia clubul, mai ales dacă are intenții serioase și în timp va avea și rezultate.