„A fi braşovean e un privilegiu. Echipa de fotbal poartă acelaşi nume ca şi oraşul. Doar că are Fotbal Club în faţă. Noi îi spunem Steagu’. Ca să ne admire şi alţii echipa la fel cum ne admiră oraşul trebuie să formăm un club”.
Cam aşa a sunat intro-ul lui Marian Olaianos în faţa celor 50 şi un pic de suporteri „stegari” care au luat parte la întâlnirea de la Complexul Favorit. Au fost suporteri de toate vârstele, chiar mi-a făcut o mare plăcere să întâlnesc fani cu vechime, care vin la meciurile echipei încă din anii ’60, care sunt abonaţi ai clubului din… totdeauna, „exceptând perioada aia în care nu s-au făcut abonamente şi a trebuit să-mi iau bilet”.
N-o să mă lungesc prea tare cu vorba, pentru că n-ar avea vreun rost. Ideea e că totul poate fi foarte frumos pentru noi, suporterii „stegari”. Şi nu mă refer aici la performanţele echipei în viitorul sezon, pentru că astea ţin de fotbalişti şi staff-ul tehnic. Domnul Stamatopol, preşedintele clubului, a zis că momentan se lucrează la conturarea unei echipe care să bifeze şi aspectul ăsta al performanţei. Eu mă refer, însă, la lucruri ce ţin de cultura „stegară”, dacă pot să-i spun aşa, de recăpătarea mândriei şi unităţii care au caracterizat decenii la rând mişcarea suporterilor de sub Tâmpa. Succint, pe puncte:
- se doreşte relansarea magazinului clubului din Eliana Mall şi deschiderea unui punct de vânzarea şi în centrul oraşului.
- utilizarea panoului publicitar de la MODAROM pentru a oferi informaţii despre meciurile echipei.
- realizarea de noi materiale cu însemnele clubului, cum ar fi genţi de voiaj, rucsace pentru elevi, tricouri polo, tricouri simple, geci, fulare, eşarfe şi cam tot ce vă mai poate trece prin cap.
- realizarea unui pub al suporterilor la stadion, pe vechea terasă din spatele peluzei. Un loc unde „spiritul echipei să fie mereu prezent”.
- suplimentarea zonelor de acces la Tribuna a II-a pentru a evita înghesuiala.
- reduceri la bilete şi abonamente pentru elevi, studenţi şi pensionari. Săptămâna viitoare, marţi, vor fi stabilite preţurile la abonamente pentru viitorul sezon, astfel încât lumea să şi le poată achiziţiona din timp. De menţionat că abonamentele vor fi făcute pe tot campionatul, nu ca până acum împărţite pe tur şi retur.
- colaborare cu RAT pentru prelungirea programului autobuzelor şi troleelor atunci când meciurile se termină foarte târziu.
- prioritar pentru club, momentan, este instalarea sistemului de încălzire al gazonului pentru a primi licenţa în viitorul sezon. De asemenea, clubul va urmări să realizeze şi acoperirea a cel puţin 3000 de locuri, condiţie obligatorie pentru primirea licenţei în sezonul 2013-2014. Cum chestiile astea sunt obligatorii, nu văd cum asta ar putea fi gargară.
- modernizarea şi decorarea zonelor din interiorul stadionului pentru a se putea realiza tururi de vizitare. De asemenea, o dată pe lună se va organiza o zi a porţilor deschise.
No, idei, după cum vedeţi şi voi, sunt multe. Nu sunt chestii imposibil de pus în practică, ţine însă şi de noi realizarea lor. Să arătăm încredere şi suport. Ştiu că ani la rând ni s-au tot fluturat fel de fel de promisiuni, dar asta nu înseamnă că şi acum trebuie să fie la fel. Cum ziceam, am văzut o mulţime de oameni, abonaţi la T2, la T1, care au venit ieri seară în Poiană pentru că au încredere în acest proiect al lui Marian Olaianos. El ne implică şi pe noi, suporterii – partea cea mai importantă a unui club de fotbal. De altfel, la întâlnirea de marţi pentru stabilirea preţului abonamentelor şi a biletelor pentru viitorul sezon vor participa şi trei suporteri pentru ca în cele din urmă să fie stabilit cel mai bun preţ.
Eu zic că va ieşi ceva foarte frumos din toată povestea asta.
Hai Steagu’ !
P.S. care ştie cine e domnul din imaginea de mai jos primeşte un butoi de bere la viitorul bar al supoterilor.
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
Pot sa raspund si eu ? Sau sa las butoiul celor mai tineri si sa il bem impreuna
Nu mai stiu sigur…dar parca era domnul cu imnul. Domnu’ Moraru…morariu.
Morari
viorel morari
Am fost pe aproape…poate castig eu berea :))
Bere la toată lumea!
Cu pasi marunti spre normalitate, si asta imi place, nimic nu se schimba peste noapte!