„Stegari” vs. „Câini” | Episodul 90

Duelurile cu fostul club al Internelor s-a ţinut cât de cât în echilibru până la mijlocul anilor 1980, când dinamoviştii se desprind alături de concitadinii stelişti într-un duel fantasmagoric, alimentat de pasiuni şi ideologii absurde. Efectele prăpastiei în care au fost aruncate toate celelalte cluburi se văd şi în zilele noastre. Încântaţi de cunoştinţă Primul…

Brașovia – începutul poveștii

Admit că dezvolt o pasiune tot mai mare pentru istoria cluburilor brașovene fondate în interbelic. Parte pentru că, fiind un fan la istoriei alternative, îmi place să le descopăr trecutul și să-mi închipui, în ungherele minţii mele, „cum ar fi fost dacă?”. Deşi în diferite surse anul de înfiinţare al echipei este menţionat 1914, clubul…

FC Brașov – Top 5 bătălii pentru salvare

E din nou acea perioadă a anului – primăvara! Și ştim prea bine ce înseamnă asta – ne batem să scăpăm de retrogradare! C-aşa-i la noi, la Braşov. Am dus de-a lungul istoriei mai multe lupte pentru supravieţuire decât pentru lauri. Vechea meteahnă a băiatului sărac care, odată ajuns în înalta societate, se zbate să răzbească.…

Chiar, de ce n-am fi ?

Ziua meciului cu Astra Giurgiu a fost una specială pentru mine. Noţiunea „secolul vitezei” a căpătat noi dimensiuni. După ora prânzului, sus de tot în Şchei, Pe Tocile, circa 1000 de persoane au venit la Biserica Sf. Treime pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a fost Andrei Bodiu, universitar, soţ, tată, frate, fiu…

Steagul Roşu Braşov – Dynamo Moscova 8-2

Voiam să scriu articolul despre acest meci doar după ce consultam şi ziarul Sportul Popular şi vorbeam cu Ioan Szigety, fotbalist „stegar” ce a jucat în meciul respectiv. Dar apoi mi-am zis că oricând pot reveni cu completări şi că nu e nici un bai dacă azi vă ofer doar sursa din ziarul local „Drum…

Echipă de liceu, 1913

În Braşovul anului 1913 nu se consuma coca-cola. Trecuseră mai puţin de trei decenii de când farmacistul John Pemberton inventase, într-un laborator din Atlanta, reţeta celebrei băuturi şi aceasta încă nu ajunsese pe la noi. În schimb, fotbalul era deja prezent stârnind mari pasiuni în rândul tinerilor. Neavând la dispoziţie, ca astăzi, o „Cupa Coca-Cola…

One season wonders

Titlul l-am derivat din „one hit wonders” care se referă, de regulă, la muzicanţii ce au dat lumii o singură melodie demnă de ţinut minte. Au luminat pentru o scurtă perioadă cerul muzicii cu hit-ul lor, apoi au revenit printre muritori. Mă rog, ce-i demn de ţinut minte şi ce zboară la gunoi stabilesc după propriile…