[Match-ul] Ură

„Ură”, uite un cuvânt care descrie cel mai bine starea de spirit de azi. Vântul sufla cu ura părintelui ce-şi izgoneşte copilul din propria casă. Puţini au fost aceia care l-au înfruntat sâmbătă pe stadion. Mingea şutată de Ilyeş cândva prin repriza a doua, după un zbor molcom (aşa l-am perceput din cealaltă parte a…

Una, alta despre deplasarea la Alba Iulia

Un farmec al deplasărilor îl constituie clipa în care întâlneşti oameni pe care, în alte circumstanţe, nu i-ai fi întâlnit niciodată. Dacă la Cluj, cu CFR, am avut ocazia să vorbim în gară, înainte de întoarcerea la Braşov, cu un distins „stegar” relocat la Arad de vreo 30 de ani, posesor al unei arhive de…

În match-ul de ieri: F.C. Brașov – Poli Iaşi

Pe un frig pătrunzător „stegarii” se pregăteau să le dea ieşenilor lovitura de graţie într-un meci în care victoria era singura opţiune. Fanii nu ar fi digerat un alt rezultat în confruntarea cu Politehnica ieşeană, motiv pentru care băieţii noştri încep în forţă din primul minut. Curios, prima ocazie le aparţine celor din Copou care…