Pe la orele 14 (faptul că s-a dat ceasul cu o oră înainte a pus multă lume în încurcătură) am plecat din Livada Poştei spre Şcheii Braşovului, locul de rezidenţă al celui mai mare fotbalist braşovean al tuturor timpurilor, Nicolae Pescaru. Am fost fix 22 de suporteri. Cunoşteam adresa, dar nici unul din noi nu…
Păi, da! „Stegarii” din teren şi cei din tribună (o să-i vedeţi mai jos) au fost la înălţime. Deh, vorba aia, tari ca munţii. După nişte mici incidente în autogară între fanii Steagului şi cei ai Rapidului, incidente care ne-au lăsat un gust de spray cu piper în gură, ne-am lăsat şi noi vocile în peluză…
La 4-0 pentru adversar, noi, „stegarii”, trecusem deja într-o altă dimensiune. A suprarealismului. La 1-0 sau 2-0 pentru adversar, e starea aia de oftică… că s-ar fi putut mai mult… chestii de genul ăsta. La scoruri de genul celui de duminică seară, începi să vezi fotbalul altfel. Gândul părţii „materialiste” a jocului, adică golurile, îl abandonezi…
La Stegaru' 