De trei ori Cristescu

Fiindca am fost un cititor si un ” comment” – ator fidel pe acest blog, Razvan m-a mutat in prima banca si mi-a dat si tema. Sa mai scriu din cand in cand cate un articol pentru ca blogul sa beneficieze de o diversitate mai mare de opinii si exprimari.Sper ca ma voi ridica si eu la inaltimea prestatiei distinsilor domni Dobrica si Petrescu.Prin participarea tuturor suporterilor din comunitatea ” La Stegaru’ „, blogul acesta este viu, are savoare, are informatie si are polemica.

Eu sunt Adrian Aliman ( Micsunicazone ). Am 46 de ani si de vreo 35 bat drumul, sezon dupa sezon, la stadionul Tineretului.Am fost mai mult un fidel suporter de Tribuna a II-a si mai putin inregimentat in diversele galerii care au existat in toti acesti ani. Mi-am petrecut copilaria si adolecenta in Cartierul Steagul Rosu, fief traditional al suporterilor stegari.De vreo cativa ani m-am reintors in zona, de unde si ID-ul „Micunicazone”. Imi plesneste inima de mandrie ca sunt brasovean, sunt fascinat si pasionat de istoria acestui oras, istorie ce include intre filele sale si echipa fanion.

Tema acestui prim articol mi-a fost inspirata de vehicularea intensa in aceste zile a unui nume : Cristescu. Stiu la cine va ganditi, dar sa ne intoarcem putin in timp.

Asadar, suntem in dimineata zilei de 8 octombrie 1916. In zona Garii Bartolomeu incepuse sa se lumineze. Dupa o noapte zbuciumata, se lasase linistea, iar in aer plutea doar mirosul prafului de pusca.Tocmai se incheiase cea mai crunta batalie pe care Brasovul o vazuse vreodata. Peste 250 de ostasi romani din Regimentul 45 Vlasca, in frunte cu capitanul Sava Cristescu, pierisera in incercarea de a apara orasul in fata trupelor germane si maghiare. A fost o infrangere grea, dar memoria colectiva ii pastreaza la loc de cinste pe acesti romani care, veniti din alte zone ale tarii, si-au dat viata pentru Brasov.

Un deceniu si ceva mai tarziu. Vara lui 1928. Ne mutam in cetrul orasului si asistam la un alt tip de dramatism.Pe stadionul ” Sub Straja”, aflat pe locul actualului parc „Titulescu”, se disputa finala Campionatului National de fotbal.Coltea, echipa vanatorilor de munte brasoveni, invingea cu 3-2 Jiul Lupeni, printr-un gol decisiv marcat de Kemeny in min.87, la poarta dinspre Primarie.A fost primul, si sper ca pe trimpul vietii mele nu si singurul, titlu poposit la Brasov. Managerul si mentorul acelei echipe era colonelul Vintila Cristescu.

Ne intoarcem acum in zilele noastre. 6 martie 2011, Bucuresti, stadionul Ghencea. Pe o vreme cainoasa se joaca Steaua-Fc Brasov.Minutul 31. Mijlocasul  cu nr. 18 de la oaspeti primeste o minge la 25 de metri de poarta, inainteaza cativa pasi si executa o „scarita” de mare efect lasandu-l fara replica pe Tatarusanu. Golul lui Marian Cristescu deschidea drumul catre una din cele mai frumoase si rasunatoare victorii stegare.

Iata cum trei Cristesti, paradoxal niciunul brasovean la origine,si-au pus amprenta, fiecare in felul lui, pe istoria ultimului secol al Brasovului.

7 gânduri despre “De trei ori Cristescu

  1. Frumos si calculat articolul tau.De multe ori manati de furia plecarii unui fotbalist, tindem sa uitam ce a facut el pentru noi.Pentru mine ramane un mare fotbalist in special datorita acelui gol de care ai mentionat si tu.

  2. As adauga la Cristestii mentionati de tine inca un venetic (stiu ca cel putin Razvan va fi de partea mea): Petre „Titi” Cristescu, plecat de la Rosiorii de Vede, unde s-a nascut, crescut si educat spre a deveni pilot militar, ajuns la Brasov in anii ’50 si ramas aici (of, acolo …) pentru a zbura in slujba aviatiei utilitare, apoi ca pilot de incercare la ICA. Este unul dintre cei care au dus in zbor pana in Sudan elicoptere IAR-330 PUMA in anii ’70.
    A decolat catre „escadrila din ceruri” acum vreo 10 ani si este inmormantat la Brasov (Triaj).
    Asociatia Aviatorilor Brasoveni a a propus consiliului local (observati ca folosesc minuscule pentru a-l denumi) Rosiori acordarea titlului de Cetatean de Onoare, dar …
    O placa comemorativa confectionata de ASAB si adusa la Rosiori de o delegatie a Asociatiei la 6 septembrie 2005 este plasata in Muzeul de Istorie „Petre Voivozeanu” de la Rosiori. Am sa tin minte data asta, pentru ca a fost ultima data cand l-am vazut in viata pe taticul meu, membru al acelei delegatii …
    (acum cativa ani am scris un portret al acestui aviator de seama, sper sa-l regasesc si o sa-l postez pe net).

  3. Cristescu soldatul, Cristescu managerul, Cristescu aviatorul, Cristescu fotbalistul. Cred că e cel mai „implicat” nume în istoria ultimilor 150 de ani ai Brașovului.

    Două debuturi aici pe blog foarte faine – Mihai Petrescu şi Adi Aliman. Succes în continuare, domnilor!

  4. Din informatiile mele, fiul domnului Petre Cristescu este un important inginer in staful ICA – Eurocopter. Poate domnul Petrescu stie mai multe.

  5. Asa stiu si eu, ca unul dintre baietii lui lucra la IAR. Dar nu am mai tinut legatura cu dna Cristescu si nu mai am noutati. O sa incerc sa aflu.

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s