Abia împlinise 25 de ani și tocmai jucase al 150-lea meci pentru Steagu’ în prima ligă. „Lulu” Năftănăilă avea toate şansele să devină unul dintre marii fotbalişti ai României şi să poarte Steagu’ spre cucerirea unui trofeu intern, însă teribilul accident de maşină din data de 28 august 1967 a întors toate previziunile şi speranţele la 180 de grade. Pe 27 august, Iuliu Năftănăilă a jucat ultimul său meci pentru Steagu’ în Divizia A, un 0-0 în etapa a 2-a la Dinamo Piteşti. A fost al 150-lea.
27 august 1967, la Piteşti. În stânga, cu spatele, ultima fotografie cu Iuliu Năftănăilă pe un teren de fotbal. Silviu Ploeşteanu priveşte în pământ, Dorin Necula (jos) aşteaptă sticla cu apă de la Csaba Gyorffy.
Meciul cu U Cluj din etapa a 3-a, care s-a jucat la numai două zile după funerariile fotbalistului „stegar”, a avut parte de o atmosferă sinistră. Refuzându-li-se cererea de amânare a partidei de către FRF, conducătorii „stegari” le cer fotbaliştilor să joace pentru „Lulu”. Copleşiţi de dispariţia coechipierului lor, jucătorii braşoveni nu reuşesc să obţină victoria în memoria sa. Suferă prima înfrângere (0-1) din seria care avea să-i trimită pentru prima dată în istoria clubului în Divizia B.
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai citit, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
La Stegaru' 
Articol pe care sincer nu mai retin de unde-l am.
Dragă Lulu,
Zile negre au trecut de când nu te-am mai văzut. Şi multe vor mai trece fără ca nimeni să poată ştii ce-ar fi fost dacă… nici eu, nici tu, nimeni nu va ştii, dragă Lulu.
Mai ţii minte ianuarele acela călduţ de la Montevideo din ’67? Ei, “celeştii”, cu vedetele lor, iar tu un debutant doar cu grija fentei. Sau îţi mai aminteşti vuietul tribunei de acasă? Nimeni, dar nimeni, nu voia să piardă nici un moment în care bocancul tău mângâia mingea aia mareşi maronie cu şiret. Oh, dragă Lulu, dacă i-ai vedea pe cei de azi, cu bocancii şi mingile făcute să joace în locul lor. Multe s-au mai schimbat de când tu ai plecat, dragă Lulu.
La o săptămâna după seara aia nenorocită, şi la două zile după ce ne luam ultimul rămas-bun de la tine, ne-au pus să jucăm în campionat. “Jucaţi pentru Lulu!”, ne-au zis, dar cine mai putea când după ce a fluierat arbitrul l-am văzut pentru prima dată pe Sterică adunându-şi lacrimile în palme precum nişte amintiri de care nu voia să se despartă? Te căutam cu toţii, buimaci, să te vedem undeva demarcat. Fie şi ca o nălucă măcar. Dar nu te-am mai găsit niciodată.
Ne-a mai rămas doar o fotografie cu tine zâmbind şi urmele paşilor tăi în iarba “Tineretului”. Pentru toate astea, îţi mulţumim, dragă Lulu!
Tot aici pe blog a apărut.
https://steagulrosu.wordpress.com/2010/09/27/iuliu-naftanaila/