Nu, nu e vreun nou video uluitor. Dar zic că dacă tot am pornit pe drumul ăsta al rememorării suporterilor din alte perioade, nu strică să ne ducem şi mai adânc în timp. Anii ’70, spun eu, sunt perfecţi.

Graţie comentariului lăsat la articolul precedent de un cititor care a trăit acele vremuri, putem şi noi, ăştia mai tineri, să ne facem cât de cât o idee despre cum erau „stegarii” anilor 1970. Redau mai jos comentariul în întregime pentru ca toată lumea să-l poată citi. Ah, şi mi-am permis să bag şi niste inserţii foto de atunci.

scris de Nae

Exista o anumită tradiție a facțiunilor de galerie pe cartiere. Mi-a aduc aminte în anii 74-75, în mijlocul lui T2, stăteau cei din Steagu’ , pentru că atunci era cel mai mare cartier şi eram cei mai mulţi, în dreapta stăteau cei de la Patria, Tractorul şi Triaj, iar în stânga stăteau cei de la Patria spre Centru, Bartolomeu.

Galeria braşoveană la mijlocul anilor 1970.

Fiecare grup avea un lider, un steag galben-negru cu un desen propriu foarte cunoscut de cei din facţiune, iar liderii stăteau pe rândurile 3-4 de jos şi dădeau tonul la scandări şi cântece. Pentru ca eram mai nou atunci nu aveam loc decât pe zid, unde este acum partea acoperită din T2. În rândurile de sus aveau locuri totdeauna cei care mergeau meci de meci în deplasare (aveam 14 ani şi nici nu mă luau cu ei cei mari).

Cârâitoare de lemn. Se învârtea până la epuizare. sursa: artalemnului.ro

Aveam nişte cârâitori din lemn care faceu un zgomot infernal, sirena şi vreo 10 tobe din acelea de la pioneri, cine le-a prins. Se venea cu 3 ore mai devreme si se juca „66”, table şi se făcea şi repetiţie la imn. În cartier daca nu făceai parte din galerie erai un nimeni, nu te băga nimeni în seamă. Iar conducerea clubului nu era interesată nici cât negru sub unghie de suporteri, era numai treaba noastră şi numai a noastră.

În timpul săptămânii ne întâlneam la Biblioteca Judeţeană, lângă drumul de Poiana. Era acolo o terasa (n. tereasa aceea din parcul de la Livadă) şi acolo se punea la cale deplasarea. La complexul mare aveam o cofetărie cu cafenea şi acolo ne întâlneam după meciuri cu Stere Adamache, cu Petre Cadar, cu nea Cucu Jenei, Şerbănoiu şi alţii.

O tempora, a fost odata ca altfel nu s-ar mai povesti.”