Uneori ezit să ataşez un număr exact perioadei de timp care a trecut de la consumarea unui anumit moment ca să nu simt că îmbătrânesc şi mai repede decât o arată tot mai multele fire albe. Şi tot atunci stau şi mă întreb ce e rău în asta? Înseamnă doar că am mai supravieţuit o vreme ca să fac ce-mi place şi să văd până unde mai ducem povestea.

Acum opt ani, dar fix acum opt ani, 24 martie 2010, eram cu băjeţii în spate la Universitate şi trăgeam linii stând în genunchi, amestecam vopseaua cu nişte diluant, desfăceam un dop de bere, din astea. Nu mai ştiu exact a cui a fost ideea, probabil a lui Horică, dar ştiu sigur că el mi-a zis ce urma să facem: ” cu literele din sigla veche, meştere, facem vreo cinci japoneze”. Parfum! Mitel sau maică-sa, nici asta nu mai ştiu exact, încă dădea bătălie ca să termine de cusut zecile de steaguri ce urmau să încadreze respectivele japoneze.

Vreo cinci japoneze cu literele din sigla veche. Vezi tu, pe-atunci eram suporteri, doar suporteri, nişte puştani care voiam să facem ceva fain pentru galerie şi pentru meciul tur cu Vaslui din semifinalele Cupei României. Voiam să ţinem prezentul racordat la valorile trecutului, să chestii din astea spirituale şi bine intenţionate. Steagu’ pentru noi era atunci ceva ce nu încăpea în discuţii despre societăţi comerciale care deţin cutare şi cutare lucru, drepturi de proprietate intelectuală şi cine are voie să folosească aia sau aia şi cine nu. Aşa că alea vreo cinci japoneze cu literele din sigla veche, încadrate de zeci de steaguri, ar fi fost reprezentaţia grafică a sentimentelor noastre. Şi ştiam că nu suntem singurii care simt astfel. Dovada au fost reacţiile primite după afişarea steagurilor şi japonezelor. Mi-a rămas în cap ce-a zis cineva la scurt timp după acea semifinală, era ceva de genul „am rămas mut când am văzut steagurile cu literele siglei vechi ridicându-se în mijlocul galeriei. Şi aşa au rămas mulţi din jurul meu, la T2.”

• Cam aşa s-a văzut de la nivelul gazonului. Bănuiesc că de la T2 senzaţia a fost şi mai şi. Filmarea a fost făcută de Mitel.

Literele „S” şi „R” într-o primăvară acum opt ani, când exista un FC Braşov pentru care tot stadionul striga „Steagu’! Steagu’! Steagu’!”. Pe atunci, unii eram nişte puştani, alţii eraţi mai tineri, şi cu siguranţă nici în cel mai lăuntric colţ al minţilor noastre nu exista gândul că de noi va depinde vreodată ţinerea în viaţă a ideii din spatele literelor astea, „S” şi „R”. Poate acum crezi dau cu şpaclul la soclul propriei statui, însă suporterii de acum opt ani sunt aceiaşi care au făcut în vara trecută SR-ul. Nu e chestie de opinie când zicem pe net sau pe stadion că „STEAGU’ SUNTEM NOI”, e chestie de fapte.

• Urmele trecerii noastre. Când s-or topi zăpezile o să dau o tură prin zonă, să inspectez dacă se mai vede ceva pe asfalt.

Dacă nu mă înşeală memoria, literele cred că sunt handmade – cu creionul, cu marker-ul, apoi cu câteva mâini de vopsea. Se şi vede că unele linii sunt mai scurte, mai drepte, mai strâmbe, mai lungi, mai cum vrea muşchiu’ lor. Imperfecţiunea este frumoasă, înseamnă că încă te străduieşti să descoperi chestii şi că povestea, indiferent de cât timp ar fi trecut, opt ani sau optzeci de ani, continuă să se scrie.