Localizarea geografică a oraşului, a făcut ca de la înfiinţarea echipei de fotbal U.A.B. în 1936 şi până-n prezent, când ea se numeşte FC Braşov, un număr foarte mare de jucători maghiari să îmbrace tricoul albastru şi mai apoi galben-negru al clubului.

În prima parte i-aţi putut cunoaşte mai bine pe Zoltan David, Ion Szigety, Alexandru Meszaroş, Vasile Szeredai, Ioan Eugen Nagy, Iuliu Jenei şi Csaba Gyorffy. Astăzi o să-i cunoaşteţi pe ceilalţi componenţi ai „Regimentului Galben-Negru Maghiar”.

Ioan Nagy

Stimaţi „stegari”, în persoana lui Ioan Nagy avem prototipul loialităţii. Format de clubul braşovean, Ioan Nagy strânge până la vârsta de 20 de ani, 38 de meciuri în prima divizie a României pentru Steagul Roşu.

A debutat în sezonul 1972/73, când avea 18 ani, şi a rămăs fidel clubului până la retragerea din activitate. Retragere care, sincer să fiu, nu ştiu când a fost. Probabil la finalul sezonului 1984/85.

Când avea 20 de ani, suferea prima sa retrogradare. Avea să se călească pe terenurile grele ale Diviziei B. Când avea 25 de ani promova cu Steagul în Divizia A. La 26 de ani era căpitanul echipei pe Ghencea într-un 2-2 halucinant contra Stelei. Din primăvara lui 1981 începe să poarte banderola de căpitan în mod constant. Se impusese ca unul din cei mai buni fundaşi centrali din România. Faptul că a ales să nu părăsească Braşovul l-a costat prezenţa în echipa Naţională a României.

A adunat în schimb, în cei 13 ani la Braşov, peste 300 de meciuri sub galben-negru. Un fiu al oraşului de la poalele Tâmpei ajuns legendă. Acesta este Ioan Nagy.

Alexandru Gherghely

Născut pe 10 septembrie 1951, la Cristurul Secuiesc, judeţul Harghita, Alexandru Gherghely a avut, în comparaţie cu alţi „stegari”, o prezenţă meteorică la Steagu’. Îl includem însă panoplia marilor „stegari” de etnie maghiară datorită a ceea ce a realizat în cei numai 5 ani petrecuţi sub Tâmpa. (1970–1975).

A jucat în cinci sezoane 134 de meciuri în Divizia A pentru Steagul Roşu şi a înscris exact 30 de goluri. Cea din urmă performanţă îl situează în primii 10 marcatori ai Steagului în Divizia A din toate timpurile. Turul de forţă l-a reuşit în sezonul 1974/75, când în 32 de partide a marcat 14 goluri. În etapa a 16-a, marca de patru ori în poarta Chimiei Râmnicu Vâlcea.

Din păcate, reuşitele sale s-au dovedit insuficiente pentru ca Steagu’ să evite retrogradarea în 1975. De altfel, la finalul acelui sezon, Alexandru Gherghely avea să părăsească Braşovul.  A rămas însă definitiv în istoria clublui.

Alexandru Andraşi (I)

Brașovean get-beget, născut pe 13 mai 1965, calcă pentru prima dată gazonul din Bartolomeu când avea 6 ani.

La sfârşitul anilor ’80 ajunge la echipa mare a FCM-ului braşovean cu care se califică în semifinalele Cupei României după o absenţă de aproape 10 ani. La 2 ani şi ceva după aventura din Cupă, se iveşte o altă mare oportunitate. În sezonul 1989/90, spre final, echipa se implică tot mai mult în hora pentru a prinde un loc în cupele europene. Toate speranţele s-au năruit după un 2-3 cu Petrolul, chiar la Braşov. Pentru Sandu Andraşi a urmat în 1991 un transfer la Steaua. După doi ani în Ghencea şi alţi doi la Rapid, se transferă în 1995 în Ungaria la FC Vac Zollner.

Revine pe terenul marii sale iubiri în 2000. De data asta, Europa n-a mai fost o himeră. E drept, ajunsese acolo cu Steaua şi Rapid, dar niciodată cu FC Braşov. Apogeul acelui campionat este, evident, partida cu FCM Bacău în care Alexandru Andraşi înscrie două goluri, printre care unul de la mijlocul terenului, demonstrând că unele lucruri nu se pierd niciodată. „Cu Andraşi I pe teren, Braşovul nu face blaturi!”, a spus acesta după meci. Dragostea, onoarea şi respectul, nu se pierd vreodată.

Din păcate, nu ajunge să joace sub culorile Braşovului în cupele europene. Motivul? Ca de obicei, gândirea obtuză a factorilor de decizie, ca să mă exprim elegant.

Rămâne şi „stegar” şi în sezonul următor, de data asta punând umărul la menţinerea echipei în Divizia A. Se retrage la finalul acelui sezon. Pe 25 mai 2001 ieşea pentru ultima dată pe stadionul „Tineretului” în uralele suporterilor, la meciul cu UM Timişoara. Avea 37 de ani.

Iuliu Paris Andraşi (II)

Fratele mai mic al lui Alexandru Andraşi, fundaş de meserie, a avut o carieră mai „stabilă” decât fratele său. Prin stabilă înţelegem cele 201 meciuri jucate în tricoul Braşovului în Divizia A. Socotind şi cele din Divizia B plus Cupa României, ajungem pe la o cifră de aproximativ 250 de apariţii. Şi cu asta am cam spus totul.

A trecut prin două retrogradări şi tot de atâtea ori a rămas la Braşov pentru a readuce echipa în elită. Într-un fel, răsplata loialităţii sale a venit cu calificarea în Cupa UEFA la finalul sezonului 2000/01 şi cu cele două partide jucate împotriva armenilor de la Mika Aştarak.

Nu a avut parte de o retragere de gală asemeni fratelui său mai mare, părăsind discret culorile ce le-a apărat în aproape 250 de meciuri .

Aceasta a fost incursiunea în trecutul maghiar al Steagului. Un trecut mereu prezent, dacă stăm să ne gândim că actualul căpitan, Robert Ilyeş şi fostul golgheter din Divizia B, Attila Hadnagy, sunt şi ei etnici maghiari. E sarcina lor să ducă mai departe această moştenire a loialităţii şi devotamentului pentru oraş.

La Braşov, nu judecăm după etnie, culoare sau religie. Cele 11 destine prezentate în aceste două părţi vorbesc de la sine despre puterea oamenilor de a trece peste diferenţe. De a avea puterea să vadă ce îi uneşte, nu ce îi divide. Au fost „stegari”. Suntem „stegari”. Acesta este un motiv suficient.