Aproape totul despre Nicolae Pescaru

Motto: „Dacă o să ajungi fotbalist, tu să joci la Steagu’ …”

 

Nicolae Pescaru, la Steagu’ din 1962. Nicolae Pescaru, at Steagu’ since 1962. Nicolae Pescaru, um Steagu’ seit 1962. Nicolae Pescaru, a Steagu’ dal 1962.

O spunem în toate limbile de pe faţă pământului dacă e nevoie. Pentru că lumea trebuie să ştie cine a fost Nicolae Pescaru. Lumea trebuie să știe că au fost vremuri când loialitatea și onoarea erau mai presus de satisfacțiile rapide. Lumea trebuie să știe, pur și simplu.

S-a născut când al Doilea Război Mondial încă înroșea cu sânge o lume întreagă. Era 27 martie 1943 și undeva în Prahova, localitatea Breaza, venea pe lume Nicolae Pescaru. Cândva avea 14 ani, tatăl său, jucător în Divizia A la Dinamo Brașov, i-a spus un lucru ce-l va călăuzi toată viaţa:

Dacă o să ajungi fotbalist, tu să joci la Steagu’ !

În 1959, la un după moartea tatălui său se legitimează la echipa Becleana Beclean. În februarie 1960 ajunge în Făgăraş, mai întăi la echipa Progresul şi apoi la Chimia în Divizia B. În septembrie 1962 ajunge sub Tâmpa la Steagul Roşu împlinind dorinţa tatălui său.

O viaţă de Stegar

Debutul a avut loc în etapa a 6-a a sezonului 1962/63, când sub Tâmpa poposeau fotbaliştii Universităţii Cluj. Avea 19 ani şi-l înlocuia în minutul 85 pe Filimon. Peste alţi 19 ani, ieşea pentru ultima data pe iarba braşoveană în uralele suporterilor. A început cu 5 minute pe 23 septembrie 1962, şi a strâns în final peste 510 meciuri pentru Steagul Roşu – numărătoarea actuală fiind la 513. Iată mai jos cea mai exactă statistică privind aparițiile lui Nicolae Pescaru în tricoul Steagului care există până acum.

Divizia A: 311 meciuri şi 62 goluri

Divizia B:  170 meciuri şi 28 goluri

Cupele Europene: 11 meciuri şi 1 gol

Cupa Balcanică: 12 meciuri şi 1 gol

Cupa României: 9 meciuri între 1970-1979

Din 1962 şi până-n 1981, a fost nelipsit din pozele de echipă. Aici (centru, cu mâinile pe minge), imortalizat împreună cu coechipierii pe anul 1971.

A început iniţial ca mijlocaş la construcţie, tehnica extraordinară îi permitea acest lucru. La începutul anilor ’70 s-a impus ca „tunarul” absolut al echipei reuşind în 1972 să ajungă chiar pe treapta a treia a podiumului golgheterilor din România cu 14 goluri în 28 de meciuri. Apoi, spre finalul carierei, s-a reprofilat fundaş central. Cu tehnica şi experienţa acumulată de-a lungul anilor, rolul i se potrivea ca o mănuşă.

Schimbând fanioane înainte de turul cu Beşiktaş

Schimbând fanioane înainte de turul cu Beşiktaş.

A participat la toate cele trei campanii europene de dinainte de 1990, fiind integralist în toate cele 11 partide. Pe 16 februarie 1966, în returul cu Espanyol Barcelona de la Braşov, înscrie în minutul 23 pentru 1-1. A fost unicul său gol european major.

Din 1969 şi până la meciul de retragere din primăvara anului 1981 a purtat banderola de căpitan a echipei. În toți acești ani, banderola și tricoul cu numărul 5 nu i-au lipsit niciodată. Din această postură i-a condus pe „stegari” spre două semifinale de Cupa României, în 1970 şi 1979. Cea din urmă cu totul aparte, dat fiind faptul că echipa era în Divizia B şi că, odată cu sferturile, a îndeplinit şi rolul de antrenor, dată fiind plecarea lui Constantin Teaşcă.

Ce să vă mai spun? Suntem fericiţi!

Au fost primele sale cuvinte adresate reporterilor la finalul dramaticului meci cu deţinătoarea trofeului, Craiova.

În 1975, era „vânat” de Dinamo, în vederea unui transfer în Capitală. Avea în acel moment 302 meciuri în Divizia A. Dacă ar fi acceptat transferul, putea lejer deveni primul fotbalist român ce atinge „cota 500”. Nu a făcut-o însă. Chiar și așa, este cel mai longeviv jucător de fotbal din istoria fotbalului românesc, cu 19 ani și 2 luni la același club: FC Brașov.

În ’75 aveam 302 meciuri în A. Dacă aş fi plecat la altă echipă cred că m-aş fi putut apropia în viitoarea ediţia (n.n. 1980/81), de 500 de meciuri. Dar n-am vrut să părăsesc Braşovul!

A trecut prin două retrogradări cu echipa (1968 şi 1975) şi tot de atâtea ori a pus umărul la revenirea Steagului în elită. În 1980 poate mai mult ca niciodată dată fiind atât lunga perioadă petrecută în B (5 ani) cât şi faptul că se apropia de vârsta de 37 de ani.

Mai mult, în pauza de iarnă a sezonului 1979/80, al promovării, Nicolae Pescaru, la 37 de ani, are oferte de transfer din partea divizionarelor A, Chimia Râmnicu Vâlcea şi FC Baia Mare. Atât Marcel Pigulea (antrenor Chimia), cât şi Viorel Mateianu (Baia Mare) îl doreau cu insistenţă pe „Marele Pescar” parte din echipa lor.

Dacă n-am plecat acuma 10 sau 15 ani, de ce-aş pleca acum?

Nicolae Pescaru

Pauza de iarnă a sezonului 1980/81. Una din ultimele fotografii de grup cu Nicolae Pescaru ca jucător. Ca de obicei, se află în centrul rândului de jos.

Viaţa lui era Steagu’ Roşu, chiar dacă acum se numea FCM Braşov. Reuşise să revină în elită iar pentru el acest lucru conta cel mai mult. „Dragostea braşovenilor” era din nou în primva divizie!

Cel de-al 310-lea meci în Divizia A (ultimul în faţa propriilor suporteri) l-a jucat pe 2 noiembrie 1980. Universitatea Craiova, liderul la zi al campionatului venea la Braşov cu intenţia de a-şi consolida poziția în clasament. A intrat atunci în minutul 63, înlocuindu-l pe Papuc, contribuind la forcing-ul pentru înscrierea golului victoriei cât și pentru conservarea rezultatului.

Ultima apariţie oficială sub galben-negru pentru Nicolae Pescaru a avut loc pe 23 noiembrie ’80. Era etapa a XVI-a şi „stegarii” erau răpuşi în Capitală, de Progresul, cu 3-1. Cronicile consemnează ultima sa apariţie în minutul 60, când îl înlocuieşte pe Vasile Gherghe. A fost meciul 311 în Divizia A!

Ziua retragerii

Utimele ovaţii pentru cel mai mare fotbalist

Utimele ovaţii pentru cel mai mare fotbalist „stegar” din istorie. sursa: steagu.ro

Suntem în 28 februarie 1981. Este pauza dintre tur şi retur a campionatului. Stadionul „Municipal” din Braşov se pregăteşte să întâmpine echipele FCM Braşov şi Corvinul Hunedoara pentru un meci amical. În tribune sunt peste 10 mii de spectatori. Nu sunt acolo doar pentru meci. Chemarea lor este mult mai profundă. Nicolae Pescaru, omul care din 23 septembrie 1962 şi până pe 23 noiembrie 1981 a îmbrăcat neîntrerupt tricoul Steagului, va ieşi pentru ultima dată pe gazon.

Balasz – Papuc, Vărzaru, Panache, PESCARU – Bucur, Şulea, Chioreanu – Ciobanu, Paraschivescu şi Gherghe. Antrenori: Nicolae Proca şi Ioan Alecu. A ieşit în uralele stadionului purtând mândru banderola de căpitan pe mâneca neagră a tricoului galben. Avea braţele pline de flori şi obraji plini cu lacrimi. Încercase să amâne cât mai mult acest moment, dar de acum, treningul de antrenor va lua locul ghetelor cramponate.

Totuși! Simte că mai poate. Așa că de la Brașov ia drumul Sibiului pentru a juca returul sezonului 1980/81 la Șoimii, în Divizia B, 11 meciuri și un gol.

De pe teren pe bancă

De acolo, revine la Brașov, înlocuindu-l pe banca tehnică pe Nicolae Proca, implicat în scandalul „banii negri de sub Tâmpa”. Debutul, aşa cum a declarat şi Nicolae Pescaru la vremea respectivă, a fost „ca orice debut: cu multe emoţii şi… o înfrângere”. Pe 8 august 1981

Cronica unei victorii de campionat, semnată de Ioan Chirilă.

„stegarii” cedau la Târgovişte, în faţa echipei antrenate de Nicolae Dobrin, cu 3-1. Peste numai o săptămâna, pe 15 august mai exact, sub Tâmpa, Nicolae Pescaru obţine primul său succes în calitate de antrenor: un 2-1 în faţa Jiului Petroşani.

Finalul celor 34 de etape ale ediţiei 1981/82 a Diviziei A au găsit echipa braşoveană antrenată de Nae Pescaru pe locul 13. A fost însă un sezon frumos… ca orice debut. Una din cele mai frumoase amintiri ale sezonului de debut s-a consumat pe 21 februarie 1982 în Cupa României. FCM Braşov întâlnea la Sibiu echipa S.C. Bacău în şaisprezecimile Cupei. Sibienii au luat cu asalt stadionul „Şoimii” atât pentru a asista la o partida de calitate cât şi pentru a-l revedea pe fostul „şoim” Nicolae Pescaru. De altfel, într-un articol intitulat „Inspiraţie şi Fair-play”, maestrul Ioan Chirilă zugrăvea abil rolul de „general” îndeplinit cu succes de Nicolae Pescaru la Sibiu cât şi căldura cu care a fost întâmpinat de suporterii de sibieni. La o lovitură liberă, la scorul de 1-0 pentru Steagu’, vine ordinul: „Lasă-l, Benţa! Boriceanu, colţul scurt, sus!”, şi tabela arăta 2-0 pentru braşoveni. Apoi, când partida era pe muchie de cuţit, la un corner în minutul 83, Pescaru îşi face iarăşi simţită prezenţa adresându-se aceluiaşi Leo Boriceanu: „Te-ai dus vâr-dreapta!”. S-a dus, şi scorul s-a făcut 3-1 şi ai noştri avansau în optimi. Acolo, după un meci dramatic cu Corvinul, tot la Sibiu, „stegarii” ies din competiţie.

Nicolae Pescaru continuă și în sezonul următor să antreneze echipa „stegară”. Din păcate, însă, succesele s-au lăsat prea mult aşteptate. În primele 7 etape echipe nu reuşeşte să obţină decât o singură victorie. Pescaru părăseşte pentru a doua oară Braşovul lăsând locul lui Ştefan Coidum.

Înainte de startul sezonului 1993/94. Primul din rândul de mijloc, de la stânga la drepta, este Nae Pescaru alături, ca de obicei, de bunul său prieten Csaba Gyorffy.

A fost cea mai lungă perioadă în care Nicolae Pescaru a fost despărţit de echipa mare. Din septembrie 1982 şi până la revenirea pe postul de antrenor principal în august 1993, acesta a lucrat la centrul de copii şi juniori ai clubului. Cum ziceam, suntem în anul 1993, echipa se numeşte FC Braşov acum. Nae Pescaru, acest monument al istoriei şi culturii „stegare” revine iarăşi în vuietul de pe „Tineretului”. Pe 28 august 1993, FC Braşov bate cu 1-0 la Electroputere Craiova. Consemnăm astfel prima victorie a lui Nicolae Pescaru după „exilul” de 11 ani. Rezistă până în etapa a 29-a, când echipa pierde acasă 1-3 cu Timişoara şi îi lasă locul de A1 lui Dorel Purdea.

Record meciuri:

1978/79: 3 meciuri, antrenor-jucător, în Cupa României. 1, 1, 1, golaveraj 3-3,  a ajuns în semifinale.

1981/82: 34 de meciuri în Divizia A: 13, 6, 15, golaveraj 40-32; 2 meciuri Cupa României , o victorie, o înfrângere, golaveraj 4-3 ; optimi

1982/83: 7 meciuri în Divizia A: 1, 0, 6, golavaraj 6-17; nici un meci în Cupă

1993/94: 29 de meciuri în Divizia A: 11, 5, 13, golaveraj 30-39; 3 meciuri în Cupă, 2 victorii, un egal (pierde calificarea în semifinale la penalty-uri cu U Cluj), golaveraj 4-1

All-time: 78 de meciuri (70 în Divizia A şi 8 în Cupa României), 29 de victorii, 13 egaluri, 36 de înfrângeri, golaveraj 87-95.

La Naţională

Pe acest aspect, al prezenţei lui Nicolae Pescaru în tricoul primei reprezentative nu voi scrie foarte multe şi vă voi lăsa să citiţi ce a scris „giganul” Ioan Chirilă (cel mai mare croincar sportiv din România) cu ocazia meciului de gală, Naţionala ’70 versus Naţionala ’80, din primăvara anului 1980.

Şi pentru că revista noastră apare la destule zile de la „derbyul generaţiilor”, care a pus faţă-n faţă „Naţionala ’80” şi echipa „Tricolorilor ’70”, daţi-ne voie să facem abstracţie de cronica tehnică a meciului (încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea… tinerilor) şi să ne amintim că acest meci, care a atras peste 70 000 de spectatori pe stadionul „23 August”, a adus în prim plan două personalităţi pe care Destinul Fotbalului le leagă, fără îndoială.

Este vorba despre Dobrin şi Pescaru.

[…]

Cazul acestor doi jucători, care au strălucit în seara de miercuri 19 martie pe stadionul 23 August, cu toate că au 33 şi, respectiv, 37 de ani, pune în discuţie o anume rigiditate în abordarea principiilor de constituire a unei echipe naţionale. Cei doi jucători, îndelung aplaudaţi pe stadionul 23 August, ne invită să medităm asupra tuturor prejudecăţilor care fac să se restrângă atât de mult sfera creaţiei în organizarea unui colectiv de joc. Dobrin a fost întotdeauna un fotbalist care merita să fie un reper de gândire pentru antrenorii aflaţi la cârma echipei naţionale. El ar fi putu să fie un magnet care să adune energiile mai puţin strălucitoare ale tuturor celorlalţi. Pe de altă parte, Pescaru, un jucător complet, viguros, rafinat şi tenace, ar fi trebuit să fie o piesă mereu prezentă în structura echipelor din deceniul care s-a încheiat. El a fost neglijat, însă, pe baza unor criterii formale şi rigide, cedând întotdeauna locul unor noţiuni care împovărează deseori limbajul complex al fotbalului – gabarit, prestanţă, talie, etc… etc.

Cazul acestor doi jucători ridică încă o dată problema organizării unei idei care să pornească de la calităţile jucătorilor noştri. Arta unui antrenor se consumă în momentul în care soluţia finală a cadrului tactic are la bază totalitatea calităţilor pe care le au jucătorii. Numai pe baza însumării acestor calităţi se poate ajune la un cadru de joc care să pună în valoare toate aceste calităţi. Dacă joci fără Dobrin – şi discuţia are mai mult o tentă retrospectivă – înseamnă că îţi asumi obligaţia de a juca englezeşte sau nemţeşte. Dacă joci fără Pescaru, înseamnă că te poţi dispensa de un jucător subtil, inimos şi omniprezent, preferând, de pildă, un „tăietor de lemne”, hai să ne limităm la această generalizare fără să dăm nume.

Aceste rânduri sunt o invitaţie la un efort de creaţie în organizarea unei echipe naţionale care să reprezinte cu adevărat sinteza tuturor calităţilor fotbalistice din Românie.

Ioan Chirilă

Ca şi la echipa de club, Nicolae Pescaru în mijlocul primului rând. Singura fotografie de grup

Ca şi la echipa de club, Nicolae Pescaru în mijlocul primului rând. Singura fotografie de grup „tricoloră” a carierei sale. România ’70 vs. România ’80, martie 1980

Din cauza principiilor invocate de maestrul Ioan Chirilă, Nicolae Pescaru nu a strâns decât patru apariţii sub „Tricolo”. Valentin Stănescu, unul din cei mari antrenori ai fotbalului nostru (fost şi la Steagu’) spunea în 1981:

Pescaru ar fi jucat cu siguranţă de 25-30 de ori în prima reprezentativă dacă ar fi evoluat la o echipă din… Capitală.

La urma urmei, şi acest lucru face parte din legenda lui Nicolae Pescaru. A jucat toată viaţa la Steagu’, când a împlinit 37 de ani, suporterii stegari din Blaj au venit la Braşov special pentru a-i înmâna un buchet de 37 de garoafe. Şi, peste toate, din ’74 şi până azi se cântă un cântec care sună cam aşa:  „Cu Pescaru în echipă,de nimeni nu ne e frică…”

Eternul „Număr 5”

Care a fost secretul lui Nicolae Pescaru în toţi aceşti ani? Reţeta sa specială? De drept şi de fapt, nu prea e vorbă de nici o reţetă şi nici un mare secret:

Dacă avem antrenament la 10, pe la 8 sunt deja la stadion. N-am fumat niciodată, nu beau cafea, n-am pierdut nici măcar o singură noapte. De fotbal nu m-am plictist nici acum, după 20 şi ceva de ani de când joc, fiindcă aici e viaţa mea!

Nicolae Pescaru, la vârsta de 37 de ani

5 gânduri despre “Aproape totul despre Nicolae Pescaru

  1. 5/5 e prea putin! Felicitari, Razvan, pt. un articol emotionant, poate cel mai bun pe care l-am citit la acest blog.

  2. In poza cu schimbul de fanioane cu Besiktas, in spatele lui Nae e Sterica Adamache.
    Declaratia sa ca n-a fumat niciodata e infirmata chiar de fotografia pe care o postezi, aceea in care e pe plaja cu Gyorffy si ambii au tigara in mana.

    • Într-adevăr, în spatele lui Nae Pescaru este Adamache. În faţa lor se află căpitanul turcilor, portarul Sabri Dino.

      Legat de fumat, poate la mişto mai trăgea un fum, cum e cazul fotografiei cu el şi Gyorffy la mare despre care ai menţionat şi tu. Însă cert nu fuma ca un turc, altfel nu ajungea la 37 de ani să joace în Divizia A.

  3. Pingback: Steagu’ în culori | La Stegaru'

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s