Am fost în cursul zilei de sâmbătă la Carrefour să fac oareşce cumpărături pentru sărbători. O aglomeraţie de te făcea să te întrebi „ce este, de fapt, criza?” şi un şoc încă de cum am intrat printre raioane.

Văd nişte zorzoane roş-albastre într-un raft şi-mi zic în gând: „p!?a mea, şi bomboane cu Barcelona acuma?”. Mă uit mai bine şi văd că scrie numele clubului bucureştean şi o steluţă de mare zâmbitoare pe ambalaj. Profit de faptul că maică-mea se uita la nişte vinuri şi dau printre dinţi un „băga-mi-aş p!?a în ciocolata voastră!!!”. Mă eliberasem de frustrare pentru ca vreo câteva raioane mai încolo să mă umplu de satisfacţie. Iată descrierea situaţiei fază cu fază:

El, aflat la conducerea căruţului de cumpărături, se strecoară cu greu prin mulţime. Ea, ca un veritabil Hagi al cumpărăturilor, are privirea sus pentru a observa produsele ce s-au demarcat la promoţie. Cumva, el găseşte un culoar îngust şi se strecoară cu căruţul. E undeva la raionul de dulciuri. Observă ambalajului stelist şi brusc i se luminează faţa. Ia o pungă, o priveşte, o întoarce pe toate feţele, radiind de fericire. Ar vrea s-o pună în coş, dar mai întâi are nevoie de aprobarea ei. Se duce la ea ca un copilaş plin de speranţe. „Uite, iubito, nu-i aşa că-s faine?”, zice el. Ea, cu o privire de fier, priveşte ciocolăţile, dar nu le atinge. „Nu vreau. Oricum vă rupem ambalajul joia viitoare…”