„Tot ce ştiu în fotbal, am învăţat de la Silviu Ploeşteanu”

Cum vă promiteam, readuc în prim-plan personalitatea celui ce-a fost Silviu Ploeştean printr-un interviu realizat în pauza de iarnă a sezonului 1980/81 cu Emanoil Haşoti, în care fosta extremă „stegară”, atunci antrenor la FC Constanţa (Farul de azi) vorbeşte despre principiile care-l ghidează pe el în cariera de antrenor.

Evident, atunci când în discuţie apare numele lui Silviu Ploeşteanu, atât reporterul cât şi Haşoti evită să-l numească „tovarăş”. Iată, mai jos, un fragment din acest interviu. Poimâine o să public un alt fragment din acelaşi interviu, în care Haşoti relatează o povestioară care nu are cum să nu vă provoace un zâmbet.
Rep: Stimate tovarăşe Haşoti, în plină actualitate – stîrnind admiraţia multora – se află un fost coechipier al dumitale, de la marea echipă a Steagului Roşu de altădată, Nicolae Proca. Cîndva – un fotbalist de nădejde – astăzi un antrenor de nădejde. Despre dumneata se spun cam aceleaşi lucruri. „Haşoti – un jucător pe care te bazai, iar azi un antrenor pe care poţi pune tot temeiul”. O fi adevărat, nu?… problema este însă alta: nu crezi că mult regretatul Silviu Ploeşteanu, un om minunat, dintr-o bucată, deşi cu o rară sensibilitate sufletească, în acelaşi timp un renumit specialist, deci nu crezi că Silviu Ploeşteanu a ştiut să vă aleagă, şi să vă formeze – ca oameni şi ca jucători – şi apoi să vă unească într-o formaţie foarte puternic legată moral şi fotbalistic?

EM. H. : Cum să vă răspund mai limpede?… Tot ce ştiu eu azi în fotbal, ştiu de la mult iubitul nostru Silviu Ploeşteanu ! Am mai învăţat, poate, ceva dinamică modernă, dar fotbalul şi omenia fotbalului, de la nea Silviu le-am învăţat.

Rep: Mai concret, ce-ai învăţat dumneata de la Silviu Ploeşteanu?

EM. H. : Că în fotbal trebuie să ai: 1) Măsură – 2) Bun simţ – 3) Inimă – 4) Caracter – 5) Pasiune. Cu asemenea trăsături, am ajuns să ne legăm extraordinar între noi la Steagul Roşu. Şi azi, cînd ne întîlnim, după atîţia ani, sîntem ca fraţii. Şi ca să vă dau un exemplu recent, chiar ieri vorbeam la telefon cu bunul meu prieten şi fost coechipier Nicolae Proca (n.a. – interviul a fost luat săptămîna trecută), care îmi mărturisea că-i tremură pantalonii pe el cînd se gîndeşte cît de greu o să fie meciul cu Dinamo… Vedeţi, ce-am trăit noi de tineri la Steagul Roşu vrea să facă Nicolae azi la munte, la Braşov, şi cam asta vreau să fac şi eu la mare, la Constanţa.

Cine a fost Emanoil Haşoti?

Născut pe 14 septembrie 1932, în localitatea Kavarna (azi în Bulgaria), pe atunci parte a României Mari, acesta a jucat pentru Steagul Roşu Braşov 11 sezoane consecutive (9 la rând în Divizia A), acumulând 194 de meciuri şi 32 de goluri la nivelul primei ligi, 7 meciuri şi un gol în cupele europene, 12 meciuri în Cupa Balcanică (nr. necunoscut de goluri) şi vreo 40-50 de meciuri în Divizia B (nr. necunoscut de goluri). A jucat de 5 ori şi pentru Naţională, fiind primul fotbalist născut în afara graniţelor ţării care a evoluat pentru România.

După retragerea de pe gazon s-a dedicat antrenoratului, şi după ce a lucrat o perioadă la Portul Constanţa, a ajuns antrenor principal al Farului, echipă cu care a reuşit două promovări în Divizia A şi pe care a condus-o în 200 de meciuri la nivel de primă ligă, fiind unul dintre cei mai importanţi antrenori din istoria echipei de pe malul mării.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.