O zi cu Steagu’

De dimineaţă până seară alături de Steagu’ ! Pe bune, nu aburesc, chiar aşa s-a întâmplat. După ce m-am trezit de dimineaţă şi mi-am pregătit fularul, am mai meşterit ceva la un viitor articol despre o treabă din istoria clubului. Apoi am plecat spre ICIM, acolo unde juniorii Steagului se duelau în play-off-ul campionatului naţional cu FCM Târgu Mureşi (’92-’93) şi Voinţa Sibiu (’94-’95). Seara a fo’ rezervată seniorilor, cu un scurt, dar intens, intermezzo, la nişte Ciucaş. Evident, avem şi poze.

Juniori A | FC Braşov – FCM Târgu Mureş 2-1

Meciul a început de la 12 fix. Eu am ajuns de la repriza a doua, când scorul era deja 1-1. S-a jucat pe sinteticul de lângă, întrucât terenul de iarbă al ICIM-ului era în curs de deszăpezire. Am luat loc undeva în înaltul scheletului de metal al neterminatei tribune şi m-am pus pe fotografiat şi observat. Repriza mi s-a părut a fi destul de echilibrată, cu o uşoară dominare de partea „stegarilor”. În tribună, părinţii veniţi să-şi vadă copiii la meci erau destul de activi în a comenta răbufnirile cu ecou ale antrenorului, iar o mamă mi-a lăsat impresia că „dreacu’ ” e ticul ei verbal. Oricum, interesant meciul văzut din această perspectivă.

Golul victoriei a venit în urma unui penalty. Mingea e centrată în zona centrală a careului de 16 metri, un braşovean se pregătea să o trimită la poartă, moment în care este agăţat de un apărător advers. Nouarul Steagului îl trimite după seminţe pe portarul Mureşului şi victoria e a noastră.

Spre final meciul a devenit foarte dramatic. Arbitrul dictează o indirectă din interiorul careului mare al Braşovului, dar mingea e respinsă de zid în corner. Din cornerul ce a rezultat, mingea ajunge prin careu, se loveşte ca la pinball de fotbalişti şi ricoşează pe transversala porţii lui Iacob. Treaba asta s-a întâmplat în chiar ultima secundă a meciului, arbitrul fluierând sfârşitul după această fază.

 

 

 

"Pensionarul" aranjându-şi zidul pentru indirecta din finalul meciului.

Juniori B | FC Braşov – Voinţa Sibiu 2-0

„Stegarii” s-au dovedit cu două clase peste adversarii lor din Sibiu, numai avansul rapid luat în prima repriza şi barele opunându-se unui scor şi mai sever. Meciul acesta a fost mai spectaculos comparativ cu repriza din precedentul, „stegarii” năpustindu-se din start asupra porţii sibiene. Scorul a fost deschis de nr-ul 29, cu un şut la firul ierbii de la vreo 20-25 de metri, plonjonul portarului sibian fiind doar o contribuţie pentru frumuseţea întregii faze. Ca o coincidenţă fericită, dacă credeţi în coincidenţe, trebuie remarcat faptul că golul a venit fix în momentul în care câţiva băieţi din galerie au început să scandeze „dă-le gol, dă-le gol, haide Steagu’, haide Steagu’, dă-le gol!”.

După ce mingea şutată de acelaşi nr. 29 a zguduit transversala, scorul a fost majorat în urma unui contraatac fulger. Atacantul „stegar” (scuze, dar i-am uitat numărul) pleacă în cursă cu doi adversari în spate, pe unul îl pierde prin iarbă, pe celălalt îl face la viteză, apoi şutează din unghi la colţul lung şi e 2-0 pentru Steagu’. Cum spuneam, scorul putea fi şi mai mare. În repriza a doua, după o acţiune foarte frumoasă, un junior „stegar” pătrunde în careu, ţinteşte vinclul dar loveşte încheietura barelor. Nici portarul Sibiului nu era unul foarte sigur. Bine, ştiu că e foarte tânăr şi că postul de portar e foarte greu, dar a avut, din punctul meu de vedere, mult prea multe ezitări şi intervenţii nesigure.

Spirit Stegar

 

Seniori | FC Braşov – Oţelul Galaţi 0-2

Nişte nesimţiţi fără cel mai mic dram de respect pentru un public destul de numeros ce a ales ca-ntr-o frumoasă duminică seară să meargă la stadion şi să-i încurajeze. Cum a fost răsplătită fidelitatea fanilor? Cu un joc penibil. În afară de Nuno Viveiros, singurul care părea că-şi doreşte cu adevărat să facă ceva, restul, cu una-două excepţii (Ilijovski, Felgueiras), au părut deranjaţi de faptul că au meci în seara asta. În fine, chiar n-am chef să disec şi mai mult penibilul la care am asistat duminică seară. Nu e o vorba că am pierdut. Problema e maniera în care am făcut-o. Se poate pierde şi cu demnitate, iar treaba asta-i face pe suporteri să rămână în tribune până la ultimul fluier şi să aplaude din suflet. Asta a fo’ o înfrângere de rataţi, aşa că-s tare curios cum vom arăta în deplasarea de la Vaslui şi cum vom primi vizita Rapidului.

Singura chestie pozitivă e că galeria, în creştere numerică, insensibilă la faptul că cei de pe teren mimează un joc de fotbal, şi-a făcut damblaua cântând şi trăind parcă un meci cu totul diferit. No, de asta îi şi frumos fotbalul ăsta. Unii îl pot mima cu o minge în iarbă, alţii îl pot trăi fără a avea nevoie de o minge. E o treabă de percepţie.

Pentru încă vreo câteva fotografii de pe stadion, intraţi aici.


Susţinere blog

Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.

€1,00

6 gânduri despre “O zi cu Steagu’

  1. Am vazut o parte din meci la TV si am crezut (am vrut sa cred) ca impresia asta de nepasare si sictir a jucatorilor stegari imi e data numai mie, din cauza distantei si a supararii.
    Am mai spus o data, repet: oare cand vor tine si jucatorii stegari cu Steagu? Mi-e teama ca fotbalul devine, mai incet sau mai accelerat, istorie, inlocuit fiind cu o afacere jegoasa. Cine naiba a inventat fotbalul asta „profesionist”? Scaunul electric e o pedeapsa prea blanda pentru el. Ar trebui sa fie condamnat sa mearga mereu la stadion, sa isi vada echipa favorita nejucand fotbal, dar castigand bani. Oare ce ar spune?!

  2. Am fost in peluza cu galerie un meci mizerabil facut de echipa noastra dar asta nu ne descurajeaza sa mai mergem la meciuri si sa ii sustinem

  3. Despre meciul seniorilor nu am ce sa comentez pentru ca sunt scarbit si mi-a ajuns! In schimb vreau sa felicit ambele echipe de juniori pentru victorii! Am gasit si un aspect negativ din pozele afisate mai sus, si tine de conducerea acestui club! Faptul ca portarul are alt echipament decat restul echipei (aparent un lucru banal) ma face sa inteleg cat de importanti sunt juniorii pentru conducere! Sper din tot sufletul ca cu toate neajunsurile vor ajunge fotbalisti mai buni decat cei ce au imbracat aseara tricoul dungat galben-negru! Hai Steagu’ !

  4. Pingback: O duminică alături de Steagu | Liga Suporterilor Stegari | FC Brașov

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.