Motto: „Dacă nici stegarii nu-s suporteri răbdători…”

Luni seară, la finalul meciului cu U Cluj, a fost pentru prima oară după foarte mult timp când am văzut echipa fluierată la finalul meciului de proprii suporteri. OK, noi aici la Braşov nu umplem stadionul cu zecile de mii la fiecare meci, dar ăia 2-3000 care suntem meci de meci suntem acolo pentru echipă, nu pentru vise deşarte de mărire sau cine ştie ce spectacol fotbalistic, şi mereu am aplaudat echipa asta, chiar şi după nişte meciuri catastrofale. Cum au ieşit fotbaliştii de pe teren după ce-au pierdut 0-3 sezonul trecut meciurile cu U Craiova şi Astra? Exact, în aplauzele publicului. Cum au ieşit fotbaliştii de pe teren anul ăsta după înfrângerea şi evoluţia deplorabilă din meciul cu Oţelul? La fel.

La meciul cu U Cluj, în ciuda ghinionului alor noştri, publicul n-a mai răbdat şi i-a trimis pe fotbalişti la vestiare să-şi caute determinarea şi ambiţia. Viveiros, săracul, printre puţinii care pun suflet la echipa asta, a jucat rolul lui Iisus după meci, înfruntând singur fanii furioşi, primind înjurături şi flegme pentru neputinţa şi indolenţa colegilor săi. Dar o relaţie de genul ăsta nu poate conduce spre nimic bun.

La meciul de vineri cu Dinamo nu văd cum putem emite pretenţii la o victorie decât dacă tot stadionul va încuraja frenetic echipa. Ei sunt pe locul 1, noi la 1 punct de retrogradare, dar diferenţa de obiective dintre cele două echipe poate fi anulată de tribunele lui „Silviu Ploeşteanu”. Poate n-ar fi rău ca în acest meci domnul Badea să-l arunce pe Enceanu iarăşi în focul luptei. Mă uitam la el în timpul meciului cu „U” când se încălzea, iar Enceanu era mai mult atent la ce se întâmplă pe teren decât la mişcările de încălzire. Suntem jos, dragi „stegari”, iar meciul de vineri e una din acele confruntări care se câştigă în primul rând cu inima şi prin pasiune. Hai Steagule !!!