Pentru noi 2013 începe de Dragobete la București contra echipei Dinamo. Deja cred că majoritatea v-ați dat seama care e dezastrul abordat în seara asta.

Ne întoarcem iarăşi în luna mai, dar cu mult mai mulți ani înainte – 1965. Cu a doua apărare a campionatului și aflat la 4 puncte distanță de locul secund, Steagul Roșu (locul 4) se deplasa în etapa a 23-a pe fostul stadion „23 august” pentru derby-ul cu Dinamo (locul 2). Cei peste 50 de mii de spectatori din tribune curioşi de deznodământul meciului au avut parte, de fapt, de un joc pe sens unic. „Stegarii” sunt desfiinţaţi de cronica apărută în ziarul Sportul, nota 3 (!) fiind cea mai mare acordată unor fotbalişti braşoveni (Pescaru, Necula, Haşoti). Dar o să vă las să lecturaţi integral cronica meciului încheiat cu 10-1 pentru Dinamo, care e şi acum cea mai categorică victorie din istoria „câinilor roşii” şi cea mai drastică înfrângere din istoria „stegarilor”.

„Penibilă evoluţia braşovenilor pe gazonul stadionului „23 August” din Capitală! Sub orice critică. O echipă cu pretenţii a pierdut ieri la un scor nemaiîntîlnit de vreo 10 ani în prima nostră categorie: 10-1.
Nu ştim cum se vor întoarce – sau cum s-au întors – în oraşul lor fotbaliştii de la Stegul roşu, dar ei au părăsit stadionul cu capetele plecate (şi ar fi bine să le fi roşit şi obrazul), când pe bună dreptate publicul îşi manifesta dezaprobarea faţă de jocul lor. O meritau fiincă nu s-au comportat ca adevăraţi sportivi, care să-şi apere şansele cu ardoare, uitând că publicul a venit la stadion să vadă fotbal. O asemenea înfrângere nu este în obişnuinţa nici unei echipe de „A”.
Miile de spectatori aşteptau meciul Dinamo – Steagul roşu cu un justificat interes, cu speranţa că cele două fruntaşe ale clasamentului le vor oferi un fotbal de calitate. Jenei şi Frăţilă deschide seria celor ZECE goluri.
Ce s-a întâmplat apoi? Dinamo a luat jocul pe cont propriu. Înaintaşii, bine susţinuţi de mijlocaşi, au început să construiască atacuri frumoase şi să pună la încercare poarta adversă. Dar apărarea Steagului roşu era “străină” de joc şi făcea doar figuraţie, iar Adamache apăra de parcă atunci ar fi fost introdus prima oară în poartă. La o asemenea invitaţie nu se face să refuzi şi atunci Pîrcălab, Frăţilă, Ene şi ceilalţi s-au dezlănţuit în a marca goluri într-o cantitate puţin obişnuită pentru un singur meci. Şi, ca să  nu fie supărare i-au dat 5 lui Adamache şi 5 lui Liebhardt. După pauză, Silviu Ploeşteanu a operat unele modificări, introducînd în teren alţi figuranţi: Haşoti, care a marcat totuşi un gol, şi portarul de rezervă, care a apărat în “stilul” titularului. Dinamoviştii însă şi-au văzut de treabă, au mai înscris 5 goluri şi puteau să mai marcheze şi altele.”

Parfum! Nu se mai scriu cronici din astea în ziua de azi. Parcă ţi-l şi imaginezi pe cronicar cum le bate obrazul fotbaliştilor braşoveni. Asupra meciului ăsta planează anumite incertitudini în ceea ce priveşte corectitudinea cu care „stegarii” au jucat pe „23 august”. Dinamoviştii erau în luptă directă cu rapidiştii pentru titlu, iar pe giuleşteni noi aveam să-i batem cu 4-1 (0-1 la pauză!) în penultima etapă, moment în care aceştia cedează primul loc echipei Miliţiei, învingătoare cu 3-0 pe terenul Farului, urmând a pierde titlul în ultima etapă. Noi terminam acel sezon pe 4, în spatele trio-ului bucureştean Dinamo-Rapid-Steaua. Dinamo mergea în Cupa Campionilor Europeni, Rapid în Cupa Balcanică (competiţia rezervată vice-campioanelor din această zonă a Europei), iar în Cupa Oraşelor Târguri ediţia 1965/66 România urma să fie reprezentată de … Steagul Roşu Braşov, nu de Steaua Bucureşti, medaliata cu bronz. Dedesubturile astronomicei învrângeri par să fi stat astfel: „stegarii” dau meciul dinamoviştilor pentru ca aceştia să rămână în coasta Rapidului, iar în schimbul acestui favor „stegarii” vor primi onoarea de a reprezenta România în competiţia internaţională.

Un cronicar ultragiat de prestaţia echipei de sub Tâmpa, o singură înfrângere la două goluri pe tot parcursul sezonului până la meciul cu Dinamo (în tur i-am bătut cu 3-1), victoria categorică peste doar două etape în faţa contracandidatei la titlu a dinamoviştilor şi prezenţa pe tabloul european al viitorului sezon reprezintă, cred eu, motive solide pentru a susţine ipoteza „trântirii” meciului din ziua de 19 mai 1965. Dar un insucces la limită era prea banal, iar unul la zece goluri prea necavaleresc, aşa că Haşoti reduce diferenţa la nouă goluri în minutul 89. Însă în absenţa unei mărturii de atunci explicaţiile rămân tot ipotetice. Ah, şi ca să păstrăm obiectivitatea, cea mai severă înfrângere a „stegarilor” de până atunci în prima ligă fusese suferită tot în faţa echipei Dinamo şi tot pe stadionul „23 august”, fusese un 0-6 în prima etapă a sezonului 1958/59.