E despre amintiri şi persoanele din tribună. E despre sentimente şi emoţii. E despre berea de dinainte şi de după. E despre oameni cu care te vezi doar în zi de meci şi despre care nu ştii nimic altceva în afară de faptul că amândoi ţineţi cu Steagu’. E despre demnitatea cu care porţi fularul la gât pe caniculă şi despre aerul cald din nări care se adună sub bărbie şi-ţi învăluie obrajii în serile de toamnă. E despre anticipaţie, dacă e sau nu e gol. E despre artă, pentru că se cântă. Şi se cântă mult! E despre dragoste, pentru că, după Steagu’, „iubirea” este cel mai prezent motiv în cântecele noastre. E despre tresărirea pe care o ai când vezi fanionul agăţat în vreun parbriz şi-ţi spui în gând „ăsta e de-al meu” şi ai bea o bere cu persoana aia chiar dacă nu o cunoşti. E despre iubita care te aşteaptă acasă şi la care te gândeşti când te leagănă trenul. E despre senvişul făcut de maică-ta şi pe care-l împarţi cu un întreg compartiment. E despre ţigara pe care o fumezi pe fereastra deschisă a vagonului şi-ţi aminteşti când ai furat una prima dată din pachetul lui taică-tu. E despre berea pe care-o faci poştă cu băieţii pe culoar. E despre trenuri. Uneori şi despre microbuze, autocare şi maşini mici. E despre coloane cu steaguri galben-negre fluturând în geamuri. E despre bunicul care-i povesteşte nepotului de Adamache, Pescaru, Gyorffy sau Ivăncescu. E despre familia pe care o vezi meci de meci în tribună. Unii ies plictisţi pe Republicii sau la iarbă verde, unii cântă la a doua. E despre cuplul în care el poartă negru şi ea galben. E despre mirosul porţilor de la intrare, al ierbii, al tribunelor, al ţigărilor. E despre doctoranzi, ingineri, afacerişti, liceeni, şomeri, zilieri, patroni şi ospătari. E despre braşoveni, râşnoveni, săceleni, făgăreşeni,  zărneşteni, codleni, predeleni, brăneni, feldioreni, rupeni şi toţi ceilalţi „eni”. E despre mine şi despre tine, adică despre „stegari”!