Steagu’ XI – Extremă dreapta

S-a creat şi perechea de mijlocaşi centrali responsabilă să aducă atât echilibrul cât şi fantezia în echipa ideală Steagul Roşu XI. Acum e momentul să continuăm ofensiva şi vă invit să votaţi cel mai bun fotbalist în rolul de extremă dreapta.

Emanoil HasotiEmanoil HAŞOTI

Data naşterii: 14.09.1932, Kavarna (Bulgaria)

Data decesului: 03.06.1993, Constanţa

Profil

A jucat la Steagu’ între 1955-1966

| +222 meciuri (204 în Liga 1; 11 în Cupa Balcanică; 7 în Europa League)

| +35 de goluri (33 în Liga 1; 1 în Cupa Balcanică; 1 în Europa League)

| 5 selecţii în Naţională; primul jucător născut în afara graniţelor care a evoluat pentru România

| câştigător al Cupei Balcanice Intercluburi ediţia 1961

A îmbrăcat 11 ani la rând tricoul alb-albastru al clubului (acelea erau culorile în perioada sa), contribuind prin viteza şi eleganţa sa la ascensiunea Steagului din Divizia B până pe podiumul primei ligi, fiind integralist şi în victorioasa campanie balcanică din 1961, fapte care-l includ pe Emanoil Haşoti în galeria titanilor clubului, fiind unul din cei care au fost acolo atunci când s-a început formarea unei mari echipe la Braşov.

serbanoiuGheorghe ŞERBĂNOIU

Data naşterii: 15.10.1950, Braşov

Data decesului: 2013, Germania

Profil

A jucat la Steagu’ între 1969-1975

| 103 meciuri (92 în Liga 1; 1 în Liga a 2-a; 6 în Cupa României; 4 în Europa League)

| 16 goluri ( 11 în Liga 1; 3 în Europa League; 2 în Cupa României)

Chiar şi cei mai tineri suporteri „stegari” sunt familiari cu Gheorghe Şerbănoiu, autorul golului prin care Steagu’ a întors scorul în meciul cu Beşiktaş din 1974. De altfel, Şerbănoiu a realizat o dublă în acel joc, devenind, după Mişu Ivăncescu, al doilea „stegar” care reuşea acest lucru pe scena internaţională. Dacă tinerii îl divinizează pe Şerbănoiu, bătrânii nu uită că acesta a părăsit clubul după retrogradarea nedreaptă din 1975, fapt care a contribuit la prelungirea agoniei galben-negre în liga secundă.

bentaVasile BENŢA

Data naşterii: 21.10.1956, Braşov

Profil

A jucat la Steagu’ între 1979-1988

| 170 de meciuri (112 în Liga 1; 53 în Liga a 2-a; 5 în Cupa României)

| 33 de goluri (16 în Liga 1; 17 în Liga a 2-a)

Vasile Benţa a luat parte la toate „happening”-urile anilor ’80. La debut, în sezonul 1979/80, joacă 23 de meciuri şi înscrie 6 goluri pentru promovarea în „A” după cei 5 ani la rând de „B”, apoi reuşeşte să înscrie golul sezonului în chiar primul său campionat în elită, contra echipei Dinamo Bucureşti. L-aţi văzut şi voi pe DVD, acel gol uluitor direct din corner. Coboară în 1983/84 un sezon în „B”, c-aşa a vrut Partidul, dar înscrie 11 goluri, sigilând o promovare în pas de defilare, retrăgându-se de la Steagu’ de pe marea scenă.

nistro-vaidean-ioan-mandoca-stefan-vasileNistor VĂIDEAN

Data naşterii: 01.10.1961, Făgăraş

Profil

A jucat la Steagu’ între 1982-1985 şi în 1990

|107 meciuri (79 în Liga 1; 22 în Liga a 2-a; 6 în Cupa României)

| 25 de goluri (12 în Liga 1; 11 în Liga a 2-a; 2 în Cupa României)

Primul său sezon sub galben-negru a însemnat o dezamăgire, echipa retrogradând în 1983, „meritul” revenindu-i în principal Partidului Comunist. La 23 de ani este unul din actorii principali ai promovării, înscriind 11 goluri. După încă un sezon la Steagu’, ajunge la Dinamo Bucureşti, apoi la Flacăra Moreni, revenind după desfiinţarea acestei echipe pentru un ultim retur sub Tâmpa, la timp ca să joace în marea ratare a calificării în cupele europene din primăvara lui 1990.

mihai_stereMihai STERE

Data naşterii: 30.12.1975, Constanţa

Profil

A jucat la Steagu’ între 2000-2004

| 113 meciuri (106 în Liga 1; 3 în Cupa României; 4 în Europa League)

| 20 de goluri, toate în Liga 1

Mihai Stere nu a fost tipul extremei clasice sau măcar a mijlocaşului lateral tipic. Şi nu spun asta doar pentru că a purtat numărul 21. Acesta putea  evolua cu lejeritate pe orice poziţie din linia mediană, fapt evidenţiat foarte bine de cele 20 de goluri pe care le-a reuşit în timpul petrecut la Braşov. Deşi şi-a reglat mai greu tirul în primul sezon (a marcat un singur gol), servele sale au constituit o parte importantă a întregului care a dus Steagu’ în cupele europene după aproape 3 decenii de absenţă.

Un gând despre “Steagu’ XI – Extremă dreapta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.