Sezonul trecut, chiar dacă n-a fost unul prea strălucit şi s-a încheiat mai amar decât ne doream şi decât ne aşteptam, mi-a oferit, totuşi, şansa să prind nişte cadre interesante. Cu fotbalişti, cu suporteri, cu diverse. Am trăit campionatul trecut cu pulsul legat de un fulger şi aş minţi să spun că mi-aş fi dorit să fi fost altfel. A fost exact cum trebuie să fie. Intens, emoţionant, dezamăgitor, dătător de speranţe, tot tacâmul.
Sunt multe chestii de rahat care se întâmplă în fotbalul ăsta, fie el local, naţional sau mondial. De asta îmi propun mereu să caut acel instantaneu care imortalizează ceva ce nu poate fi cuprins între teancuri de bani murdari. Iată ce-am găsit în primăvara asta.
Primăvară, ziceam? Ei bine, nebunia a început în ianuarie, la Râşnov.
Nea Cercel şi tuşierul. O întâlnire clasică pe „Silviu Ploeşteanu”.
Eroul local Florin Iacob a împărţit autografe la finalul fiecărui meci puştilor care-l înconjurau şi nu-l lăsau să ajungă la vestiar până ce nu semna toate foile, tricourile, eşarfele şi… palmele.
Ionescu şi Aganovici dezolaţi la finalul meciului cu Oţelul, din 7 martie.
Din tată-n… fiică. Ador fotografia asta.
Una dintre fotografiile cele mai dragi mie am realizat-o la derby-ul cu Corona.
16 mai 2014. Alexandru Mateiu căpitan la ultimul său meci jucat pe „Silviu Ploeşteanu”.
Învârtiţi fularele, cântaţi visele!
Tudimania la Mediaş, în ultima etapă, 21 mai 2014.