Meci cu Sportul Studenţesc, acum aproape 15 ani. Început de toamnă şi cam 10 mii de oameni în tribună. Steagu’ conducea cu 1-0 şi prietenii cu care eram la meci au decis să plecăm mai repede ca să evităm aglomeraţia de la porţi. Ei deja coborau treptele tribunei din stadion, eu tot mergeam pe lângă gard şi mă uitam la meci. Am ajuns prin faţa gardului de la peluză, care era ticsit cu steaguri, bannere şi role de hârtie. Îmi băgasem mâinile în buzunar şi-mi căutam cu privirea prietenii ca să mă iau după ei. Doar că atunci când eu am întors ochii spre peluză, alte câteva mii de ochi s-au bulbucat dintr-o dată pe deasupra mea. „Haide, haide, haide, acuma!”, auzeam. M-am întors brusc spre teren, dar am dat cu nasul de un steag de gard imens, al cărui capăt nu-l vedeam. În spatele meu încurajările creşteau în intensitate şi habar n-aveam cum să fac să prind acţiunea. Capătul steagului nu-l vedeam, un jandarm m-a tras jos când am vrut să escaladez gardul ca să văd peste steag, aşa că m-am pus pe burtă. M-am trântit ca şi cum viaţa mea depindea de momentul ăla!

Pe sub firele trase ale steagului de gard imens l-am văzut pe Buga intrând în careu cu mingea la picior. A aruncat o privire scurtă portarului, cât să-l facă să-nţeleagă că n-are scăpare, şi-apoi a tras tare. 2-0 pentru Steagu’ în minutul 90 şi acolo, pe burtă fiind la gard, privindu-l pe Buga pe sub un steag cum se bucura, mi-am jurat că n-o să mai fac niciodată tâmpenia de a îndrăzni măcar să plec de la meci înainte ca arbitrul să fluiere finalul şi jucătorii să intre la vestiare.

A fost unul din cele 66 de momente când Buga a bucurat suporterii „stegari”. Muppeţii or să dea o glumă din aia de bodegă, la care ei râd primii. „Da, bă, da’ ai numărat momentele în care ne-a mâncat nervii? hăhăhă”. Hăhă… sugi p#%a! Sâmbătă seară am văzut o instituţie a fotbalului braşovean ieşind de pe teren cu capul plecat, retezat tocmai de cei pe care-i fericise de atâtea şi atâtea ori. Am remarcat alăturându-se sinistrului cor şi puştani care nici nu erau născuţi când Buga îl torpila pe Prunea din colţul careului de 16 metri şi ducea Steagu’ în Europa după o aşteptare de 27 de ani.

Proba Nr. 1. „Buga marchează!” – un fel de motto.

Acum să intru un pic în detalii pentru cei care nu posedă mai mult de un neuron. Nu vorbesc aici că Buga trebuie scutit criticii pentru tot ce a făcut în trecut. Criticaţi-i ratările, criticaţi acţiunea, dar lăsaţi omul în pace. Înjurăturile de sâmbătă seară la adresa lui Buga reprezintă unul dintre cele mai dezgustătoare momente la care am asistat vreodată pe „Tineretului”. Dintr-un foc, unii au decis că Buga e nedemn de orice ar însemna Steagu’, uitând că Steagu’, chiar şi o mică parte, este făcut de Buga! Tribuna nu are mereu dreptate, aşa cum eram înclinat să cred cândva. Tribuna poate fi de o aşa imbecilitate încât nu-ţi mai face sânele să dea în clocot de nervi, ci pur şi simplu te dezgustă şi te întristează.

Tipul şi-a câştigat dreptul la decenţă. E bătrân. Ştie şi el că se apropie de finalul carierei, n-are nevoie să i se reamintească. Vrea să facă totul în ultimele lui meciuri pentru Steagu’, să arate că e încă acel Buga de acum 15 ani, pentru mine; acel Buga de acum 20 de ani, pentru tine; acel Buga din sezonul 2012-2013. Ce memorie scurtă au unii, nu?

Mulţam, „Pele” Buga, pentru golul acela cu Sportul de acum 15 ani! Dacă ai făcut o treabă în cariera ta, dincolo de goluri şi driblinguri, a fost să convingi un om că meciul trebuie urmărit până în ultima secundă. Sper să mai am ocazia să te aplaud o dată sezonul ăsta, preferabil alături de un întreg stadion şi nu singur, ca sâmbătă.