Făcea Pinu calcule după întâlnirea suporterilor de vineri seară şi i-a dat că „la vârsta mea, matematic mai am şanse să văd Steagu’ cum câştigă campionatu'”. Sau măcar Cupa României, l-am completat în gând.
Ideal ar fi ca acest succes final să se întâmple după o întrecere cu nume mari, în spatele cărora stă dragostea pentru culori şi oraş dată mai departe din generaţie în generaţie, nu doar ambiţia fragilă a unui patron sau grup de interese. Ce-i doar ban, ca banu’ trece.
O comunitate nu se cumpără şi nici nu poate fi inventată. Astra Giurgiu e un exemplu, Voluntari şi Viitorul alte exemple. Nici un anonim nu va povesti peste treizecei de ani altor anonimi într-o intonaţie fără semne de punctuaţie cum am câştigat atunci.
Fotbalul românesc s-a întors în timp cu aproape un secol, în vremuri când, ca şi acum, bazele cluburile de fotbal erau puse de comunităţi. Comunităţi care încă nu ştiau că peste ani a te numi polist, uist, rapidist, utist, petrolist, farist, oţelar sau utist va fi o chestiune de mândrie, de principii şi valori.
Chestii abstracte, evident, dar uite cum aproape o sută de ani mai încolo abstractul ăsta îşi arată puterile concrete, căci fără mândria de a fi [inserează aici ce eşti] n-ar mai fi existat posibilitatea ca în viitor să ne revedem cu toţii acolo sus, în prima ligă, sau măcar dând derby-uri prin Cupă.
Sperăm că, în curând, şi noi stegarii ne vom alătura Ligii Phoenix. Orice alte proiecte care circulă prin presa locală zilele astea sunt irelevante fără suporteri. Calculele şi cheltuielile subterane nu mai au ce căuta în noul fotbal iar suporterii, singurii care au tot dat şi dat de-a lungul anilor bani, nervi, sentimente şi timp, necerând în schimb decât onestitate, îşi vor lua în vara asta clubul înapoi cu totul.
Facem asta pentru ca şi alte generaţii să poată spună cu mândrie sunt stegar şi să aibă ocazia să vadă un meci de la 6 seara pe „Silviu Ploeşteanu”. Te-nţeleg cu Old Traford-urile şi Camp Nou-urile şi restu’, da’ pentru ăştia adevăraţii cel mai frumos loc de pământ are nume mai de la ţară aşa, „Ion Moina”, „Giuleşti”, „Ilie Oană”, Von Neumann”.
Pe curând, „stegari”. Şi voi, rapidişti, polişti, utişti, farişti, petrolişti, oţelari, uişti, şi care mai sunteţi p-acolo.
#SteaguNuMoare
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
DACA SE CONCRETIZEAZA UN PROIECT BINE PUS LA PUCT , MA ASOCIEZ IN RECONSTRUIREA ECHIPEI MELE DE SUFLET PE CARE O IUBESC DE 48 DE ANI !!!!!
În caz că nu aţi făcut-o deja, puteţi să vă înscrieţi pe http://www.steagunumoare.ro şi fii la curent cu toţi paşii pe care îi va urma Liga Suporterilor pentru a readuce Steagu’ în competiţiile oficiale chiar din sezonul următor.
Tot acolo veţi afla şi cum puteţi susţine acţiunea.
Cele bune!
Salut baieti…inca nu am detalii despre ce discutati,cu noua echipa insa-mi permit sa va dau un sfat…incercati sa cooptati toti stegarii adevarati care vor sa fie alaturi de acest proiect…chiar daca nu va impartasesc 100% proiectul in aceasta faza…dar pot sa fie socios si sa contribuie financiar…..inclusiv primaria …cu teren de joc, utilitati…trebuie sa facem echipe de copii care sa si doreasca sa faca performanta la STEAGU…sa fie constienti ca vom venii impreuna din deplasare de la Mandra si vom imparti un sandwich impreuna si vom bea din aceiasi sticla…dar tot impreuna vom ajunge unde ne este locul , in elita fotbalului romanesc.
E foarte greu de realizat ce va propuneti…INSA NU IMPOSIBIL si faptul ca VA DORITI ACEST LUCRU DIN SUFLET va fi garantia ca VOM REUSI SA CONTINUAM TRADITIA! de departe alaturi de voi ! STEAGU NU MOARE!