CS Afumaţi 2-1 Steagu’ | Nu-i „adio”, ci „pe curând”

Cursa tiribombei Tripşa din minutul 44 s-a încheiat cu unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului.

Desigur, pretenţioşii vor spune că a împinge mingea în poartă cu latul de pe linie nu-i mare şmecherie. Eu le zic c-atunci când se întâmplă după un chase scene de 35 metri şi o alunecare perfectă pusă portarului, îi cea mai mare şmecherie!

La fel cum e mare şmecherie să parcurgi în sprint distanţa dintre Ando’s şi Gara Centrală pentru că Regiotransul pleacă la 7 fix şi ceasul tău arată 6:46. „Bă, Dobrică”, îmi zice Radu în tribuna Afumaţilor înainte de meci, „fugeam și știam că nu pot să ratez meciul ăsta. Abia mai respiram și mă dureau picioarele, știi?, da’ am zis că nu pot să mă opresc decât în tren, că-i ultimul meci.”

După fantastica auto-transversală a lui Băjan mi-am zis că avem toate semnele că ultima zi va fi, în sfârşit, ziua noastră. Mai ales că de sub salciile T2-ului ilfovean, nici un vis nu părea de neatins.

Chiar dacă încă nu ştim care a fost primul meci oficial jucat de echipa noastră, aveam certitudinea că sâmbătă, în sud, îl vedem pe ultimul al unei istorii de fix 78 de ani. O istorie începută în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, care a supravieţuit celui mai devastator conflict militar din istoria omenirii, apoi celui mai devastator regim politic şi haosului primilor ani ai perioadei de tranziţie. O istorie terminată cu fuga în Re major a lui Radu pe bulevardele oraşului şi a lui Tripşa pe un teren înconjurat de tribune tricolore.

Visul unei după-amiezi de vară sub o salcie. Una dintre multele.

Şi şansele ratate! Să nu uit şansele ratate! Petre Goge s-a-ncurcat în scheme la mijlocul terenului, iar mingea pierdută de el s-a transformat în golul înfrângerii noastre.

Apoi, ca în nici unul din ultimele opt meciuri, „stegarii” au adunat o colecţie superbă de ocazii. Goge a căutat să se revanşeze din marginea careului mic, dar mingea s-a dus din capul lui pe lângă stâlpul drept, torpila lui Popică de la şaişpe metri a vâjâit pe lângă stâlpul stâng, Munteanu a putut să trimită maximum în transversală de la optişpe metri, de unde mingea a ricoşat cu cinci centimetri de partea greşită a liniei cu limba scoasă la noi, capul lui Pove trecând şi el puţin pe lângă în ultimul minut.

Steagu’ sus până-n ultima secundă.

Ziceam mai devreme că la Afumaţi am văzut live cum s-au scris ultimele rânduri ale istoriei „stegare”. Da, ale primului volum. După meci, în parcare, ne luam rămas bun unii de la alţii urându-ne să ne vedem cu bine sezonul viitor. Câtă vreme mai este unul singur care să spună mândru că el e „stegar”, nu va fi adio, ci pe curând.

În loc de alte concluzii filosofice, poftim mai multe fotografii realizate sâmbătă. Unele atestă că Pinu şi Radu din Sinaia au cea mai cea colecţie de autografe „stegare” (LPF-ul poa’ să-şi bage o unghie în gât cu albumu’ lor), altele că „stegarilor” le plac la nebunie îmbrăţişările.

Dă cu click-ul pe ele ca să le vezi mai mari.

 

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s