Nu ne entuziasmăm peste măsură după o victorie într-un amical contra unei echipe sosită la Braşov în ziua meciului, dar putem să mai revedem o dată golurile date de băieţii noştri şi să aplaudăm admirativ chiar dacă nu ne vede şi aude nimeni de data asta.

lipseşte primul gol înscris de Horia Popa, pe motiv că a picat stream-ul în acel moment

Ne-am auzit şi văzut (din nou!) miercuri seară. Spiritul Steagului nu poate fi altundeva decât între zidurile lui „Silviu Ploeşteanu” şi în orice oraş, comună sau sat ajung suporterii „stegari”. Oricine credea că există o competiţie în Braşov între două entităţi s-a convins miercuri seară (dacă n-a făcut-o deja la Cristian, Zărneşti, Codlea şi Tărlungeni) că nu poate fi vorba de aşa ceva. Steagu’ suntem noi, nebunii tribunelor şi ai gazonului verde, acum şi de-o mieeee de oooori!

Miercuri seară, după 15 minute mai poticnite în care rapidiştii ar fi putut ei deschide scorul în vreo două rânduri, braşovenii au aplicat o schemă la un corner, şi după un un-doi clasic Lucian Codreanu trimite mingea din prima, cu latul, aproape de vinclul porţii vizitatoare. Primul său gol pentru Steagu’ în pre-sezon.

16 august 2017. Lucian Codreanu nu are doar o gleznă fină făcută pentru goluri superbe, e şi pregătit să pună piciorul în mijlocul acţiunii.

După golul lui Codreanu a urmat potopul în poarta bucureşteană, oaspeşii rareori reuşind să se mai apropie de buturile apărate în prima repriză de Maxim. Damian (’28), Horia Popa (’31 şi ’33), Fânariu (’41), Damian din nou (’43) au stabilit scorul pauzei, 6-0, spre deliciul unei asistenţe mai numeroasă decât la multe meciuri din precedentul sezon de Liga a 2-a. Şi vorbim aici totuşi despre un amical într-o zi de miercuri al unei echipe înfiinţată cu doar o lună şi două zile mai devreme.

Înaintea meciului, jucătorii rapidişti au oferit galeriei un plic cu o sumă de bani, reprezentând contribuţia lor pentru ajutorarea familiei lui Janko Imre. Împreună cu suma strânsă în urna mobilă de la spectatori, puţin peste 3000 de lei, sperăm cu toţii să-i fie de folos lui Janko Imre şi fiului său de şase ani în recuperarea de după tragicul accident.

Trebuind să gestionez partea tehnică (sunet şi live stream), n-am reuşit să fac fotografiile pe care mi le-aş fi dorit. Unde mai pui că-n repriza a doua m-au pus ăştia să traversez terenul ca să dăm tonul la Zile Negre şi a trebuit s-o las pe Alexandra (fata care a trecut cu urna pe la voi) să aibă grijă de live stream. Nu pot spune c-am înţeles mare lucru din meciul jucat pe teren, dar ce-am văzut în tribune mi-a fost suficient să ştiu că miercuri seară se întâmplau lucruri frumoase.

Pe teren, o echipă de barosani. În tribună…

Cu părul acela este sortită steagomaniei.

foto cu fularele şi blondina de Simona Gugiuman

Prezentul şi viitorul pe teren, iar în tribună un mix de linii temporale.

Copiii grupelor 2005 şi 2009, antrenaţi de dna. Lucia Cormoş, nu concep să calce pe „Silviu Ploeşteanu” fără să bată o islandeză cu T2-ul. Puştii i-au însoţit pe „stegari” la prezentarea lotului.

foto stânga de Gigi Baciu

V-am mai tot spus că unde e pasiune şi se fac lucrurile din inimă, oamenii vor veni atraşi ca un magnet. Sătui de falsitate, de promisiuni fără bază, de minciuni pe faţă şi, în general, de mizerie sufletească, braşovenii au nevoie şi caută ceva cu care să se poată identifica, despre care să poată să spună cu mândrie că este al lor. S-au încheiat căutările şi aşteptare. AS „SR” Braşov este în oraş, pregătiţ-vă!

P..S după meci, când BRAŞOV începea deja să lucească în depărtare pe Tâmpa, stăteam în holul stadionului din faţa vestiarului gazdă cu ultimii băieţi care mai trebuiau să semneze contractele cu clubul. Erau emoţionaţi. Nu mai avuseseră parte până acum în cariera lor de o prezentare oficială şi de promisiunea, nu fără temei, a unei stabilităţi financiare. Faţă de majoritatea dintre ei, eu sunt cu vreo 5, 6 sau chiar 7 ani mai mare. Nu mai sunt copilul ăla care se uita de jos în sus la jucători, dar sunt în continuare copilul care îi priveşte cu aceeaşi admiraţie pe băieţii îmbrăcaţi în galben. Rând pe rând intrau, semnau şi ieşeau, Dragoş Taraş fiind practic ultimul jucător care a semnat cu noi în acea seară. A pierdut busul de Prejmer pentru asta, dar Sorinache şi băieţii lui rămaşi la o bere târzie la Ţiganu’ în autogară l-au luat cu ei spre casă. V-am zis şi aţi crezut că dau dume patetice, dar aici e vorba despre familie.

#SteagulRenaşte prin noi!